Episodul 4: „Gata!” inseamna gata

Lectia nu e grea, dar ni se pare noua grea, pentru ca am fost crescuti intr-un sistem bazat pe „Nu iti lasa norocul in farfurie”, „Inca una si gata”, „Daca ma iubesti, mai ia una”, „Una pentru mama, una pentru tata, una pentru…”, „Daca nu mamanci tot, nu primesti desert sau nu te las la joaca”, etc.

Obiectivul nostru in educatia alimentara a copiilor sa fie recunoasterea si ascultarea semnalelor naturale de foame si satietate, nu stupidul „sa lasam farfuria curata”. Cei 2P au chiar la gradinita activitati speciale in care uneori copiii sunt in mod intentionat lasati sa simta senzatia de foame, cu scop profund educativ.

Cand copilul nu vrea sa mai manance, lucrul asta trebuie respectat, fie ca e o senzatie naturala, fie ca e o toana (inclusiv sugarii stiu de cata hrana au nevoie si castiga in greutate in ritmul pe care si-l doresc). Pana la masa urmatoare fara amageli: gustari, gustarele, rontaieli si alte bunatati; daca e intr-adevar nevoie, noi mancam mai devreme.

Grasimea copiilor nu e cont in banca, sa ii ajute la greu. E imposibil pentru unele persoane sa isi schimbe convingerea ca „dolofanimea” la copii e de dorit ca scut impotriva bolilor sau ca e atractiva. Mai grav decat atat, a ajuns prilej de concurenta si indicator al priceperii mamei intr-ale cresterii copiilor. Afirm fara urma de indoiala ca e acelasi mod eronat de gandire care ne-a adus unde suntem azi: obezitate infantila omniprezenta, pandemie de boli cronice si degenerative.

Dupa ce viata m-a scos la tabla si la lectia asta, am aplicat strategia urmatoare cu cei 2P atunci cand au zis „Nu!” la masa: le-am dat pace. Am inteles ca nu mama trebuie sa alerge dupa copii cand vine vorba de mancare, ci invers. Dar mai important este ca au inteles si ei, ba chiar foarte repede.

Hai ca se poate! :)

 

 

Care este opinia ta?