Fara limite. Intimidarea la ea acasa

Mda, sa tot fie ceva vreme de cand am scris ultima oara … De fapt simt ca am batut recordul la absente, dar de cand Petru si Pavel fac echipa, ne-am obisnuit sa traim si sa facem lucrurile precum Fat- Frumos din lacrima: “intr-o luna, cat altii intr-un an”. E intens, e solicitant, e aproape de limita uneori, ba poate chiar peste ea, insa primim asta ca pe un lucru firesc, mai ales atunci cand stii ca ai inca imens de oferit, ca ai idealuri care merg dincolo de propria-ti persoana si ca viata asta e doar una …  Si-apoi, e un paradox, cel putin pentru mine: cei 2P, prin ritmul pe care mi-l impun zilnic ma fac sa ma intreb de multe ori de-a lungul zilei, daca voi avea puterea chiar sa o duc la bun sfarsit; cu toate astea, multumita lor reusesc sa indeplinesc toate rolurile in care Dumnezeu m-a „distribuit” cu atata dragoste.

***

Obiectivul mamei care care mi-a transmis scrisoarea de azi este sa inspire curaj intru credinta si cunoastre. Obiectivul meu este sa va reamintesc ca avem dreptul la o viata demna, pe care sa ne-o croim prin alegeri facute in mod liber.

V-am obisnuit deja cu prezentarea unor teme din mai multe perspective. In ceea ce priveste vaccinarea informatiile se gasesc intr-un un grupaj de 13 articole, iar recomandarea mea, daca va intereseaza subiectul, este sa le parcurgeti in ordine cronologica, inclusiv comentariile. La ultimul articol despre vaccinare, Absurdul la el acasa, am primit comentarii cu alte experiente emotionante ale parintilor ce au refuzat sa vaccineze.

Adaug azi grupajului despre vaccinare o noua poveste, o noua perspectiva. O poveste din Romania secolului XXI. Am evaluat ca pentru o decizie informata in privinta vaccinarii, e util sa cunoasteti si o astfel de relatare. Cel mai tulburator pentru mine a fost locul  si momentul in care astfel de povesti se intampla, nu neaparat gradul de “inventivitate” la care s-a ajuns cu intimidarea: o maternitate din Bucuresti, capitala europeana; la cateva ore dupa nastere. In plus, cand am citit pentru prima oara povestea pe care o public azi, m-am declarat inca o data invinsa la capitolul “Logica”. Mai exact: daca promovarea vaccinarii se face exclusiv sub motivul dorintei de a face bine in lume, cum se poate ca atunci cand cineva isi exercita in mod legal optiunile legate de aceasta procedura medicala – dealtfel controversata -, este de cele mai multe ori nimicit de reactii care nu au nimic in comun cu valorile crestine? Parintii vorbesc despre: impulsivitate, umilire, discriminare, dorinta de razbunare, ranchiuna, intimidare, persecutie. Exista si exceptii de comportament si ele sunt pretioase oaze educative pline de blandete, rabdare, respect, generozitate, umanitate.

“25 martie 2012

Nu as fi crezut niciodata ca va veni o vreme in care va trebui sa iau decizii pentru altcineva decat mine. Pentru fiintele mici, minunate, lipsite de aparare, ce cresc in pantecele noastre si vin de la Dumnezeu si fata de care noi suntem atat de responsabili: copiii nostri.

Pentru ca nu ma prea pricep la scris, mi-a fost teama sa relatez povestea mea, povestea noastra. De fapt, imi e inca teama de multe lucruri in legatura cu ea: ca poate am scris prea mult sau nu m-am exprimat atat de potrivit incat relatarea mea sa nu sperie … Asta a fost motivul principal pentru care am stat pe ganduri la inceput daca sa facem publica aceasta povestire: nu am vrut ca alti parinti in situatia noastra, alte mame, sa se sperie, ci din contra sa se intareasca. In credinta si in cunoastere.

Consider ca vaccinarea este o problema foarte delicata si controversata. An de an ridica tot mai multe intrebari. Tocmai de aceea, inca din timpul sarcinii atat eu, cat si sotul meu am inceput sa ne informam. Nu stiam ca vaccinurile pot avea si o alta poveste, mai putin mediatizata, o poveste pe care noi, oamenii de rand, nu se doreste in mod real sa o cunoastem. Totul a pornit de la un prieten de familie, un om cinstit ce vine din lumea medicinei si care ne-a daruit prima carte ce prezinta pe scurt fata nevazuta a vaccinurilor si a ecografiilor fetale (atat de obligatorii si de dese astazi): “Vaccinarea si ecografia fetala. Efecte negative”.

Pe masura ce timpul trecea ne-am intalnit si am vorbit cu mai multi parinti care au decis sa nu isi vaccineze copilasii, ci sa lase corpul lor sa lupte cu boala, asa cum a fost el programat de fapt. Am vorbit si cu parintele duhovnic care ne-a sustinut inca de la inceput si care ne-a daruit cartea „Vaccinarea, eroarea medicala a secolului”, am batut internetul in lung si in lat. Pana in martie,  cand s-a nascut minunea noastra, eram deja siguri de decizia pe care urma sa o luam. Firea mea slaba insa, cedeaza repede de multe ori: in acest caz specific recunosc ca nu ma asteptam ca urmare a acestei decizii sa ma confrunt cu gesturi si fapte atat de drastice ca cele despre care va voi povesti in continuare.

Cand a sosit si ziua cea mult asteptata si binecuvantata, ziua in care s-a nascut copilasul nostru, eram singura in spital. Adica eram doar eu cu medicii si asistentele. Nu mai era sotul meu sa ma apere, sa ia cuvantul, sa ma linisteasca. Trebuia sa am curajul sa apar drepturile copilasului meu, ale mele, sa fiu hotarata, puternica. Nu ma caracterizau deloc aceste trasaturi, de aceea imi era si teama de fapt de momentul nasterii. Dar ce puteam sa fac? Trebuia sa merg inainte cu nadajdea ca ma va intari bunul Dumnezeu. Mi-am zis: “Ca mama, trebuie sa fiu puternica si sa lupt pentru copilul meu, iar asta poate urmeaza sa fie insasi maturizarea mea.”

Asadar la momentul nasterii, eram deja la Bucuresti, internata in spital si imi asteptam cu nerabdare sotul. Il asteptam cu atat mai nerabdatoare, cu cat stiam ca trebuie sa anunt ca nu dorim vaccinarea copilului si imi era atat de teama… Voua sa nu va fie, nu aveti de ce, nu au ce sa va faca, iar daca sunteti hotarate si stapane pe situatie, va vor lasa in pace.

Pana sa nasc am stat in spital o saptamana, timp in care personalul s-a purtat atat de frumos cu mine… Dupa ce am nascut insa, m-am simtit de parca am picat din cer in cu totul alt loc.

Am nascut intr-o duminica. Imediat dupa nastere sotul meu a mers la neonatologie si a dat o “Declaratie pe proprie raspundere”, ca nu suntem de acord cu vaccinarea copilasului. Luni m-au mutat in salonul rooming-in, dar fara bebelus. Eram foarte slabita, nu puteam sa merg pentru ca ameteam si ma durea intreg corpul. Si ce conta?… Altele erau prioritatile. Am fost anuntata ca va veni medicul meu sa imi ceara niste explicatii cu privire la vaccinare, iar eu iar m-am speriat. In timpul sarcinii nu i-am spus nimic despre intentiile noastre. Il asteptam ca pe o inspectie la scoala, tematoare, ca nu stiam ce sa zic … Aveam si am argumentele mele, dar in fata lor nu reprezinta nimic, de aceea cel mai bine este sa nu incercati sa dati explicatii: este decizia voastra si punct! Si iata ca medicul la care am mers in timpul celor noua luni de sarcina era deja alt om: a intrat nervos in salon si m-a intrebat ce este cu prostia asta, ca ii vine sa ma ia la bataie, ca nu am nici un drept sa distrug viata copilului meu, ca i-am dat viata sa il distrug, ca suntem inconstienti si iresponsabili, ca numai parinti nu suntem! Si nu il ultimul rand, m-a intrebat din ce secta facem parte, caci pana si iehovistii accepta vaccinurile! Iar la final m-a intrebat ce o sa fac daca o sa se imbolnaveasca si o sa moara de vreuna din bolilele de care vaccinurile l-ar proteja. In tot timpul asta ma uitam la el si broboane de sudoare imi curgeau pe fata, pe gat, pe maini… Nu stiam ce sa zic, ma rugam in gand sa plece mai repede si sa vina sotul meu.

Marti a urmat medicul neonatolog, care a venit sa imi spuna ca a sunat la Ministerul Sanatatii  sa ne reclame si sa ne bage intr-o baza de date cu ajutorul careia, daca vreun copil va face vreodata tuberculoza din cauza copilului  nostru, noi sa raspundem penal. In momentele in care imi povestea efectele dezastruoase ale alegerii noastre, a inceput sa imi curga sange pe nas, dar asta nu a facut-o sa se opreasca. (sublinierea nu apartine autorului scrisorii). A spus ca imi pastreaza macar doza de BCG si asteapta sa ma razgandesc, ca eu par mai “destupata” decat sotul meu. In realitate eu eram mai slaba: ma vedeau plangand si eram astfel mult mai vulnerabila.

Mai tarziu, a venit si o asistenta de la neonatologie sa imi spuna ca am ajuns de ne stie tot spitalul, ca este un caz fara precedent, ca a ajuns sa puna afis scris cu rosu pe holul sectiei de nou-nascuti ca sa nu i se administreze nimic copilului meu. Apoi a devenit amabila si mi-a spus ca ii pot face vaccinurile copilului meu si fara sa stie sotul, sa ramana asa … “doar intre noi”.

Am fost pe punctul de a ceda, il rugam pe sotul meu sa ii facem macar BCG-ul, pentru ca tot insistau cu el, iar eu intrasem deja in depresie: plangeam, nu mai stiam ce vreau, nu mai eram sigura de ceea ce era corect si adevarat. Bietul de el nu ma putea ajuta, a spus ca eu sunt mama copilului si ca daca vreau sa il vaccinez, este dreptul meu, dar ca stiu care este punctul lui de vedere… Apoi a plecat, s-a dus la manastirea Radu Voda, cu gandul sa il roage pe Sfantul Nectarie sa ne lumineze ce sa facem si sa luam decizia cea mai buna pentru copilasul nostru. A intrat la Sfintele Moaste, s-a rugat si – cum a iesit din biserica – i-a aparut in cale, de nicaieri, un parinte… Atunci sotul meu l-a intrebat pe scurt ce sa facem, iar acest parinte a spus numai un cuvant: “Lupta !”, l-a binecuvantat si a plecat.

Asa simteam si eu, “Lupta!”. Doar ca era greu sa iti gasesti puterea de a lupta intr-un loc unde se purtau atat de urat … : dupa discutia de luni, medicul meu nu a mai trecut pe la mine deloc; ceilalti nu ma mai ajutau cu nimic, nu m-au invatat nici macar cum sa atasez copilul la san! Trebuia sa plec acasa joi, iar ei au vrut sa ma trimita inca de miercuri, desi nu aveam firele scoase; cand au aflat ca nu plec decat joi, o asistenta nervoasa m-a apostrofat “Am auzit ca nu vreti sa parasiti spitalul!”. Simteam ca totul este o consecinta a deciziei de a nu vaccina.

In penultima zi de spitalizare, sotul meu a mers la doctorul neonatolog, care imi mai facuse cateva vizite de la ultima discutie. I-a cerut sa ma lase in pace si i-a explicat ca sunt slabita, ca unei lehuze nu ai dreptul sa ii faci asa ceva, ca ma zapaceste de cap, si ca, din punct de vedere legal suntem liberi sa alegem. Apoi i-a spus ca acceptam vaccinarea, daca ne da o declaratie scrisa prin care isi asuma raspunderea in cazul in care copilul nostru pateste ceva din cauza efectelor adverse ale vaccinurilor. Raspunsul a venit prompt: “Ah, nu, nu! Asta nu pot s-o fac”.

Nu imi doream decat sa plec acasa, sperasem ca momentul nasterii sa fie unul minunat, doar este unic in viata, insa pentru mine a fost un cosmar.  Un cosmar care s-a terminat totusi cu bine!  Acasa, eliberata de presiunea din spital, m-am linistit. Sunt convinsa ca am facut cea mai buna alegere.

Ceea ce transmit altor parinti sau viitori parinti este sa nu va fie teama, sunteti liberi prin lege sa alegeti, iar ei de fapt sunt obligati sa faca teste pe copii inainte de a-i vaccina, primesc chiar si fonduri pentru aceasta, vaccinurile nu trebuie sa se administreze direct, fara a testa macar potentialului alergen.

Rugati-va la Dumnezeu sa va lumineze sa alegeti ce este mai bine pentru copiii vostri, luptati pentru ei si nu incercati sa dati explicatii nimanui, asa cum am facut eu, ei vor veni mereu cu contra argumente de toate felurile.  Nu sunteti obligati sa va justificati anumite alegeri, este de ajuns faptul ca va asumati asta. Nu au dreptul sa persecute o persoana pentru alegerea facuta, mai ales atata timp cat vaccinurile sunt recomandate, nu obligatorii.

Mai tarziu nu stiu ce va urma, dar pentru acum stiu ca mi-am invatat lectia de viata.”

Opinii 125 opinii

  1. Buna ziua, draga Cristela!

    Am foarte mare nevoie de putina orientare.. Sunt la a doua sarcina (la prima am avut preeclampsie cu hipertensiune grava si am luat 30kg in ultimul trimestru), si acum ameninta sa se repete istoria. Pentru a putea naste vaginal la primul copil a trebuit sa tin regim in ultimele trei saptamini de sarcina – asa mi-am stabilizat tensiunea arteriala si am eliminat vreo 7 kg mai ales din lichidul retinut prin edem.

    Acum ma ameninta acelasi scenariu. In consecinta, as vrea sa schimb alimentatia, in asa fel incit sa nu mai pun niciun kg, ca sa nu ajung la cezariana aiurea. Am doi copii (al doilea in burtica), si sunt din pacate singura, asa incit nu-mi pot permite sechele post operatorii. Ca sa nu mai vorbim de toata liota de probleme de sanatate iscata de obezitate (am 87 de kg la 1,64m acum), si, in primul rind, de riscurile teribile pentru copilasul din burtica.

    Am nevoie de un sfat: pot sa imi controlez dieta mai sever, chiar cu riscul de a scadea in greutate? Actualmente am o alimentatie cam…dezastruoasa, si de fiecare data cind incerc sa o aerisesc, incep imediat sa scad in greutate. Cred ca teama medicilor vis-a-vis de scaderea in greutate in timpul sarcinii este o superstitie, atita timp cit copilul se dezvolta bine. Chiar si medicul de familie s-a arata foarte speriat de intentia mea de a tine „cura de slabire” in timpul sarcinii, desi a fost foarte cooperant cind a fost vorba sa intrerupem vaccinarea la primul meu copilas.Nu stiu de ce li se pare multor medici mai in regula ca gravida sa se ingrase 50 de kg, sa faca preeclampsie, sa nasca prematur un copil cu varii probleme grave de sanatate, sa faca cezariana si sa ramina cu sechele, mai degraba decit sa tina o banala cura de slabire, si sa riste…nu se stie ce… La prima sarcina, ginecologul m-a sfatuit calduros ca nu cumva sa tin regim, ci sa iau medicamente de ameliorare a tensiunii, si sa ma gindesc sa fac „ce e mai bine pentru copil”, adica cezariana. Daca il ascultam, nu mi-as fi putut tine copila in brate in primele ei luni de viata, si cine stie ce alte probleme as mai fi avut…

    As vrea sa stiu care este opinia ta in legatura cu acest subiect, al „slabitului” in timpul sarcinii. Sau, poate stii pe cineva, un medic care ma poate consilia prin telefon sau mail(contra cost, eventual). Adica as vrea sa stiu care sunt riscurile reale ale unei diete mai restrictive in sarcina. Exista macar studii serioase in aceasta privinta, sau s-a mers din preistorie pe superstitia cum ca „exista riscuri incalculabile”?

    Multumesc!
    Doamne ajuta!
    Iuliana

  2. Draga Cristela, si dragi mamici,
    Stiu ca se discuta despre altceva mai sus, dar noi acum ne confruntam cu o problemuta si as avea nevoie de sfatul vostru. Tudor (1 an si 3 luni) a fost putin racit pt ca a luat raceala de la taticul lui si acum are inca nasul infundat. Am facut tratament doar naturist (nu sunt deloc adepta tratamentelor alopate,decat atunci cand altceva e imposibil), sirop, tinctura si ceai de Fares din trusa Hapciu, Propol 2 (spray)de la Aboca, sirop de goji si catina cu miere (pe care le ia incontinuare pt imunitate) si un spray nazal Capsio kids. Am facut si multa aromaterapie cu ulei esential de lavanda si ulei din trusa Hapciu (nu fac reclama la Fares, pur si simplu imi plac produsele, stiu ca sunt bune, pt ca mama e medic la departamentul de cercetare). Noi ne gandeam ca e aerul prea uscat in casa si ca din cauza asta nu respira asa de bine, se usuca nasucul, face cojite si ne gandeam sa cumparam un umidificator.
    Ati folosit vreodata, stiti e bun, nu e bun, merita sa investim in el, sau ar fi mai simplu sa pun un vas cu apa pe calorifer? Am gasit pareri impartite pe forumuri si nu stim ce sa facem? Daca o sa ne faca mucegai in casa, atunci vom avea probleme si mai mari …

    Reclama la ele este ca purifica aerul si il aduc la gradul de umiditate de care are nevoie corpul uman, dar stiu eu ce sa zic, asa o fi?

    Multumesc mult pt sfaturi, pupici si multa sanatate 🙂

    1. Eliza,

      Asa e, aerul uscat e buba. In afara de expunerea diercta la virus, racelile se produc din cauza uscarii mucoaselor. Nu am exp cu umidificatoarele, noi folosim prosoape umede, intinse peste tot, ca la bazar, asta e si din cand in cand oale cu apa fierbinte si solutie salina. Daca o sa investesc in asa ceva, o sa scriu. Momentan nu am avut energie si timp sa studiez temeinic problema in amanunt.

      Si nu uita de uleiul de susan in fiecare nara, pentru hidratare.

      Te pup

  3. Draga cristela
    am mancat azi salata de ridiche alba, cu sare si iaurt, iar dupa o juma de ora m-au apucat dureri cumplite de stomac. care este cauza? nu mai rezust de durere

    1. Ridiche cu iaurt????! Pai de ce te miri?

  4. ridiche neagra, scuza-ma

  5. Buna ziua! Am citit cu mare interes articolele referitoare la vaccinare si m-au ajutat sa inteleg mai bine ceea ce inainte era doar la nivel instinctual. De cateva luni incoace citesc tot ce gasesc si mai nou am gasit niste documentare foarte bune pe Youtube.
    Pentru ca imi pasa, fac si donatii lunare catre Unicef si am inceput cu gandul ca cineva poate sa duca la indeplinire ceea ce eu nu pot, anume sa ajute copiii care au nevoie. Numai ca, astazi am dat peste un post al Unicef Romania pe FB, in care se lauda cu numarul de vaccinuri pe care au reusit sa le faca copiilor din Siria, parca. I-am intrebat daca pot directiona donatiile mele in ideea ca nu doresc ca banii mei sa fie folositi pt vaccinuri. Nu am primit raspuns, dar altcineva a postat un link catre site-ul lor, care duce catre un studiu facut de Unicef ( Tracking anti-vaccine sentiment in Eastern European social media networks from UNICEF CEECIS), si care ii studiaza pe cei ca noi(care discuta problema vaccinarii pe bloguri, site-uri, forum-uri…), ne imparte pe categorii si in final vine cu recomandari despre cum ar trebui abordate aceste grupuri pt a fi convinse sa isi vaccineze copiii! Cel mai dureros este ca de nicaieri nu reiese preocuparea de a cauta adevarul despre vaccinuri, efecte secundare, studii, beneficii… Este un studiu care incearca sa aduca la cunostinta celor care promoveaza vaccinarea profilul psihologic al celor care refuza vaccinarea. In final se fac recomandari despre cum sa optimizeze (SEO) informatiile pro vaccinare pt a aparea cat mai sus pe google atunci cand cineva cauta informatii despre vaccinuri. Cine este, de fapt, Unicef?

    Acesta este link-ul:
    http://www.unicef.org/ceecis/media_24017.html

    1. Diana, am preluat informatia, am citit si am luat nota. Multumim pentru contributie!

  6. Va scriu in legatura cu povestea nasterilor dvs..m-a impresionat felul in care ati facut fata sistemului avand in vedere ca ideea nevaccinarii era la inceput. Vreau sa evidentiez ca si eu am fost victima a sistemului din acest punct de vedere, e adevarat, habar nu aveam de efectele secundare ale vaccinurilor, asa ca primul copil a fost vaccinat ca la carte pana la 6 luni, cel de-al doilea are doar vaccinurile din maternitate, pe care le regretam impreuna eu si sotul.
    Peste 2 luni urmeaza sa nasc din nou, si nu mi-e teama de felul cum am sa refuz vaccinurile copilului, cum mi-e teama de felul in carte am sa ma simt dupa nastere si cum ma voi reface..defapt acesta este subiectul comentariului meu, dvs. spuneati la un moment dat ca dupa prima nastere ati avut nevoie de cateva saptamani ca sa va refaceti, pe cand dupa cea de-a doua nastere, cand ati nascut in strainatate vi-ati revenit mult mai rapid. Intrebarea mea este: cum ati nascut a doua oara fata de prima data, nemedicamentos, de ce fel de tratamente ati avut parte?
    Sincer, sunt hotarata sa refuz orice tratament care mi se administreaza doar ca sa-mi grabeasca nasterea, sau perfuziile standard, doar pt. ca „asa se face”. Mentionez ca nu am alta posibilitate decat de a naste la Maternitatea din Oradea.
    Deaceea, va rog sa ma sfatuiti in acest sens deoarece mai am doi copii acasa care au nevoie de o mama sanatoasa si in putere.
    Va multumesc cu consideratie pt timpul acordat, si va urez mult spor in ceea ce faceti, ne sunteti de mare ajutor.
    Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    1. Daniella draga,

      Iti recomand sa iei legatura cu Ditta Depner (www.bbmic.ro) sau cu Ana MAita de la Mame pentru Mame (www.mamepentrumame.ro) sau de la Fundatia Crucea Alba si sa te invete despre planul de nasteri si nasterea naturala.

      Cu drag,

      cristela

  7. Buna Cristela! Mai exista pe fb grupul despre care aminteai?as dori sa ma inscriu si eu, dar nu l-am gasit la o simpla cautare. Multumesc.

    1. Draga Diana,

      Multumesc pentru intrebare. Nu stiu daca mai exista. Eu am iesit din el acum vreun an.

      Cu drag

  8. Buna Cristela,
    iti scriu aici pentru ca am vazut poza celor 2P, si vreau sa te intreb pana la cat au baut din biberon? cand/cat e de periculos biberonul pentru dintii copiilor(ma refer la cariile de biberon).
    multumesc mult!

    1. Draga Nicoleta, multumesc pentru intrebare. Au baut pana la 3 ani (Pavel) si 1 an si 8 luni (Petru). Am lasat biberoanele acasa la plecarea in concediu si nici nu au sesizat macar. Ceea ce mi-a demonstrat inca o data ca nu era o nevoie, ci un alint. Am preferat sa preiau eu misiunea biberonului, sa maresc timpul meu de alint cu ei :)).

      Cariile de biberon sunt o bazaconie. ALta sperietoare inventata. Cariile se fac de la ce e IN biberon si in corp, draga mea :).
      Chiar si asa, iti recomand sa nu ii inveti cu biberon. De la tzitzica, direct la sticluta. Petru nu ar fi cerut biberon, daca nu il vedea pe Pavel. Pentru ca in perioada respectiva organismul meu trecea printr-o stare de epuizare si solicitare maxima, am hotarat sa cedez, ca sa imi salvez resursele de energie vitala pentru ce aveam de facut.

      Cu drag

    2. iti multumesc mult, draga Cristela. m-ai bucurat cu acest raspuns!
      imbratisari!

  9. Buna ziua! Eu ca persoana nu sunt anti vaccinare, sunt pro. Consider ca unui copil e bine sa-i fie facut BCG-ul, mai ales intr-o tara ca a noastra, pentru ca exista totusi un risc pentru copil spre deosebire de tarile nordice unde incidenta e foarte mica sau nula si nu este cazul. Ceea ce mi se pare insa revoltator nu este alegerea pe care ati facut-o (poate ati simtit ca asa e bine pentru copilul dumneavoastra). Ce ma intriga pe mine e atitudinea medicului si a asistentei; este inadmisibil ca dupa nastere, prin care am trecut si eu si stiu ca nu este usoara sa vina medicul sa urle ca asta trebuie neaparat cu toate ca erati in starea in care erati. Normal era sa vina sa va intrebe…cum te simti? Esti bine, ti-ai mai revenit, pot sa te ajut cu ceva? Trebuia sa vi-l aduca sa-l alaptati macar din doua in doua ore. Pe mine chiar m-au sfatuit sa tin copilul numai langa mine (ceea ce n-am facut, pentru ca in camera era un du-te vino, nu era chiar liniste), dar il alaptam. Pe urma va putea spune „noi suntem medici si stim ca este bine sa facem acel vaccin la copii”….fara amenintari de raspundere penala, ca si cum mama unui copil ar fi cel mai periculos infractor…si sa nu forteze nota.
    Nici atitudinea asistentei nu ma incanta. Cum adica „pot sa vaccinez daca vrei tu fara sa stie sotul…sa ramana intre noi”? Pai ce a facut respectiva e ilegal. Nu se face asa ceva. O femeie care naste, desi e dificil aduce o viata pe lume. De aceea trebuie sa fie foarte respectata. Ar trebui ca sistemul sa fie mai uman cu mamele si copiii, nu asa. Daca am manifesta mai multa compasiune pentru semenii nostri lucrurile s-ar schimba in bine.

Care este opinia ta?