Am inceput sa mananc sanatos – de ce slabesc, de ce ma ingras?

25 martie 2016
Intrebare de la Ioana, comentariu la articolul: Sa posteasca si copiii? Cand, cu ce, de ce?

Cristela, de ce slăbim când mâncăm sănătos? Un corp împlinit plenar, care primește cel mai bun combustibil, nu ar trebui să fie cât de cât solid, adică zvelt, robust? Eu am scolioza, si fac exercitii de kinetoterapie, dar nu stiu cum sa-mi fac putina masa musculara, caci pana la urma muschii sunt cei care sustin coloana. Am 53 kg la o inaltime de 1,64 m.Ceea ce am observat de când am început să introduc tot mai multe alimente vegane în alimentația mea (adică de 3 ani), e că am slăbit. Nu eram nici înainte grasă, niciodată nu am avut probleme de greutate. Tendința asta am observat-o și la alte prietene care mănâncă vegan. Sigur are legătură și cu locul de muncă, în fața calculatorului 9-10h/zi și lipsa mișcării. Și încă acum pot spune că mănânc destul cantitativ, dar dacă aș urma o detoxifiere sau 1 zi/săpt. de post negru? A început corpul meu o călătorie de curățare, în care slăbitul e una din părți și se va reechilibra cu timpul? Care e părerea ta? Îți mulțumesc.

Draga Iulia, eu iti multumesc tie pentru „curajul” de a formula in scris aceasta preocupare care staruie si in mintea altor oameni porniti pe drumul Vindecarii si aflati in situatii similare.

Nu te impacienta, nu te tulbura, continua drumul, intuitia ta te calauzeste in directia justa. Singurele obstacole in calea Vindecarii sunt indoiala si timpul (de ce?)

Am sa iti povestesc si experienta mea + intelegerea pe care am dobandit-o asupra problemei. Orice persoana aflata in acidoza limfatica (o stare inflamatorie, cauzata de „imbacsirea” si stagnarea limfei din cauza deseurilor de natura acida fabricate in procesele metabolice sau primite prin dieta si stil de viata) se confrunta cu probleme de crestere sau de scadere in greutate.

Ma intrebi: „Un corp împlinit plenar, care primește cel mai bun combustibil, nu ar trebui să fie cât de cât solid, adică zvelt, robust?„. Desigur, asa ar trebui sa fie, insa esenta discutiei este ce intelege fiecare prin „cel mai bun combustibil” ? Singurul care detine raspunsul corect, daca vrem sa il ascultam, este corpul. Reactia lui la combustibilul primit si la combinatiile dintre diversele tipuri de combustil, ne arata daca acel combustibil si acele combinatii sunt cu adevarat „cele mai bune”, asa cum crede mintea noastra plina de teorie. 🙂

Corpul se ocupa si de reconstructie, de masa musculara, dar el – atunci cand i se da ocazia – isi ordoneaza prioritatile. Daca i se da mancare pe care nu o agreaza, isi foloseste energia pentru supravietuire. Daca i se da mancarea de care are nevoie, prospera. Mai intai se debaraseaza de tot „gunoiul” acumulat si apoi incepe regenerarea, reconstructia. Vin si muschii, dar fiecare pas la timpul lui. In casa facem mai intai curatenia si apoi ne ocupa de decoratiunile interioare si exterioare, pare o ordine mai fireasca, nu? 🙂

Alimentele care ne sprijina la curatenia corpului sunt alimentele care ne ajuta si sa ne „ingrasam” la loc. Dar slabirea si ingrasarea despre care vorbim sunt temporare, in final va avea loc echilibrarea organismului, acel punct optim in care corpul se simte cel mai confortabil si nu are nimic in plus sau in minus.

„Corpul solid” despre care vorbesti este de multe ori gresit inteles in traditia noastra si echivalat – mai ales in cazul copiilor si adolescentilor –  cu „a fi plinut” sau „a fi bine”. M-am nascut de 5.200kg si am fost un copil  dolofan, un adolescent gogosar si un adult tanar epuizat de diete de slabire. Pufosenia, caltabosii si alte sunculite, de care parintii si mai ales bunicii sunt atat de mandri la cei mici, nu sunt cont in banca, sa fie de ajutor la nevoie. „Mai bine sa fie omul plinut, sa aiba de unde slabi si lupta cand e bolnav” – asta am auzit zeci de ani si as fi auzit in continuare daca nu ma lovea crunt la 34 de ani realitatea, sa imi demonstreze exact opusul.

Ce ne transmite corpul cand ne ingrasam? Cresterea in greutate se datoreaza retentiei de apa si productiei de colesterol (grasimea si celulita care ne obsedeaza). Ambele sunt mecanisme biochimice de diluare, respectiv neutralizare a acizilor proveniti din (1) alimentatie + stil de viata creator de aciditate sau (2) de trecerea la o dieta de curatare, prin introducerea a cat mai multe fructe si legume si eliminarea alimentelor muco-formatoare. Aceasta dieta „inmoaie” si mobilizeaza in prima faza toxinele acumulate de-a lungul timpului si pe care organismul nu le-a putut elimina eficient prin filtrele sale (rinichi, colon, plamani, piele). Corpul „se ingrasa” temporar, insa este doar o reactie de aparare prin mecanismele explicate mai sus si asta duce la cresteri in greutate, mai ales la cei care au hipotiroidie sau tiroida slabita.

Constipatia si carentele de nutrienti. A treia cauza de crestere in greutate sunt materiile fecale acumulate in colon, suferinta sistemului digestiv. Dr. Morse spune ca 2 pana la 4 scaune pe zi (sau un scaun dupa fiecare masa) sunt idealul. Daca nu se intampla asa, ne place sau nu, acceptam sau nu, suntem constipati. Pana si sugarii sunt constipati (detalii aici). Tot ce nu eliminam, se acumuleaza. Toxinele, acizii se reabsorb si materiile fecale acumulate „otravesc” sistemul digestiv si compromit absorbtia corecta a nutrientilor. Inca o data observam ca pentru a beneficia de nutrienti, nu este suficient doar aportul, ci si absorbtia lor (proces care depinde de sanatatea sistemului digestiv) si utilizarea lor la nivel celular (proces care depinde de buna functionare a sistemului endocrin).

De ce slabim cand mancam sanatos? Asa cum corect ai intuit, ceea ce pierzi acum (temporar) este „corp deseu” care, din pacate, la cei mai multi dintre noi poate reprezenta chiar mai mult de 50% din corpul actual! Corpul nostru elimina din deseurile acumulate, de cate ori ii se da ocazia. El are nevoie de asta, asa cum orice masinarie are nevoie de „service”, de curatare filtre, nu doar de alimentare cu combustibil de buna calitate.

Persoanele care introduc din ce in ce mai multe fructe si legume crude in alimentatie si care au o dieta simpla, pot slabi pana ajung piele si os si apoi se „ingrasa”, pun la loc fara sa faca nimic in mod deosebit. Ceea ce se intampla in realitate este ca organismul elimina tesuturile „deseu” si isi creeaza tesuturi sanatoase, bune (regenerare), insa doar atunci cand i se da ocazia sa o faca!

Cand pomenesc de schimbari in alimentatie, NU ma refer la urmatoarele erori grave:
1. Schimbari bruste de dieta, de la traditional la vegan sau la crud, in necunoastere si neintelegere a modului de functionare a corpului si a dezechilibrelor existente la nivel individual si fara sustinerea rinichilor si a glandelor suprarenale. Corpul nostru nu poate vira brusc de la o dieta „traditionala”, la o dieta curata, fara sa protesteze. De ce?
2. Moda/afacerea raw-vegan, care incearca sa imite in bucatarie felurile de mancare traditionale si foloseste enorm de multe grasimi concentrate si combinatii obositoare pentru intreg sistemul digestiv.

Si dieta de post/vegana/raw-vegana poate duce la ingrasare nesanatoasa, am trecut prin asta. Orice vegan/raw-vegan care poarta dupa el depozite de grasime sau fire de celulita este expresia lipsei de intelegere a modului de functionare a corpului, a efectului combinatiilor alimentare si a excesului de hrana preparata termic sau excesiv procesata.

Persoanele care NU consuma alimente de origine animala si nici alimente muco-formatoare (acele alimente cu efect iritant, creatoare de aciditate si de mucus reactiv, gen: faina alba, zahar – inclusiv cel denumit „destept”, lactate pasteurizate, preparate din carne), care NU consuma alimente intens procesate sau fantezist amestecate in feluri de mancare „concentrate” (citeste „complicate pentru sistemul digestiv”), care fac  forme de miscare naturala sau in natura, vor avea mereu un corp fusiform, zvelt, suplu, intocmai ca Omul Vitruvian al lui Da Vinci.

Nota: sa tragi in disperare de fiare la sala nu se regaseste in miscarile naturale ale stramosilor nostri, dar sa faci tractiuni agatat de crengile unor copaci, dupa care sa sprintezi, sa faci genuflexiuni, sa sprintezi iar, sa alergi usor, sa sprintezi iar, da, asta e miscarea naturala care se apropie cat de cat de tipul de miscare fizica pe care o aveau inaintasii. Alergarea pe asfalt si pe banda, pedalare la bicicleta in sala sau exercitiile cardio in spatii neoxigenate, cu aer conditionat, plasme pe pereti si bubuituri in urechi, nici una dintre astea nu are legatura cu formele de miscare sanatoasa. Dar are mare legatura cu producerea unei cantitati uriase de acid lactic, numa „bun” pentru agravarea epuizarii suprarenalelor si a accentuarii acidozei limfatice in care ne aflam toti. Mai bine mergeti pe jos pe malul marii sau intr-o drumetie montana sau jucati-va de-a prinselea/cocotata cu copiii vostri, cei mai buni antrenori.

omul vitruvian

Putem face doar ceea ce suntem. Realitatea este ca suntem plini de deseuri: tomberoane ambulante. O statistica realizata la nivel national arata ca unul din doi romani sunt supraponderali. Nu e mai breaza situatia nici in lume, dar am un motiv anume pentru care ma uit acum doar in ograda noastra. Noi, ortodocsii, cei care ne mandrim atat de mult cu drepta noastra credinta si cu faptul ca e cea mai dreapta, nu prea parem – uitandu-ne la statistici si la realitatea inconjuratoare – sa ne pese cu adevarat de Cuvantul Sfant al Scripturii care ne aminteste ce este trupul: „templul Duhului Sfant”.

Corpul este masina care poarta sufletul si prin care sufletul poate avea acces la lumea materiala si la toate experientele din ea. Cum ar fi vacantele noastre daca masina cu care plecam, o marca de top, ar fi murdara pe dianuntru, mirositoare, haraitoare si paraitoare? Ei bine, cam asta este si experienta de viata a sufletului nostru intr-un corp bolnav (indiferent ce crede fiecare in mintea sa, in inima lui, stie ca nu suntem (inca) sanatosi, ca avem sistemul digestiv, endocrin si nervos prost functional!)

Va puteti imagina, daca n-am purta atat deseu dupa noi, cat spatiu SUPLIMENTAR de manifestare ar avea potentialului nostru creator, cat loc in plus ar avea lumina, sufletul, cata claritate si curatenie s-ar putea reflecta in gandurile, sentimentele si faptele noastre? Omul modern foloseste intre 3-5% din potential sau. Si numeste asta – culmea! – supravietuire (subvietuire imi pare mai realist) si evolutie.

Experienta mea pe scurt. Pe 14 februarie 2004 am adoptat o dieta tip vegan, cu alimente integrale, 50% crude. Am eliminat produsele de origine animala, cafea si zahar de orice fel.  Aveam 68 de kg la o inaltime de 1.70 m. Dupa doua saptamani am ajuns la 58 kg si acolo am stat pana acum doi ani (cand am mai slabit cateva kg). Pierderea cea mai mare in greutate s-a datorat eliminarii tuturor tipurilor de lactate pasteurizate, categorie de alimente formatoare de mucus, prin efectul lor iritativ. Am constatat – atat la mine, cat si la altii, mai ales la copii – ca simpla lor eliminare reprezinta jumatate sau chiar toata solutia problemei pentru afectiuni din zona ORL sau a aparatului respirator: otita, sinuzita, bronista, bronsiolita si alte „-ite”. Cand am renuntat la lactate, am renuntat implicit la cantitatea impresionanta de sare din ele. Pe langa adaosul de sare,  animalele de crescatorie (vecinii nostri sunt niste tarani care cresc vaci si dau laptele unei mari firme internationale, asa ca vad zilnic ce „mare” diferenta este intre industria zootehnica si crescatoriile taranesti) sunt indopate cu sare, ca sa produca mult, mult, mult lapte, sa avem noi multe, multe, multe feluri de lactate cu care sa ne potolim atat frica de carente de calciu, cat si poftele. Cum am renuntat la ele, cum a disparut problema retentiei de apa datorata sarii. Slabirea mea a insemnat in primul rand pierderea apei in exces retinuta de corp pentru a dilua sarea, acizii si mucusul creat de consumul acestor alimente improprii (structura chimica a lactatelelor pasteurizate este asemnatoare plasticului, ca si cea a margarinei, dealtfel) si in al doilea rand pierderea graduala a grasimii nesanatoase, inclusiv a temutei celulite.

In prima saptamana de renuntare la lactate si alte „bunatati” am tras o „raceala” pe cinste, am eliminat timp de 2 saptamani cisterne de mucus rezidual = toxine incapsulate din zona ORL si din arborele bronsic. Toti cei din jur mi-au spus ca e efectul slabirii sitemului imunitar, din cauza renuntarii la produsele de origine animala si sa revin repede la „normal”. Ce s-a intamplat de fapt? Corpul cel prea-intoxicat de zeci de ani de „dieta traditionala”, a sarbatorit bucuria eliberarii de alimente formatoare de mucus, printr-o curatenie de primavara.

Acum doi ani am m-am simtit pregatita sa fac noi schimbari in alimentatie, parte din strategia personala de  dezvoltare, cunoastere si sanatate. Cand vremea va fi potrivita, voi impartasi si aceasta a doua parte a Calatoriei spre Vindecare. Prima parte a fost difuzata in 2014 la Radio Romania Cultural, in cadrul emisiunii  Nascut in Romania si, daca doriti, va invit sa o ascultati – este o poveste spontana, plina de Vitamina L si recunostinta, pentru tot ce ma inconjoara, pentru cei care sunt deschisi sa primeasca si pentru intregul Univers!

Opinii 27 opinii

  1. Multumim Cristela.Un articol valoros! Pentru cine vrea sa auda e spus totul pe intelesul tuturor. Imi plac trimiterile la alte articole(pentru aprofundare). Te imbratisam

    1. Multumesc si eu, draga Iris pentru atentia cu care ai citit, sunt bucuroasa ca ai gasit util. M-as bucura ca informatiile sa ajunga la cat mai multi oameni si fiecare sa aleaga. Cu mult drag,

      cristela

    2. Bună Cristela. Te urmăresc din umbră si Îți mulțumesc pentru cea ce faci pentru noi mămicile si pentru nemurirea stelutelor din ochii copiilor noștri. Am un băiețel, Petru de 2 ani. Vreau sa ma lupt din toate puterile sa obțin un meniu vegan la grădinița unde merge de jumătate de an deoarece odată cu mersul la grădiniță au început si problemele. Sunt convinsa ca dacă o sa aibă o alimentație sănătoasă si la grădiniță nu numai acasă lucrurile se vor îmbunătăți așa cum am citit si pe blog. Invatatoarea mi-a spus ca e normal sa se îmbolnăvească așa des deoarece așa sunt toți copiii in primul an si apoi capătă imunitate însă eu m-am saturat sa imi răcească mereu si de fiecare dată are probleme cu gatul. Ultima dată am ajuns si la spital unde mi l-au chinuit cu aerosol cu cortizon si analize de sânge. Avea oxigen putin. Nu vreau sa mai trec prin astfel de momente de groază. A făcut bronsiolita si mi au zis că are vreo 3 viruși si de asta. Acum după nici 1 luna iar a răcit și iar a făcut bronhospasme deci iar a trebuit sa imi droghez copilul cu cortizon. Cat nu a mers la grădiniță nu am avut probleme asa mari cu el doar raceli ușoare. De la diversificare alimentația a fost vegana si m-am straduit sa fie sănătoasă. Eu am devenit vegetariana de vreo 2 ani si vegana de cateva luni. Imi doresc nespus sa ajung sa te cunosc la o conferință. Ești o mămică minunata.

  2. Multumesc de articol!Ma regasesc oarecum si as continua discutia cu continuarea titlului, am inceput sa mananc sanatos,de ce nu ma ingras,in consecinta de ce nu ma vindec…dupa lungi cautari (vreo 2 ani)dupa ce medicina moderna a concluzionat doar un ridicand din umeri si un sec diagnostic de spondiloza cervicala cu insuficienta vertebro-bazilara ,corpul dandu-mi zilnic un mesaj printr-un proces puternic inflamator pe care il port in ceafa,datorat unei spondiloze cervicale cu afectare vestibulara (o irigare cu sange deficitara a partii aceleia din cerebel ce tine de echilibru),(documentandu-ma de prin toate partile) am inteles ca e necesar un reset general al mintii, alimentatiei ,etc, am inteles cat de important e ca limfa sa curga chiar si la o pers.de 50 kg la 1,65, am inteles mai mult cand am eliminat intr-adevar cisterne de mucus din sfera orl si aparat respirator, am inteles(via Robert Morse) ca simptomele bolii apar de 2 ori:cand se manifesta boala si in criza de vindecare. Chiar si asa, sunt momente cand simt ca e un proces atat de anevoios acesta de vindecare al osului practic, pentru ca trebuie tratata inflamatia, care inflamatie e intretinuta de o functionare deficitara a tubului digestiv si a lipsei alcalinitatii celulelor corpului. Dar nu mi-am pierdut speranta, drumul trebuie netezit clipa de clipa. Asa sa fie si asa va fi!

    1. Draga Alina,

      Multumesc pentru inteventia si stradania ta spre vindecare. Cu fiecare pas pe care il faci, cu fiecare biruinta, primim si noi, cei din jur putin din vibratia vindecarii tale, asa ca inca o dat aiti multumesc. Drumul nu e placut, nici scurt, nici lin. Poate dura ani de zile. Timp sa avem sa oprim trenul de la caderea in prastie, ca in rest, frana am tras-o deja si tinem bine directia noua. Sunt alaturi de tine, in acelasi demers de redobandire a sanatatii, cu provocarile personale si personalizate. 🙂 Nu iti pierde simtul umorului, iubirea si timpul! Cu pretuire,
      cristela

      PS: ai polipiii sau amigdalele scoase?

    2. Polipii,mai bine zis imensitatile de polipi nu.i mai am de la 2ani, în copilarie fiind abonata pediatriei cu otite, laringite, bronsite şi alte …te, acu un an jumate cobaiul radiologiei, unde la un rmn cerebral a ieşit o sinuzita sfenoidala stânga super cronica, şi acu juma de an, tot la rmn, surpriză, nema sinuzita.Hrana vie nu a fost suficientă, până nu am „mangaiat” sinusurile cu ulei de susan şi suc de hrean şi piper alb.Şi pe langa astea mult studiu şi aplicabilitate din cartea lui Jacques Mertel(Marele dicţionar al bolilor şi afectiunilor).:-)

    3. Draga Alina, intuiam ca asa s-a intamplat, cum ai descris. Polipii, alaturi de amigdale deservesc sistemul limfatic, sunt esentiali pentru sanatatea noastra pe termen lung, din pacate medicina de simptome, in lipsa ei de intelegere a integralitatii si conexiunilor din corp, ii considera, alaturi de amigdale, apendice, colecist – organe dispensabile, fara care putem trai bine-mersi si ii convinge pe oameni, fara pic de consideratie fata de perfectiunea organismului uman, sa apeleze „la cutit”.

      Se numesc corect „polipi” doar atunci cand sunt inflamati (din cauza stagnarii limfatice de la nivelul lor). Altfel se numesc „vegetatii adenoide”. Cauzele care au dus la marirea lor, sunt si cele care – odata inlaturate – pot duce la miscorarea adenoidelor. Ele sunt: (1) alimentele muco-formatoare, (2) stresul (epuizarea suprarenalelor), care opreste eliminarea prin rinichi si intestine a toxinelor din limfa si rezulta stagnarea limfatica = un fel de „constipatie” a limfei, (3) functionarea deficitara a intestinelor – tot constipatie si asta si (4) rigiditatea mentala si emotionala (alta forma de „constipatie” si ea).

      Prin renuntarea la amigdale si adenoide se paseaza sarcinile pe care ele le indeplineau, altor tesuturi limfatice din zona. In absenta lor, intregul organism devine mai vulnerabil si apar numeroase probleme „in zona” (spondiloze, afectiuni tiroidiene) sau la nivelul altor organe pe care le influentau.

      Adenoidele („polipii”) sunt supervizate de glanda hipofiza (sefa sistemului endocrin), care – pe langa multe alte „indatoriri”, ii transmite sistemului digestiv ce are de facut (ii da stomacului directive legate de digestie, intestinului subtire directivle legate de absorbtie si intestinului gros directive pentru eliminare).

      Ei bine, adenoidele sunt „translatorul” hipofizei. Cand dipar polipii, dispare si traducatorul. Directivele hipofizei ajung la organe, dar „traducerea” pe inteles, lasa de dorit. Mesajele sunt fie neclare, fie confuze, fie absente si in timp, apar probleme de sanatate ca cele pe care le enumeri si tu: probleme digestive, afectiuni legate de piele si tulburari ale tuturor proceselor si organelor de eliminare in general.

      Cartea lui JM este extrem de utila, o am, insa nu am mai folosit-o de cand am parcurs lucrarile nepretuite ale lui Valeriu Popa.

      Cu mult drag,

      cristela

  3. Buna seara…un articol superb si pe intelesul tuturor…totusi as avea si eu o nelamurire…. Eu nu reusesc sa scap de aceasta celulita si sunt vegana de 2 ani deci sa inteleg ca al meu organism inca mai are de eliminat toxine.multumec..

    1. Multumesc, draga Mirela. Ai inteles corect, partial insa. Pe de o parte mai are de eliminat, da – toxinele „adunate” peste ani din ceea ce punem in gura, pe piele, ce respiram, ce gandim si ce simtim si toxinele produse zilnic de propriile celule, din simpla lor functionare, ca orice „motor”. Pe de alta parte, te rog reciteste ce am scris despre veganii/raw-veganii cu exces de greutate sau celulita.
      cu drag

  4. Dragă Cristela,

    Îți mulțumesc pentru încrederea acordată întrebării mele și pentru timpul dedicat ca să elaborezi un răspuns atât de complex (n-am crezut că îmi vei răspunde printr-un întreg articol). . La vârsta mea de un sfert de veac am deja niște afecțiuni cronicizate, scolioza de care îți spuneam, miopia, ovare polichistice, ten rozaceic. Acum 1 an am făcut tratament și pentru Helicobacter, iar până să publici acest articol mi-am pus cu teamă multe întrebări: Oare a revenit Helicobacterul și slăbesc din cauza lui? Oare mi-a scăzut masa musculară din lipsa mișcării? Oare mănânc prea puțin (adevărul e că nici nu mai pot mânca mult de când mănânc conștient și preponderent vegan)? Întrebări peste întrebări care m-au măcinat, fiindcă de ceva timp sunt propriul meu doctor și caut răspunsurile singură. E un cerc anevoios în care mă străduiesc să găsesc legătura dintre toate afecțiunile mele și în care un răspuns naște alte întrebări. Dar tu ești unul din oamenii ce au adus cunoaștere și lumină în viața mea, deci merg mai departe, accept cu bucurie această scădere în greutate, compensată cu orizonturi noi.
    Mi-ai recomandat Școala 5D a d-nei dr. Soescu, dar mai mult decât acele cursuri minunate, sunt conștientă că cea mai potrivită ar fi o consultație personalizată, în urma căreia să-mi cunosc diagnosticul real și să aplic țintit soluțiile. Până mă voi simți pregătită să apelez la ea sau la dr Laza, mă înfrupt din iubirea și adevărul ce ni le oferi prin scrierile tale.

    Cu recunoștință,
    Ioana

    1. Te imbratisez, draga Ioana, eu iti sunt recunoscatoare tie, clarificand pentru tine, am (re)clarificat si pentru mine. Somn dulce, in cinstea suprarenalelor noastre :),
      cristela

  5. Cristela, pentru ca tu ai darul sa faci lucrurile mai usor de inteles si pentru ca eu, cel putin, citesc (asa vreau eu, cel putin) printre randuri cand scrii tu, te intreb…ai cumva de gand sa scrii vreodata ceva despre faptul ca mai presus de aceasta mancare, bio, sau nu, integrala sau nu, toxica sau nu, etc, sunt gandurile noastre cu privire la ea, sunt simtirile noastre cu privire la TOT, si mai ales, este constiinta noastra prezenta, cat mai prezenta.
    o poveste spune despre cineva naufragiat care, dupa zile, saptamani pe mare, a fost gasit si intrebat cum a reusit sa reziste a zis:” luam apa in maini si credeam despre ea ca e dulce si cand o beam, era dulce” ma intreb, cum ar fi Templul Sfant al nostru daca am manca si mancare sanatoasa, ca, e adevarat, gunoaie nu poti baga la nesfarsit in el fara rezultate pe masura, dar mai ales, am fi CONSTIENTI de ce mancam.
    tu ai avut trezirea ta la 34 de ani…eu, la 33 de ani…intro zi..acum doua luni, m-am simtit.(punct)… wau…am inceput sa plng in hohote. atunci s-a schimbat ceva. pe mine, personal (de aia te si rog…tu esti foarte informata)ma intereseaza aceasta latura.
    ok…reforma alimentara am facut, acum 10 ani. de atunci, incerc sa tin o linie dreapta, uneori imi iese bine, alteori mai putin, dar acum, sunt constienta de altceva, nu pot spune inca ce este, dar stiu ca nu -i doar…deja celebra…mancare. multumesc!

    1. Multumesc, draga mea Anca (imi era dor de tine) pentru sugestie, pentru ganduri… Eu am scris deja despre asta, insa nu am insistat cum fac de obicei 🙂 – sotul meu mereu imi atrage atentia ca merg in prea multe detalii, ca prea vreau sa ma asigur ca oamenii inteleg pana la ultimul detaliu ce am vrut sa zic si ca fac de fapt un deserviciu mintii cititorilui, care are si care trebuie sa isi pastreze o natura iscoditoare.

      Ca sa vezi „coincidenta”, exact acum doua zile scriam intr-o conversatie cu colegii mei de scoala urmatoarele: „Daca m-ar ruga cineva acum sa definesc punctul cel mai slab al omenirii, al fiintei umane, piedica suprema in calea starii de bine si a bucuriei de viata, asa cum e ea in acest moment, as pune ca este starea de CONSTIENTA, in niciun caz alimentatia. (…) Eu mi-am propus sa exersez MUSCHIUL CONSTIENTEI in mai multe feluri si cu ajutorul mai multor activitati.”

      As dezvolta subiectul draga mea, dar pe blog suntem cititori si calatori spre Vindecare si spre Trezire aflati pe diverse trepte ale acestei calatorii. Am invatat ce inseamna sa abordez un subiect demn de etajele superioare (de unde ai un tip de priveliste de ansamblu) pentru calatorii de la etajele inferioare sau parter (unde ai o cu totul alt tip de priveliste). Nu doresc sa mai fac aceasta imprudenta, produce multa tulburare.

      Dar iti confirm ca tema face parte din cartea spirituala la care lucrez si ca, da, ai dreptate, este o experienta personala profunda si aducatoare de revelatii.

      Cu iubire,

      cristela

    2. Cristela, urmaresc cu emotie orice cuvintel care iti „iese” din gura. doar ca im ia mai mult timp. citesc raspunsuri si posturi de ale tale zile intregi cate putin. atat imi permit, dc ma intelegi. de fiecare data iti trimit unde de iubire si, la un nivel mai fin, sunt cu tine sau, la fel ca tine, catre Calea cea stramta (acum inteleg ca e stramta doar pentru ca, pentru simplitatea ei, omul o ocoleste, tot timpul cauta ceva mai complicat si nu e stramta in adevaratul sens al cuvantului ci larga ca un orizont, minunata si luminoasa). cand mai ajung pe acolo din cand in cand, pentru secunde poate, sunt un om fericit si plin de iubire.de aia te iubesc pe tine, de aia ii iubesc pe toti cei care imi gresesc, de aia ii iubesc pe toti cei care ma iubesc, de aia iubesc copacii si, ca sa ma intorc la mancare, de aia iubesc mancarea.
      cu speranta unei intalnri…(acum stiu ca totul are un timp, asa ca…eu doar exprim si o sa vina)…va imbratisez pe toti (2P si 2C)

    3. Anca scumpa, multumesc. Asa cum nu avem nevoie de mancare de fapt, la fel nu avem nevoie nici de cuvinte, pentru a comunica cu cei din jur. Asa ca eu iti propun sa continuam stradnia noastra spre a FI IUBIRE, a FI LUMINA (mai mult decat a vorbi despre ele), iar timpul si spatiul intersectiilor noastre se va dilata, asa cum deja ai intuit si spus si tu.
      Cu dor si iubire,

      cristela

  6. Buna Cristela, eliminarea lactatelor a fost prima mea mare victorie, de care sunt extrem de mandra. E adevarat ca nici nu eram mari consumatori si a fost relativ usor sa impun dictatura „fara lactate”. De trei ani nu mai racim si in general starea de sanatate s-a imbunatatit. Copii se imbolnavesc pe capete ( enterocolite, rotavirus, raceli,gripe) si fi-miu nu are nimic. A fost o epidemie de roatvirus in blocul nostru ( eu am mari dubii in legatura cu boala asta), toti au fost in spital cu perfuzii, al meu a stat acasa cu o moderata indispozitie la stomac. Cel mai mult imi plac reactiile cand spun ca nu mancam lactate: ochi maaari, dat din cap, „cum, si calciu de unde ia ?”, „nu se poate trebuie sa ii dai, e in crestere”, „pai si cum, nu cere iaurt?”. Sunt mamici in parc cu bebei mici, le hranesc preocupate cu iaurt colorat si dulce, „ca sa manace copilul, asa ii place mai mult”. Pana si copilul meu imi spune indignat „Mami, ai vazut ce ii da?!”
    Te imbratisez cu drag, esti maestra noastra

    1. Draga mea Gabi,

      Iti multumesc pentru aceasta impartasire a biruintei voastre. Sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca in multe situatii din viata m-a lasat sa cad in hăul cel mai negru si sa ating fundul cel mai mâlos al experientei respective, doar asa am putut aprecia cu adevarat SIMPLITATEA solutiilor din jurul meu si mi-am deschis INIMA Si MINTEA la noi perspective. Sunt multi oameni care se afla in fata Piramidelor Egiptului si tot nu cred ca sunt adevarate. Asta e. Nu fiecare se vindeca in acelasi timp, ritm si spatiu.

      Cu iubire, mult succes si multumiri,

      cristela

  7. Buna seara Cristela,
    Ma regasesc si eu in articolul acesta. Sunt foarte slaba. Am 45 kg la 1,59 m. E drept ca am multe de facut peste zi, am 3 copii, alaptez fetita de 9 luni, iar de cand a inceput Postul Mare am tinut si post, incercand sa mananc cat mai sanatos, dar din pacate tot m-am scapat la zahar din cand in cand. In ultimele saptamani , din cauza postului am slabit iar. Mie mi se pare ca mananc destul cantitativ. Dimineata beau un pahar mare de apa, apoi un smoothie cu Frunze verzi, fructe, seminte si nuci, la pranz ceva gatit (legume, leguminoase, paste ), uneori salate, fara prajeli, dupaamiaza fructe, seara paine cu diverse pateuri, grisuri, lapte de soia, migdale, cocos etc. Am observant ca painea, cerealele, probabil glutenul nu-mi face bine, nu ma simt bine dupa ce mananc. Lactate nu consum nici in afara postului pt ca nici ele nu-mi fac bine.
    Am probleme cu pielea de multi ani (acnee, dermatita seboreica), am picioarele reci si amortite, dar in general mi se pare ca ma simt din ce in ce mai bine, nu mai sunt atat de obosita desi am multe sarcini de indeplinit acasa cu copiii. De cativa ani am inceput sa mananc mai sanatos, mai multe cruditati, am avut si cateva luni , aproape 1 an de regim vegan si raw.
    Ideea e ca sunt putin ingrijorata de scaderea in greutate, nu-mi gasesc nici haine decat la raionul de adolescenti :). Sa nu mai spun ca cei din jur ma sperie si mai tare cand le citesc ingrijorarea pe fata.

    Iti multumesc pentru blog, te admir sincer. Multe imbratisari.

  8. Multumim pentru articol!
    Am o rugaminte:cei-ai transmite unei persoane cu:
    carcinom tirodian(operat in 2013)
    am devenit partial vegetariana (de fapt mancam putina carne in afara zilelor de luni, miercuri si vineri)
    am ajuns la urgenta cu hemoglobina 5,5 in noiembrie( din cauza unui uter fibromatos)
    iar acum m-am intors la carne definitiv si nu-mi este bine!! Dar imi este teama!
    PS:nu pot sa merga la clinica DR.LAZZA ptr ca sunt fara serviciu si traim 5 suflete dintr-un salariu.
    Ca sa elimini frica ,prin informare, ce carti citesti?Si , TE ROG, nu mentiona o singura sursa (gen CORNELIA MARIN-din care se deduce ca ea cam ata a citit)
    Multumesc
    Maria

    1. Draga Maria, printr-o ironie a sortii, mesajul tau a intrat in SPAM, imi pare rau, acum l-am gasit. Domnul Dr. Laza nu are clinica gata, pentru ca realizeaza totul din donatii si acestea vin, dupa putinta fiecarui om.

      Nu am inteles exact la ce tip de frica te referi atunci cand ma intrebi despre materiale informative.

      Cu drag,

      cristela

  9. Buna Cristela,
    Sunt foarte bucuroasa ca am reusit sa ma las de cafea (am 16 zile fara cafeaaa!!!), dar nu stiu ce se intampla ca dupamasa mi se zbate ochiul drept timp de vreo ora…sa fie de la lipsa cofeinei?……si inca o intrebare: am renuntat si la lapte, branza, iaurt, carne, dar la zahar nu am reusit total….cel mai grav e in perioada premergatoare ciclului ca ma ia pofta de dulce dupa ce mananc la amiaza…ce as putea face cu aceasta „pofta de dulce”?

    P.S. M-am inscris la scoala Sanatate 5D la recomandarea ta (in urma intrebarii mele legate de migrene), dar inca nu am primit parola (abia azi am platit)…abia astept sa incep!!!

    Te imbratisez cu drag!
    Iulia

  10. Buna draga mea Cristela,
    Acum cativa ani l-am operat pe cel mic de polipi. Sforaia, saliva mult, nu se putea odihni. A durat mult sa ma hotarasc si am cautat multe informatii inainte de a-l opera, dar, evident, nu am cautat unde trebuie. Parerea mea de rau a inceput imediat dupa operatie cand am vazut cat sufera si cat de rau ii este. . Am simtit ca am esuat grav in datoria mea de mama de a-l proteja. Inca ma lupt cu acest sentiment si ma rog ca Dumnezeu sa indrepte greseala mea. Mai sper ca informatiile tale si lumina ta sa ajunga la cat mai multe mamici. Te imbratisez cu drag

    1. Draga mea Gabi,

      Multumesc ca mi-ai scris. Cunosc sentimentul acesta, pentru ca din el a pornit dorinta de a scrie si de a imaprtasi pe acest blog. Dumnezeu nici macar n-a fost suparat pe tine, pentru ca El e iubire neconditionata. Ce parinte gaseste placere in a-si „tortura” copilul santajandu-l ca nu il iarta, DACA …? Asa si Dumnezeu. El nu are ce greseala sa indrepte, pentru ca ceea ce numesti tu „greseala” (si ceea ce si eu am numit ani buni de zile „greseli”) a fost doar o experienta care s-a intamplat CU VOIA Lui, pentru a te ajuta sa cresti. Eu am invatat sa folosesc energia pe care o consumam cu ganduri de repros, invinovatire, nemultumire de sine, in scopul intelegerii LECTIEI pe care am primit-o. Ce mesaj mi-a transmis Universul si de ce a permis Dumnezeu sa se intample asta, unde este BINELE in aceast experienta? Cu iubire, tuturor,
      cristela

  11. Buna ziua , am si eu o intrebare ce remedii ceaiuri, uleiuri esentiale etc as mai putea folosi pt a desfunda nasul fetitei mele de 3 ani ? A facut otita, apoi a fost ok dar pt ca are si o dermatita atopica .. I s- a activat un fel de rinita alergica (cred, pt ca i- am dat corizalia si a reactionat f bine ) dar apoi la un timp iar i s- a activat si vad ca nu mai merge cu corizalia chiar asa bine ! E alergica la acarieni si ni s- a zis ca asta treptat poate degenera in rinite alergice … Chiar si astm la un moment dat ! Acum cam sforaie si doarme cu gurita deschisa ! As vrea cumva sa stopez procesul o sa mai caut si in alte parti dar ma puteti ajuta cu ceva sfaturi? Multumesc

    1. Buna ziua,

      Va multumesc pentru mesaj. Orice stopare azi inseamna o problema maine! Doar medicina simptomelor poate gandi ca stoparea proceselor prin administrare de medicamente sau remedii (fie ele si naturale, homeopate) inseamna vindecare. Vindecarea inseamna intelegerea cauzelor (alimentatie, mostenire genetica, mediul familial, contextul in care traieste si se dezvolta copilul, emotiile lui) si inlaturarea lor. Altfel, puteti stopa ce doriti, va reaparea in alta parte problema. Daca folositi lactate de orice fel, faina si zahar in alimentatia fetitei – eliminati-le pentru 2 saptamanai si vedeti ce se intampla! Veti fi uluita!

      Toate raspunsurile la temerile si simptomele descrise le gasiti deja explicate pe blog, va rog sa folositi functia „Cautare Rapida: si sa parcurgeti informatia de pe aceasta pagina: http://cristelageorgescu.ro/contact/.

      Va rog, cititi, ca sa intelegi abordarea mea:
      http://cristelageorgescu.ro/exercitiu-bland-pentru-imunitate-video/04/2016/
      http://cristelageorgescu.ro/am-inceput-sa-mananc-sanatos-de-ce-slabesc-de-ce-ma-ingras/04/2016/comment-page-1/#comment-38772
      http://cristelageorgescu.ro/nota/frica-mamei/comment-page-1/#comment-38603

      Cu drag,

      Cristela GEORGESCU

  12. Draga Cristela,

    Te-am descoperit de ceva vreme, te citesc si rascitesc Iti multumesc pentru daruirea si efortul tau. In incercarea de a-mi indrepta stilul alimentar m-am lovit de o problema. Fiind deficitara la capitolul mancat fructe si legume(in starea lor cruda) mi-am stabilit drept misiune, ca zilnic sa le introduc in meniu. Zis si facut. Numai ca, m-am trezit la un moment dat cu o senzatie de limba arsa/acida (senzatia pe care o ai atunci cand te frigi cu ceva fierbinte). N-am bagat-o in seama multa vreme (nici nu stiam de la ce ar putea fi) si la fel de multa vreme chiar am fost contrariata stiind ce schimbari semnificative (pentru mine) facusem in alimentatie (mancat fructe si legume, baut sucuri facute de mine, evitat uleiuri incinse in mancare, evitat sare, faina, zahar si alte multe sfaturi culese si pe deplin intelese de la tine draga mea. Realizand intr-un final ca totusi nu trece m-am infiintat la medic care a concluzionat ca limba arata normal (poate putin incarcata), n-am scapat (evident) fara prescriptie si mi s-a spus ca ar putea fi de la aciditatea din stomac si sa incerc sa mananc fructele dupa masa (nu imediat)!!! si legumele mai mult gatite decat crude!!!. Nu m-am grabit sa iau pastilele, dar am rarit fructele si legumele, si surpriza, senzatia e acum aproape imperceptibila. Sa fie oare de la pesticidele cu care sunt stropite? Le iau de la piata sau supermarket, nu locuiesc in tara si varianta cumparari lor de la producatori locali nu prea exista. Sa fie altceva?

    Voie buna si sanatate!

    1. Giorgiana draga,

      Multumesc pentru mesaj.

      Sunt multe de povestit si nu pot cuprinde totul intr-un comentariu pe blog.

      „Aciditatea in stomac” nu este o boala care trebuie reparat cu pastile. Aciditatea stomacului este firecul, stomacul este singura zona de digestie ACIDA, acidul clorhidric….

      Fructele dupa masa produc acelasi efect ca orice zahar: FERMENTATIE. Atunci sa te tii. Dar e de inteles, doaman doctor a studiat la o scoala de medicina moderna, aceea in care nu se studiaza nutritie si organismul uman este studiat si inteles fragmentat. De aici si marile erori de gandire si actiune. Altfel intentiile sunt convinsa ca sunt … bune.

      Daca fructele si legumele sunt tratate chimic atunci trebuie sa le cureti macar coaja. Ea e scutul de aparare si prin curatare mai reduci din impact.

      Limba incarcata este SI un indicator de acidoza si detoxifiere limfatica, cauzata fireste de schimbarea de dieta si de efectuld e „detergent” pe care il au indeosebi fructele. Curata in fiecare dimineata limba cu o racleta sau cu o lingura si clateste gura cu ulei, cauta metoda Valeriu Popa.

      In momentul in care ai orpit aportul de alimente detoxifiante s-a oprit si detoxifierea.

      Daca limba este IRITATA, aspect de afte, atunci este posibil ca multe dintre frcutele pe care le-ai mancat, pe langa coaja plina de toate cele sa fie si necoapte, sa aiba un efect acid, si sa irite limba. Se consuma fructe dulci si zemoase.

      Citeste articolele mele:

      Legenedele toamnei, Exercitiu pentru imunitate, si alte articole din categoria Educatie Alimentara, in care explic pe larg ce am scris mai sus. Sau citeste Dr. Robert Morse – Sa traim sanatos fara toxine!

      Cu drag,

      cristela

Care este opinia ta?