A fi sau a nu fi premiant in clasa I

Motto: Una dintre nevoile umane neglijate în educaţie este nevoia de a da un sens vieţii.

„Dacă tot vă întrebaţi care e boala principală de care suferă societatea noastră şi poate nu doar a noastră, este tocmai asta – prea mulţi oameni nu reuşesc să dea un sens vieţii lor şi de aici alunecarea în plictiseală, în distracţii vulgare şi de aici până la violenţă, criminalitate nu e decât un pas. Şi cum dai sens vieţii ? Am să vă spun o banalitate, dar care pentru mine este un lucru esenţial. Dacă vă amintiţi în Regele moare din piesa de teatru a lui Eugen Ionesco, acolo un rege descoperă, în pragul morţii, ce lucruri extraordinare reprezintă actele elementare ale vieţii – faptul că pot să respir, că poţi să bei un pahar de apă. Să descoperim, să întreţinem la copii această nevoie de a se minuna, de a savura actele elementare ale vieţii.” – Academician Solomon Marcus

***

Articolul de fata este continuarea povestirii „Credeam că o să plâng un ocean când intri la școală. Dar am râs o veșnicie. Împreună.”

1. Acest articol nu e o critica pentru Romania, nici o lauda pentru sine. Impartasirea experientelor personale care mi-au atins inima si care au trezit in mine emotii netraite, se datoreaza copiilor mei si poarta in ea energia iubirii de Romania si a increderii ca se poate, ca ne trezim si ca ne reunim. Nu conteaza cat de repede si cat de multi suntem. Tot ce conteaza acum este ca se intampla in fiecare zi. Atunci cand ne trezim ne dam seama ca nimeni nu ne-a luat drepturile, ci ca noi am consimtit voluntar sa ne fie luate, prin „somnul cel de moarte” in care ne-am lasat adanciti…

2. Acest articol nu este o idee fixa despre pedagogia Rudolf Steiner (Waldorf). Asa cum am scris in articolul „Cum am ales scoala copiilor?”, nu am idei fixe despre o anume pedagogie. Sunt deschisa si de aceea am descoperit recent si am invatat de la pedagogi si sociologi rusi FENOMENALI: Usinski, Makarenko, Amoonashvili, Schetinin. Am fost fascinata de ideile lor despre educatia umanista, dar si de modul cum au fost impletite desavarsit in cadrul unor scoli libere din Austria, cu cele ale lui Steiner, Montessori, Pestalozzi. Si asta e o formula de succes, nu trebuie sa ne cramponam de „Doar asa e bine!” in niciun domeniu al vietii. Sper ca romanii sa se deschida in fata uriasului bagaj informational rusesc din educatie, cultura si sanatate si regret ca exista atat de putine traduceri in limba romana ale operelor si cercetarilor din aceste domenii, comori informationale nepretuite la adevarata lor valoare, din cauza unor paradigme care ne-au format mintea si ne-au ingustat viziunea si accesul la cunoastere.

3. Acest articol nu e despre „Frumos, dar greu”, nici despre „Din pacate la noi in Romania, imposibil…”, nici despre „Din pacate, noi romanii, niciodata …”. Eu stiu in adancul fiintei mele ca putem influenta cu gandurile si cu intentiile noastre pornite din iubire, transformarea pe care o asteptam de aproape trei decenii si care nu poate incepe decat din interiorul fiecaruia dintre noi. „Greul” si „din pacate” isi are originea in minte. Credem si spunem mereu „e greu” si „din pacate”, atragem aceste vibratii in viata de zi cu zi, am creat cu astfel de automatisme din vorbire o energie colectiva si o realitatea a „greului”, a imposibilului, a lui ”din pacate”.

„E greu” sau „Din pacate…” e ca un fel de compresa calduta pusa pe ranile noastre emotionale si mentale, de atatea generatii.

Nu „e greu”, e doar asa cum e si cum trebuie sa fie spre evolutia noastra – daca suntem dispusi sa pricepem asta. Nu e „din pacate”, ci „din oportunitate”. Noi putem aduce schimbarea pe care ne-o imaginam, daca avem incredere in noi insine, NU in cineva din afara si daca ne preocupam doar de transformarea personala, nu de grija transformarii celorlalti. Pentru ca transformarea personala va atrage cu sine transformarea a tot ceea ce ne inconjoara.

4. Acest articol nu este despre o scoala alternativa scumpa. E vorba de o scoala de la tara, administrata si gandita in asa fel incat sa poata avea acces cat mai multi copii, nu doar cei „cu posibilitati”. Vin aici si copii refugiati din Siria, copii de la orfelinate si asta e un exerciu fabulos pentru restul copiilor, de a invata sa integreze, sa includa, sa tolereze, sa accepte diferentele ca pe ceva ce trebuie imbratisat, nu dispretuit.

Nu e o scoala cu ifose, cu competitie intre parinti sau intre copii – si asta e tot ce conteaza. PARADOXAL poate, la aceste scoli alternative nu este parada modei si nici a statutului finaciar/social, nici din partea profesorilor, nici a parintilor, nici a copiilor. Nu se fac cadouri, nici la stat, nici la privat, este INTERZIS, cu exceptia unui buchet de flori din partea clasei, o data pe an. Scoala este locul unde modestia, discretia si minimalismul sunt la ele acasa (inclusiv la cantina, unde se mananca putin si SIMPLU). Altfel, totul ar fi un fariseism, o intentie comerciala, in insasi contradictie cu spiritul acestei educatii.

Exista si in Romania scoli alternative, inclusiv Waldorf. Am observat ca sunt administrate diferit si de aceea si costurile sunt, poate, descurajante. Dar, daca se doreste, solutii exista si din partea scolii, si a parintilor. (Eu una sunt dispusa sa vorbesc cu administratia scolii din Austria pentru un schimb de experienta cu orice scoala din Romania care NU vrea sa reinventeze roata!).

In Austria si Germania aceste scoli libere se autosustin financiar si logistic . Noi, parintii si profesorii la un loc, impreuna cu copiii facem curatenie in clasa, in scoala, si in gradina si culmea! nu ne cade nicun galon, ba din contra 🙂. Cand am vazut directoarea scolii desculta, cu cazmaua intr-o mana si cu grebla in alta, cum tragea cot la cot cu restul lumii sau cum a mancat la pranz la cantina scolii si a platit consumatia (eram de serviciu la cantina in ziua aceea) mi-am dat seama ca astfel de gesturi pornesc dintr-o profunda si amanuntita cunoastere de sine si reforma interioara a constiintei. Care e posibila oriunde in lume, iar eu de asta ma voi ocupa in cele mai multe evenimente publice viitoare.

***

Poate fi o serbare de sfarsit de an scolar interesanta fara spectacole, fara note si fara festivitate de premiere?

Mi-am imaginat cu totul altfel clasa I, desi stiam ce scoala si ce tip de padagogie am ales pentru copii. Cand ma uit la bucuria neprefacuta din ochii lui Pavel atunci cand citeste, scrie, socoteste si cand ma uit la cele ZERO secunde pe care le-am petrecut impreuna acasa in exercitii de citire, scriere sau operatii matematice, nu-mi vine sa cred ca se poate. Citisem, auzisem, vazusem la altii ca se poate, mi-am dorit sa putem oferi copiilor nostri sansa unei educatii care sa starneasca in ei pasiunea si bucuria de a afla, de a descoperi, dar recunosc acum, la finalul anului, ca n-am crezut ca se poate chiar atat de simplu, de motivant si de frumos PENTRU COPIL si PENTRU SUFLETUL LUI.

Imi amintesc cum dupa prima sedinta cu parintii, am plans in parcare, in masina, pentru ca nu imi venea sa cred ca poate fi si atat de …. ALTFEL in sistemul de invatamant. Am plans de recunostinta ca mi-a deschis Dumnezeu ochii inimii si ai mintii, ca i-a deschis si pe ai sotului meu sa aiba incredere deplina in mine si ca ne-a indrumat sa facem ceea ce am facut pana acum. Am plans de bucurie pentru sufletele tuturor copiilor care au sansa sa zboare liber pe  cararea cunoasterii profunde de sine.

Cand invatatoarea ne-a spus tuturor primele cuvintele: „Felicitari, aveti niste copii minunati! Este o binecuvantare pentru mine sa le fiu pedagog si sa ii pot calauzi, sunt niste copii care bucura sufletul si inima!”, am crezut ca poate e o formula de politete. Dar nu. Avem sedinta cu parintii in fiecare luna si de fiecare data aud acelasi lucru. Nu tu critici, nu tu pic de spirit competitiv. Stam in cerc, desculti, toti parintii, pe jos, pe dusumea in jurul ei, asa cum stau si copiii nostri in timpul zilei. Si ea ne povesteste, ne explica ce fac, care sunt intentiile ei si ne managaie inimile cu povesti despre sufletele acestor copii luminosi.

In fiecare dimineata ajunge prima, aprinde o lumanarica, face un aranjament floral si asteapta apoi in usa clasei. Da mana cu fiecare copilas, privindu-l in ochi si zambind cald. Fara exceptie, de cate ori o urmaresc, mi se umezesc ochii: „Buna dimineata, iubitule Pavel!”, „Buna dimineata, iubita Matilda!”, „Ma bucur sa te revad, iubitule Tom, esti din nou in putere?” etc. Ma impresioneaza felul in care copiii intind mana catre ea, cum li se aprind stelute in ochi si zambete pe chip, dar mai ales cum de multe ori dau drumul ghiozdanului si se arunca cu totul in bratele ei. Am observat ca acelasi lucru se intampla si la restul claselor mai mari: invatatorul sau profesorul asteapta elevii si da mana cu fiecare dintre ei la intrarea in clasa.

Festivitatea de sfarsit de an scolar, desi e ceva formal, e totusi ceva cu totul informal… Nu tu pretentii vestimentare, nu tu cadouri pentru profesori, nu tu premii pentru elevi. La fel ca in prima zi de scoala (am povestit AICI), profesorii ne asteptau in curtea scolii si au cantat un cantec, de data aceasta pentru elevii de clasa a XII-a, care isi luau la revedere. A vorbit dirigintele clasei a XII-a despre problemele care framanta lumea la nivel mondial, mai ales despre violenta, despre doctrinele separarii dintre oameni, despre importanta de a darui acestei lumi oameni si spirite libere.

A chemat apoi bland si degajat fiecare elev in parte, le-a inmanat o diploma de absolvire si a rostit pentru fiecare o zicatoare personalizata (cateva vorbe rimate, special alese pentru sufletul fiecarui elev, ca un fel de afirmatie care sa il calauzeasca pe carea vietii, o sa va povestesc mai multe despre acest obicei, imediat), le-a daruit un fir de floarea soarelui si a dat mana cu ei. Ca si la clasa I, a tresarit inima in mine cand am vazut cum dupa strangerea de mana, adolescentii sareau in bratele dirigintelui, il imbratisau cu recunostinta, cu iubire, cu autenticitate, cu vulnerabilitate, vindecator si imputernicitor pentru noi toti cei care priveam. O ceremonie mai folositoare cresterii personale decat cele de premiere in ordinea mediilor. Cand a luat sfarsit, fiecare a mers spre clasa lui.

Cum a fost la clasa I?

Copiii s-au asezat in clasa in cerc, pe dusumea, iar noi, parintii, la fel, in spatele lor. Doua cercuri concentrice. Invatatoarea, pe un scaun, langa noi, cu doua cosuri alaturi: unul in care erau caietele de zicatori si unul cu trandafiri pentru copii.

photo 3-6 (2)

Adica intelegeti voi cat de tare m-a durut mintea sa descalcesc ceea ce s-a incalcit in anii mei de scoala? Si anume ca invatatoarea va oferi flori copiilor si nu invers? E sucita tare in mintea mea treaba asta cu florile la final de an (si nu numai – 1 martie, 8 martie etc). Asa imi amintesc, ca la fiecare sfarsit de an parintii mei puneau in functiune toate pilele de la sere (inainte de ’89 nu erau florarii pe toate drumurile si daca erau, nu gaseai decat garoafe) pentru a face rost de flori pentru finalul de an.

Ce au primit parintii?

photo 1-9 (2)

Noi, parintii, am primit o scrisoare scrisa de mana de invatatoare, in care ni se povesteste ceea ce a observat la copil, in cel mai delicat si constructiv mod. Nu avem voie sa citim sau sa dicutam aceasta scrisoare cu copilasul pentru ca nu e util, nici necesar, nici constructiv.

Nu exista note si evaluari la scoala si ce bine e. Nu exista medii, competitie si ierarhii intre copii. Ce nevoie am de note? Nu am nevoie sa imi evalueze nimeni copilul ca sa stiu ca e pe drumul cel bun. E ca in sanatate. Nu am nevoie sa ii fac analize sa stiu ca e bine, vad in ochii lui, in starea lui. Nu am nevoie de confirmari exterioare ca „e bine”, pentru ca o mama „STIE” (SIMTE) intotdeauna cel mai bine daca ceva e sau nu e cum ar trebui sa fie.

Prin note copiii sunt împinși într-o competiție nenaturală, neomenească. Prof. Univ. Marcel Capraru explica: „S-au înmulțit cazurile de sinucideri în rândul copiilor din cauza vreunei note sau corigențe și nimeni nu găsește nicio vină sau explicație. <<De ce, că era un elev bun? Nu ne-am așteptat la asta!>> Dar la ce să te aștepți, când copilul este împins într-un conflict existențial colosal pentru că își iubește familia, își iubește profesorii, colegii, semenii și dintr-o dată se prăbușește nemaiputând suporta ideea că i-a dezamăgit groaznic pe cei pe care i-a iubit atât! (…) Dacă scopul vieții este fericirea, de ce tot acest stress artificial provocat, în care anual sunt împinși sute de mii de elevi, familii și profesori care încearcă, lăsând la o parte orice urmă de moralitate (dacă le-a mai rămas), să se lupte între ei, pentru, de fapt, o nefericire? Răspunsul e simplu: pentru că, aruncându-i unii împotriva celorlalți, pot fi stăpâniți, mânuiți, manipulați.”

Ce au primit copiii?

Copiii au primit pe rand, in chip de certificat de absolvire, un caiet pe care il vor purta pana in clasa  XII-a si care va fi completat in fiecare an de invatator sau de diriginte cu un desen si o zicatoare.

1. Desenul este facut de invatatoare pentru fiecare copil, un desen care reprezinta dorinta sufletului acelui copil, asa cum a fost simtita de invatatoare. Aici e desenul pentru Pavel, al carui spirit e puternic conectat cu cel al padurii, cu animalele (mai ales salbatice) si care canta non stop la fluierul pentatonic. 🙂

photo 2-8 (2)

2. O zicatoare rimata surprinde punctele pe care sufletul si mintea copilului trebuie sa se concentreze mai departe in viata. Fiecare copil are zicatoarea lui, pe care o retine si o va spune ca pe o afirmatie, ca pe o rugaciune a sufletului, in fata clasei, saptamanal, in ziua in care s-a nascut. Daca e nascut intr-o marti, atunci in fiecare zi de marti, inainte de a incepe activitatile zilei, toti copiii nascuti in ziua de marti spun zicatorile lor in fata clasei. Si asa mai departe, in fiecare zi… In acest fel, toti copiii invata lucruri noi si primesc mesaje de introspectie interioara si se creeaza o gandire de grup armonioasa si creatoare.

***

Am invatat de la Pavel o zicatoare pe care o spun ei la scoala, impreuna, la finalul zilei si pe care o spun si eu cu bucurie de multe ori pe parcursul zilei, eu cu mine. 🙂 Vi-o daruiesc, tradusa, pana la urmatoarea noastra reintalnire, in septembrie.

Pur – ca aurul cel mai fin,
Rezistent – ca o stanca,
Tare – precum cristalul,
Asa sa fie sufletul meu.

Zicatoare
Zile frumoase de vara si aripi larg deschise catre libertate, iubitii mei cititori! Va asigur ca un asemenea sistem educational e mult mai ieftin decat industria actuala de prelucrare a spiritului uman. Modificând puțin cuvintele lui Andre Malraux, Prof. Marcel Capraru ne reaminteste: ”Secolul al XXI-lea va fi al spiritului, sau nu va fi deloc!”.

Pentru copiii acestei lumi si pentru nemurirea stelutelor din privirea lor,

Opinii 10 opinii

  1. Buna Cristela,
    Am incercat sa gasesc in engleza carti ale autorilor rusi enumerati ee tine aici, dar mai nimic. Cand va fi posibil poate ne dai niste link uri, site uri de ubde as putea sa citesc carti scrise de ei.
    Multumesc frumos
    Teo

  2. Draga Cristela, am doi băieței gemeni care tocmai au terminat clasa pregătitoare in sistem clasic de învățământ. Unul dintre ei este diagnosticat cu tulburare de spectru autist. Si la celălalt am avut diagnostic de sindrom Asperger. Spun am avut fiindca in vara trecută a fost evaluat din nou ca fiind neurotipic. Toate aceste etichete ale copiilor noștri ne-au purtat începând cu vârsta de doi ani jumătate pe drumuri ale terapiei, recuperării, dar și ale căutării abilitaților lor mai speciale. Pe care le vedem și le simțim. Dar pe care mi-e teama sa nu le pierdem pe parcurs. In anul școlar viitor vor face cunoștința cu calificativele. Mi-e teama de ele, de competivitatea din spate, de faptul ca vor fi stresați și împinși pe un drum care nu va fi cel pe care îl merita. Ma gandesc sa fac o schimbare. Știi experiențe de copilași cu autism in sistem Waldorf sau in alte sisteme alternative de educație ? M-ar ajuta opinia ta, experiența ta. Ești un om deosebit, iar copiii mei au harul de a atrage oamenii cei mai potriviți in jurul lor.

    1. Multumesc, Delia draga pentru mesaj si pentru incredere. Ti-am scris un mesaj personal.

      Iubire tuturor,

      cristela

  3. plang, Cristela, plang pentru copiii mei si pentru „copiii acestei lumi si pentru nemurirea stelutelor din privirea lor”
    Sa ne ajute Bunul Dumnezeu!
    vacanta placuta!

  4. Draga Cristela,

    poti sa ne scrii si textul original al zicatorii (germana)?

    Multumesc si va doresc o vacanta frumoasa!
    Diana

    1. Rein wie das feinste Gold, fest wie ein Felsenstein, ganz lauter wie Kristall, soll meine Seele sein.

  5. Ce frumos si cata iubire! mi-au dat lacrimile de bucurie ca macar undeva in lumea aceasta cineva se bucura de un asemenea sistem de invatare. Eu de mult visez efectiv la asta, iar cei din jur imi zic ca este imposibil. Ma bucur enorm si voi continua sa imi doresc asa ceva pentru copilasul meu. As vrea sa stiu daca stii ca exista ceva asemnator si in Madrid. Îți mulțumesc ca existi si ca împărtășești cu noi experiențele tale.

  6. Draga Cristela,
    Multumesc mult pentru articol. Am lacrimat pe alocuri. E ca o poveste ce scrii. E o poveste la care speram tare mult si noi. Nu-mi imaginez o alta scoala pentru Valentin in viitor! Si… cit de mult mi-ar fi placut sa merg si eu la o astfel de scoala. Spre a fi libera. Spre a fi eu insami…

  7. Multumesc din suflet pentru acest articol pentru sufeltul meu de copil si de mama!
    Din copilarie visez la un astfel de invatamant (nu m-am putut niciodata adapta la al nostru). Mi s-a spus mereu ce este o utopie. Ca mama, visez din nou, macar pentru copilul meu la aceasta lume utopica pentru ca, in ciuda a ceea ce se intampla in jur, simt ca ne apropiem de ea si ca sunt (tot) mai multi care simt ca mine (iar Tu imi confirmi acum, MULTUMESC!). Aud iar in jur ca sunt idealista. Sunt si voi fi in continuare. Da, lumea la care visez, exista, chiar daca eu nu am reusit sa am inca acces, in Romania, la asa ceva. Invat sa o creez macar acasa si Dumnezeu imi scoate in cale Oameni potrivit intentiilor si dorintelor sufletului meu si copilului meu. Tu esti unul dintre Ei. Fii Binecuvantata draga Cristela, Tu si familia ta divina si toti Oamenii minunati care aduc Frumusete, Iubire si Lumina pe acest Pamant!

  8. Draga mea draga!

    Cristela,suflet frumos si curat…numai bine draga mea!

Care este opinia ta?