Cointeresarea copiilor pentru o alimentatie sanatoasa

Apropos de psihologia copilului … nu ma pricep la modul stiintific, ci doar intuitia materna imi spune ca se intampla ceva … Pavel presimte apropierea sosirii pe lume a lui Petru: de doua zile nimic nu se mai poate face decat cu „m-mm-ma-ma!”. Am devenit un fel de „premergator”, ma ia cu el pretutindeni si permanent. Nu e o exagerare, degetul de care se tine non stop este un fel de nou cordon ombilical in relatia noastra. Este un soi de nevoie, dragoste si dor la el care ma ravaseste si sentimental, si rational. Adica imi e greu sa il refuz, insa sunt momente in care chiar am nevoie de libertate de miscare, cel putin in interesul lui. In clipa in care i-am dat drumul la deget, incepe drama si odata cu ea, toate cartile din biblioteca, citite si ras-citite nu imi mai sunt de ajutor nici mie, nici lui …

In atare conditii, devine o adevarata provocare sa ma asez la calculator in timpul zilei sa va scriu, pentru ca atat de laptop, cat si de telefon este – pebuna dreptate! – foarte revoltat, „m-mm-ma-ma” trebuie sa participe exclusiv si ACTIV la toate actiunile lui.

Acum a adormit, asa ca „fur” ceva timp din cat doarme peste zi si trag nadejde sa termin materialul promis astazi.

Orice organism stie ce si cat ii trebuie. Organismul unui copil nu este diferit din acest punct de vedere de cel al unui adult. Asa incat nu trebuie fortat sa manance tot sau mult, nici sa fie sanctionat daca refuza un anumit fel de mancare sau aliment, oricat de mult ne-ar deceptiona acest gest. „Tulburarile in obiceiurile de masa se datoreaza indeosebi insistentei adultilor de a dicta ce-i trebuie copilului” (Magdalena Dumitrana, Copilul, familia si gradinita, pag 25). A nu se intelege ca parintii trebuie sa devina un fel de supusi ai copiilor, care sa investeasca timp si bani pentru a le satisface poftele.

Ca parinti ne revine sarcina  (1) de a asigura o hrana echilibrata, aleasa cu grija, gatita sanatos, gustoasa, variata si aspectuoasa, care sa devieze interesul copiilor de la alimentele si sucurile artificiale, cu valoare nutritiva ZERO (sau de la asa-zisele si mai nou promovatele alimente capcana „naturale”), precum si  (2) de a crea un mediu care sa stimuleze procesul de invatare si educare, atat prin exemplul personal, cat si prin cele cateva posibile metode de mai jos:

Implicarea copiilor. Un copil care pune umarul la procurarea alimentelor cat si la pregatirea lor, le va consuma cu mai multa placere decat unul care  habar nu are ce implica pregatirea hranei” (Elena Pridie, Copilul Vegetarian, pag 31). Copiii mai mari pot fi responsabilizati si prin redactarea si pastrarea listei de cumparaturi sau consultarea la alcatuirea meniului. „Pe langa cresterea apetitului, se vor obtine astfel si alte rezultate foarte importante: achizitia deprinderilor gospodaresti (indiferent de sexul copilului), intelegerea indeplinirii sarcinilor in familie, precum si asumarea responsabilitatilor” (Magdalena Dumitrana, Copilul, familia si gradinita, pag 26).

Jucati-va cu ei. In special cand e vorba de copiii mici care adora jocul. Cine poate rontai morcovi? Cine poate ciuguli semnite ca vrabiuta? Cine poate desface nuca precum veverita? Cine mananca zmeura ca ursul?” Imaginatia fiecaruia dintre noi si relatia cu copilul nostru ne va ajuta sa inventam acele jocuri care i se potrivesc si servesc cel mai bine scopul. Ideea de baza este sa ne jucam, pentru ca este o modalitate de invatare spontana si plina de afectivitate.

Oferiti-le ocazia de a-si folosi degetele. Copiilor le place sa isi foloseasca degetele pentru a manca.” Pentru Pavel am intotdeauna pregatite bucatele de fructe (la mesele de fructe si cereale), de legume fierte, „bombitze” din quinoa sau mei (la pranz). In timp ce ii dau sa manance piureurile lui sau definitivez pregatirea mesei, el e ocupat satisfacandu-si placerea de a manca cu mana, curiozitatea, dar si foamea :).

Oferiti-le posibilitatea de a alege. Nu pregatiti un singur fel de mancare pe care ei il pot refuza categoric. La fiecare masa ingrijiti-va sa fie ceva care sa le faca placere.” Poate parea mai greu pentru mame, poate chiar frustrant, insa merita din plin sa ne luam aceasta marja de siguranta.

Puneti-le in farfurie portii mici. Mai bine sa mai ceara decat sa fie descurajati ca nu pot manca totul.” Revedeti si articolul meu „Cat si cum mancam – partea I”, am explicat acolo exact despre cantitatea de mancare oferita unui copil.

Evitati cliseul . Fortarea copilului sa manance sau indoparea lui constituie una dintre cele mai grave greseli pe care le pot face parintii.”

Mancarea nu trebuie folosita nici ca rasplata, nici ca pedeapsa.

„Experimentati, incercati continuu si perseverati.” Exista posibilitatea sa nu ii placa un anumit aliment. Atunci incercam sa i-l oferim gatit altfel, de exemplu in loc de fiert, copt. Sau crud, daca se preteaza. Daca il refuza in continuare, acceptam ca pur si simplu nu tolereaza acel aliment si fie facem o pauza de cateva luni, fie renuntam la el. Am patit asa cu Pavel la rosii. A refuzat supa de rosii. Am incercat cu suc de rosii in mancare, o refuza. Daca insa i-am dat rosie cruda a mancat cu placere. Dupa 5 luni am incercat din nou putin suc de rosii in mancare si a mers. Nu am de gand sa fortez nota insa, va mai amintiti ce v-am spus apropos de educatia alimentara la copii: tact si rabdare. Doua virtuti in care personal nu am excelat, insa pe care le cultiv intens, din dragoste pentru copiii mei si cu ajutorul lui Pavel (deocamdata). Este un antrenor deosebit, imi ofera zilnic un program de antrenament care tinteste spre PERFORMANTA si nu pot decat sa ii multumesc in felul meu! 🙂

Opinii 10 opinii

  1. Draga Cristela,
    Te urmaresc din prima zi a blogului tau, astept cu nerabdare sa vad ce mai scrii in fiecare zi de atunci, si te felicit ca te-ai gandit sa impartasesti cu mamele si nu numai in acest mod din experienta ta.
    Sunt multe de comentata despre alimentatie si mod de educatie, dar acum vreau sa-ti zic ca m-a impresionat povestea cu Pavel si m-mm-ma-ma. Pentru ca aseara la asta ma gandeam si eu, cand Radu al meu era micut si nu ma lasa, era suparat cand plecam putin de langa el si cand se simtea foarte bine in bratele mele si tot asa si eu l-am tot dus de colo colo. Si acum are 17 ani si nu il mai pot lua in brate sa-l sarut, sa-l impac ori sa-l alint, pentru ca nu ma lasa. Si imi e dor de perioada cand era mic, asa ca Pavel al tau.
    Fii fericita , fiecare clipa petrecuta cu copilul e minunata.
    Te sarut cu drag,
    DanielaE

    1. Daniela, am citi comentariul tau de cateva ori. L-am savurat, asa ca pe o cafea INKA buna 🙂 Si, ca orice lucru sincer, frumos si pornit din suflet, mi-a umezit ochii … MULTUMESC.

    2. subscriu si eu si multumesc,Daniela E. a mea fetita are in curand 2ani si 4 luni…

  2. Francoise Dolto explica in cartile ei ce si cum simt copiii atunci cand li se pregateste un fratior. Am citit cartile ei dupa ce l-am avut pe Mihai si mi s-au parut excelente!

  3. Draga Cristela,
    Te felicit pentru dedicatie si pentru bunatatea si preocuparea de care dai dovada impartasind cunostintele si experientele tale cu noi, restul mamicilor responsabile. Urmaresc postarile tale si as vrea daca se poate sa-ti trimit intr-un e-mail separat feedback pe mai multe teme, unele ne-abordate de tine inca. din pacate nu am reusit sa gasesc o adresa de e-mail unde sa-ti pot scrie, de aceea, te rog, in cazul in care se poate, sa-mi indici unde iti pot scrie.
    Multumesc si numai bine,
    letitia

    1. Draga Letitia, eu sunt cea care iti multumeste pentru interes si implicare. Nu exista pentru mine bucurie si satisfactie mai mare, decat parinti dornici si implicati. Emailul meu este cred public pentru cei abonati. Daca te abonezi (pe prima pagina a blogului sunt inscrierile) sa primesti articole noi, vei vedea ca o sa primesti de la exact de la adresa mea de email cate o notificare pentru fiecare articol nou.

      Oricum, nu este un secret 🙂 cristela.georgescu@gmail.com

      Cu drag, cristela

  4. Draga Cristela, sa stii ca zilnic citesc randurile tale, dar mai ales sa-l mai vad pe Pavel.
    Te pupa
    Bunicul

  5. LA CE VARSTA INCEPEM DIVERSIFICAREA SI CUM…?

    1. Diana, iti recomand sa cumperi cartea „Copilul Vegetarian” despre care am scris aici: http://www.cristelageorgescu.ro/?p=529. iti va oferi raspunsul unui specialist la aceast aintrebare + alte sfaturi minunate.

      In general nu mai devreme de 6 luni, nu grabim, da ai lapte suficient si poti alapta cat mai mult, poti chiar trece de 6 luni. Grabirea diversificarii in conditii in care laptele este suficient, este o eroare si de cele mai multe ori serveste alte interese decat pe cele de sanatate ale copilului nostru.

      Am inteles de la cateva persoane care au postat comentarii chiar azi, ca poti comnda cartea si pe net. Multe mamici au cumparat-o, merita din plin. Si nu e mult de citi, scurt si la obiect.

      Mult succes si sanatate

  6. Draga Cristela,
    Nici o intrebare, doar o marturie ca SE POATE.

    Sigur ca fara metodele enumerate de tine mai sus, slabe sanse..

    Noi am incercat si sa o cointeresam pe Sonia Ilinca (3 ani si 11 luni), OFERINDU-I INFORMATIE LA NIVELUL EI DE INTELEGERE. S-a intamplat pur si simplu, ca in orice dialog cu ea, cand am realizat ca nu pot sa ii spun ca ceva e „sanatos”, pentru ca ea nu intelege inca termenul. Asa ca…

    De cand stie CULORILE i-am spus ca pentru fiecare culoare exista o Zana; asa ca noi ne hranim cu toate culorile, iar zanele ne umplu viata cu „chestii” (asa zice Sonia) de toate culorile. Uite asa, de cate ori apareau pe farfurie culori: rosiile sunt de la Zana Rosie, spanacul e de la Zana Verde… Sigur ca TOTI IN FAMILIE mancam colorat! Si cat mai des posibil impreuna, ca sa fie bucuria si mai mare.

    Apoi, mai tarziu, nu stiu daca avea deja 3 ani, i-am explicat cum ajunge mancarea in burtica, in stomac (ce-i mai placea sa spuna „gata, s-a umplut burtica”); ca exista mancare „BUNA PENTRU BURTICA” si mancare care nu este buna pentru burtica.

    Nu dupa mult timp, ca sa o fac sa inteleaga si mai bine de ce conteaza ce mancam, de ce ma bucuram atat de mult cand pe farfurii ne asteptau delicii, dar si mai ales „comori nutritionale”, am apelat… tot la zânite! NUTRIENTII se cheama „zânite”: „Sucul asta e plin de zânite, mmmm…” Sa mancam deci mancare cu zânite.

    Intre timp am invatat un pic si despre HRANA VIE, deci vrem la fiecare masa cat mai multe zanite vioaie, treze, nu le molesim prea tare cu fiertul, decat pe cele care altfel nu vor sa intre in corp.

    Apoi pe zanite a inceput sa le cheme: Vitamine, Minerale, Proteine, apoi chiar vitamina C, sau A sau fier sau Vitamina B12 (de la Pure Encapsulation, multumim pentru recomandare, Cristela!).
    PROTEINELE sunt zanite constructori, ne fac sa crestem, pentru ca si noi suntem construiti din niste cuburi asemanatoare celor de lego, ale noastre se cheama celule. Asa ca se stie ca „nautul are zanite de-alea cu cubulete care ne construiesc, mami”. „Cubuletele” se mai si strica, deci chiar ca adulti ne trebuie altele sa le inlocuim.

    Despre MESTECAT: Intai a aflat ca doar gurita are dinti, burtica nu are, deci gurita mesteca bine, o ajuta pe burtica. Mai tarziu, cand asculta povesti mai lungi deja: gurita mesteca mult ca sa aiba timp sa numere zanitele din mancare si sa-i spuna burticii ce fel de zanite si cate ii trimite. Burtica le pregateste zanitelor cate o baie speciala, fiecarui tip de zanita trebuie sa i-o pregateasca altfel, cu alte ingrediente. Burtica trebuie si sa stie cate sunt, ca sa le pregateasca o baie suficient de mare, sa incapa toate. Zanitele doar dupa ce s-au scaldat in felul asta in burtica, asa, curate pot intra mai departe in corp si se duc la ochi, pe care ii ajuta sa vada mai bine, la picioruse, pe care le ajuta sa alerge mai repede si… alte povesti de-astea 🙂 Cele care nu sunt curate o sa iasa din corp la olita.

    Exista si zanite care imping tot ce nu ne trebuie si ne ajuta sa scoatem „gunoiul”, ele se cheama FIBRE.

    Iar Zana Zanelor, mai ales dupa ce am citit cartea „Simplu”, stim sigur ca este, ati ghicit cine? VITAMINA L!!!

    Iarasi foarte usor de invatat copiii este ca nu se amesteca dulce cu sarat.

    Sonia stie toate astea, pune intrebari, e fascinata de povesti si explicatii.

    Nu este usor cu ce vede in jur. Dar si aici SE POATE!!! Refuza bomboanele frumos ambalate chiar si cand nu sunt cu ea. Lui tati ii era mila de „saracul copil”, dar cand a intrebat-o daca pofteste a raspuns „Nu, dar mi-e mila de copiii care la mananca”.

    Intrebarea la care mi s-a parut cel mai dificil sa raspund a fost „DE CE CEILALTI MANANCA LUCRURI CARE NU SUNT BUNE PENTRU BURTICA?” Dificil pentru ca ii iubesc pe ceilalti si ii respect si vreau sa ii transmit Soniei asta, dar nu vreau ca ea sa invete despre cum sa ne hranim. Asa ca i-am raspuns pana la urma exact ce cred: „pentru ca ei nu se pricep la mancarea buna la burtica”. Si spre norocul meu, raspunsul asta a satisfacut-o total pe Sonia. De atunci cand refuza dulciurile „fara zanite” o face ca si cum s-ar feri de ceva, zambind cumva politicos, cumva ca si cum ar gandi „eu ma pricep, nu pic in plasa”.

    Este greu sa inoti impotriva curentului, atunci cand din el fac parte si cei mai apropiati, chiar si partenerul de viata…

    Iti multumesc ca ne poftesti mereu cu drag sa intram aici, sa invatam, sa avem curaj, putere, rabdare, dragoste. Lumea e mare, internetul e mare… Dar eu aici am gasit ca o gradina in care pamantul, apa, aerul si soarele sunt curate si benefice mie!

    Multumesc, Cristela!

    PS Nu am stiut cum sa sintetizez, sa fac textul mai scurt…sper sa nu fie cu banat.

Care este opinia ta?