„Da’ bunica?…”

Sunt multe paradoxuri legate de fiinta umana. Unul dintre ele este capacitatea uimitoare de rezistenta la toate agresiunile si abuzurile la care supunem organismul in mod constant, intr-o nebuneasca si absurda competitie din categoria „Omul impotriva lui insusi”. Cu toate astea, reusim sa supravietuim (e o diferenta intre „a trai” si „a supravietui” – stiti, nu?) 60-70-80 de ani si suntem multumiti cu acest compromis necompromitator numit „trai decent”: o sanatate stabila, o casa, o masina, o familie, ceva banuti deoparte, copiii la facultate sau casatoriti si tot asa …

In incercarea zadarnica de a gasi o explicatie pentru paradoxul de mai sus, oamenii invoca frecvent exemplul bunicilor care au mancat „de toate”, au multi copii si traiesc sau au trait ani multi, bine mersi. De cate ori prezint o informatie confruntanta (socanta?) despre sanatate sau alimentatie, exista persoane care riposteaza imediat, pe buna dreptate: „Da’ bunica? Cum de-a trait fara sa mai faca toate astea?”. Imi place subiectul si il observ atent de cativa ani buni de zile, inclusiv in propria familie (bunicile mele au 95 de ani, sunt tonice in actiuni si gandire si ma-ntreaba uneori acelasi lucru, mai ales cand vine vorba de mancare sau nepoti :)).

E o diferenta semnificativa intre „a trai mult” si „a trai mult si bine” (sanatos). Una e sa treci de 80 de ani fara probleme de dantura, sa ai un aspect agreabil, sa culegi gradina, sa citesti, sa-ti pese de tine si de ce mananci, abia sa astepti sa le spui povesti nepotilor, sa le zambesti celor din jur, sa razi din cand in cand cu pofta, sa te bucuri in recunostinta de vigoare si alta e sa gasesti normalitate sau scuze in ecuatia Boala = Batranete, in timp ce esti la pat sau umbli trist, resemnat, incruntat si lipsit de pofta de viata cu sacosa de medicamente dupa tine, pentru a te bucura macar putin de lucrurile enumerate anterior.

La intrebarea „Da’ bunica?”, raspund cu o alta intrebare care propune in acelasi timp si o noua perspectiva: „Si cu asta ce-a facut, daca a trait mult si bine? Ce-au facut bunicii si parintii nostri cu sanatatea si ce vrem noi, la randul nostru, sa facem cu ea?”.

Una e sa traiesti mult, alta e sa traiesti mult si bine si cu totul alta e sa traiesti mult si bine la potential maxim. Cultura moderna are ca temelie comoditatea, asa incat rareori mai gasim motivatia straduintei pentru maretie. Noi, oamenii moderni, traim la mai puțin de 5% din potențialul nostru si ne multumim sau acceptam usor limitarile, rutina, „recompensele” (bani, cariera, titluri, casa, familie, garderoba de marca, masina, concediile) si „sanctiunile” (lipsuri, nevointe, discriminare, izolare, ridiculizare) impuse de sistemului social. Asa au crescut si au trait bunicii si parintii nostri, asa am crescut si noi.

Asa am ajuns sa ne pierdem abilitatea de a intelege cine suntem si ce putem cu adevarat sa facem. Asa am ajuns ca nici macar sa nu ne gandim ca problema s-ar putea pune altfel, intr-un mod care sa ne dea un raspuns util, motivant, mobilizator la intrebarea „Da’ bunica cum de-a trait, chiar daca nu ….?”. Si anume, inainte de a ne grabi sa cautam raspunsul la intrebarea cu bunica, sa gasim raspunsul la o alta: „Care e cu adevarat potentialul pe care l-ar fi putut manifesta acel om (bunic, bunica, artist, sportiv etc), ce altfel de istorie ar fi putut scrie si care ar fi fost experientele lui de viata, de „imbatranire” si de trecere in nefiinta (da, de moarte adica, pentru ca toate chimicalele din alimente procesate si medicamente ne fura pana si demnitatea mortii), daca organismul ar fi primit hrana adecvata pentru fizic, suflet si minte?”.

Stiu ca se poate (da, „Hai ca se poate!”, va mai amintiti? :)) sa avem deschidere catre noi perspective, catre informatie si intelegere, catre posibilitati infinite indiferent de varsta. M-a-mboldit sa scriu despre asta si urmatorul mesaj cu fotografie, primit de la o draga cititoare (medic, proaspata si delicata mamica): „Ea e bunica mea, pe care o iubesc enorm. Acum citeste cartea. Inca nu a terminat-o, dar deja incepe sa puna in aplicare. Si ma bucura enoooorm! Te cuprindem cu drag”. Bunica, multumim Dumitale!

bunica

Opinii 54 opinii

Care este opinia ta?