Parmezanul vegetarienilor …

… e numele de alint al fulgilor de drojodie. Va rog, asteptati si cititi mai departe. Dati-va si dati-le o sansa si nu va grabiti sa intoarceti capul dezgustati (asa mi-am manifestat eu scepticismul cand am auzit prima oara despre ei). I-am intalnit acum 4 ani, cand am primit un „dar din dar”.  Mai exact, dr. Laza a impartit cu mine o punga de fulgi de drojdie, pe care ii primise la randul sau in dar de la un pacient din Germania. Dupa ce am aflat mai multe despre ei, gestul dr. Laza a capatat o insemnatate uriasa, mai cu seama pentru ca la vremea respectiva nu gaseam asa ceva in Romania. Iar dupa ce i-am gustat in salata, am devenit dependenta si am regretat felul in care era sa trec pe langa ei, ignoranta si cu idei preconcepute. Drept urmare, cu fiecare zbor peste granita, valiza se umplea cu provizii de fulgi de drojdie, pentru mine,  pentru cei care ii apreciau si tanjeau dupa ei sau pentru cei pe care imi propusesem sa ii descatusez de paradigme si sa le descopar secrete legate de buna nutritie.

De ceva timp se gasesc si in Romania, la magazine naturiste sau online. Eu ii cumpar fie de la Plafar, fie de la Biomarkt. Culoarea variaza: galben, bej pana la maroniu (le-am facut o fotografie). Aspectul este de fulgi fini si in contact cu apa sau orice lichid, se dizolva instant. Mie imi amintesc de fulgii de sapun de pe vremea copilariei :). Forma de comercializare pe care am intalnit-o cel mai des este cea de fulgi fini, insa se gasesc si sub forma de pulbere, ca o faina. Au gust de parmezan sau branza si de aceea sunt folositi de multi vegetarieni ca ingredient in diverse retete, pe post de inlocuitor de branza. Din punct de vedere nutritional pe mine m-au convins din prima secunda (aici va citez de pe ambalaj): este o sursa de proteine complete (contine peste 55% proteine), vitamine din complexul B (sunt o mare devoratoare de alimente ce contin vit B, avand in vedere contributia de-a dreptul miraculoasa a acestora asupra creierului, a nivelului de stres) si minerale. Daca doriti sa faceti o documentare mai ampla despre acest aliment-condiment pretios, exista numeroase surse pe internet care ofera informatii ample (cautati dupa „yeast” sau „nutritional yeast”). Eu am facut, ca si in cazuri precedente, o prezentare simplificata, incercand insa sa ating esentialul, pentru acei dintre voi care nu au prea mult timp la dispozitie.

Ii folosesc aproape intotdeauna la salate (presar 1-2 linguri maxim) si la unele sosuri sau mancaruri gatite fara foc. Iata si 2 retete de sosuri, promise de saptamana trecuta. Sosurile fac parte din categoria „Ce vraji a mai facut sotia mea”:). Asa numeste Calin orice nou experiment culinar care il incanta. Sunt „hrana vie” sau „crudivora”, sau „raw” (gatita fara foc, adica) – un demers menit sa ma ajute sa pastrez cat mai multe dintre proprietatile nutritive ale ingredientelor folosite in bucatarie.

PAUZA. A fost nevoie sa ma intrerup din scris si:

  • Sa dam cu aspiratorul, nu pentru ca era nevoie, ci pentru ca e unul dintre jocurile si jucariile preferate ale lui Pavel (pe langa plimbatul calare pe aspirator sau taraitul de furtun prin toata casa, precum un catel in lesa. Zilele trecute abia am reusit sa il conving ca nu ne putem plimba cu aspiratorul pe strada si l-am inlocuit cu o locomotiva pe care a tarait-o dupa el, deceptionat, protestand din cand in cand.)

  • Sa urcam impreuna scarile ca oamenii mari, insa de data aceasta nu pentru placerea urcatului, ci a coboratului: in varianta „Pavel”, scarile se coboara pe burta, isi da drumul si aluneca incet treapta cu treapta, intins ca o foaie de placinta si vesel ca o brandusa primavara.
  • Sa ne jucam in zapada, sa ne plimbam la soare…. Apoi Pavel a visat ingerasi, Petru a facut rostogoliri in forta de la stanga la dreapta, iar mama a incercat din rasputeri (dar degeaba dupa cum se vede!) sa posteze in timpul zilei (nu in miez de noapte) retetele promise:

Sos pentru paste. Cateva cuvinte despre paste mai intai. Eu folosesc DOAR paste integrale si fara ou. De fapt v-am spus ca in ceea ce priveste cerealele, nu consumam cereale (sub forma de faina, paste, biscuiti, grisine, fulgi, etc) rafinate, ci doar integrale. Prin rafinare se elimina invelisul bobului de grau, orez, etc, exact partea cea mai importanta si hranitoare (plina de B-uri). Niste fiinte deosebite si apropiate din Maramures ne-au povestit ca la ei in sat locuitorii numesc invelisul graului „camasa lui Hristos”… ce pretuire subtila …

Ingrediente pentru aprox 2 portii: 1-2 rosii, 1 ceapa mica alba sau rosie (sau 6-7 fire de ceapa verde, insa atunci nu o mai bagati la blender, ci o tocati si o adaugati la final in sos), 2-3 catei de usturoi (dupa gust puteti pune mai mult sau mai putin), sare neiodata, 1 lingura fulgi de drojdie, ulei de masline, optional: o lingurita de amestec din busuioc si/sau oregano. Daca rosiile nu sunt prea zemoase si sosul vi se pare prea vascos, mai adaugati putina apa. Cantitatile pentru fiecare dintre ingrediente pot varia in functie de gustul personal. Nu va stresati cu masuratorile, ci doar cu procurarea unor ingrediente de calitate. In rest, papilele gustative si sufletul vor decide pentru voi :).

Mod de preparare: se spala, se curata (daca e cazul) si se baga toate ingredientele la blender (eu il folosesc pe cel cu cupa, deci nu cel manual – „bata”). Se mixeaza timp de 2-3 minute pana cand totul devine o pasta. Daca e nevoie sa mai subtiati, adaugati putin suc de rosii sau apa. Dupa ce au fiert pastele, turnati sosul peste ele si amestecati. Greu? E o mancare care se pregateste in 15 minute (mai toate pastele in prezent au timp de fierbere de max 10 minute) si puternic nutritiva.

Sos pentru salata verde sau de spanac crud. Varianta: pateu de nuci.

Ingrediente pentru aprox 2 portii: 1 cana de miez de nuca, 1-2 linguri fulgi de drojdie de bere, sare neiodata, ulei de masline, sucul proaspat stors de la o lamaie (puteti pune jumatate din el si mai completati apoi; eu il pun pe tot pentru ca ne place sosul mai acrisor), 10 fire ceapa verde, 3-4 fire usturoi verde, 1 legatura patrunjel, putin lapte de soia sau apa (pe care o puteti adauga la final, in functie de cat de vascos sau fluid doriti sosul), 3 linguri de branza tofu de casa. Doar de casa, in niciun caz de cumparat! Pe vremuri (2004-2011) cumparam ocazional de la firma Inedit. Acum nu mai recomand sub nicio forma: a fost preluata de un mare concern international care refuza sa confirme in scris ca soia pe care o foloseste este nemodificata genetic. Pe vremuri, firma mica, Inedit nu folosea DECAT soia nemodificata genetic, din productie proprie.

Actualizare 2015: Dupa gustul meu actual, soia adaugata in acest sos/pateu face combinatia de ingrediente foarte grasa si aproape indigesta. Prea mare amestecatura. Nucile sunt oricum „grele”, pentru ca sunt grase, soia nu isi mai are rostul. Ori cu tofu de casa, ori cu nuci. Mai simplu, mai sanatos, mai eficient pentru organism.

Mod de preparare: puneti toate ingredientele in blender, mai putin patrunjelul si apa sau laptele de soia. Se mixeaza pana devine o pasta. Se completeaza cu apa sau lapte de soia, pentru a decide consistenta sosului, dupa dorinta personala. La final se adauga si patrunjelul tocat. Salata sau spanacul verde se spala cu atentie, frunza cu frunza. Se rup frunzele cu mana. Se toarna deasupra sosul si se amesteca. In cazul in care doriti sa il consumati sub forma de pateu sau pasta, puteti folosi paine prajita si grisine de morcovi. E delicios! Eu am „vrajit” musafirii cu acest sos si stiu precis ca prietena mea Elena, suspina de dorul lui acum, cand citeste, acolo departe … 🙂

Bruschete de la Ditta, putin modificate, in ton cu recomandarile de azi.

Acum vreo 3 zile, dupa ce am postat retetele de humus, halva si lapte de migdale, Ditta cea draga, proaspata mamica eroina (prietenii stiu de ce! 🙂 ), ne-a trimis ca si comentariu, o reteta indrazneata (spun asta pentru ca nu as fi indraznit sa combin niciodata morcovi cu usturoi), pe cat de simpla si rapida, pe atat de nutritiva si delicioasa: „ … Aveti nevoie de 3-4 morcovi (ii recomand pe cei romanesti), 1-2 catei de usturoi romanesc, ulei de masline presat la rece, si sare neiodata (eu folosesc condimentele BIO de la cei de la Sonnentor de ani de zile, iar „Sarea Mediteraneana” este perfecta ptr aceasta combinatie). Se rad morcovii pe razatoarea mica, se striveste usturoiul, se amesteca totul cu ulei de masline pana devine o masa compacta, si se sareaza dupa gust. Se serveste pe paine prajita. Daca nu doriti usturoi, merge foarte bine si fara. N-o sa va vina sa credeti cat de bun este!”.

Eu am testat-o imediat pentru ca Petru, spre deosebire de Pavel imi pare pofticios inca din burtica 🙂 Sau poate pur si simplu blogul asta ma stimuleaza si la creat si la (de)gustat retete ? … Oricum, am facut bruschetele cu urmatoarele mici modificari: usturoiul l-am razuit pe razatoarea mica in loc sa il zdrobesc. Am uns painea prajita cu pasta astfel obtinuta si am pus deasupra si o felie subtire de avocado. NEMAIPOMENIT. Baietii au fost coplesiti, iar Petru a cerut si azi la pranz un bis! 🙂 Pentru Pavel insa am pregatit supa crema de linte si noua lui dragoste: avocado.

Daca v-am starnit pofta sau imaginatia, la lucru!:) Daca v-am stimulat apetitul, atunci va dorim „Pofta buna!”

Actualizare (16 oct 2011): Intre timp Petru a implinit 6 luni si s-a dovedit ca am avut dreptate: e un pofticios! 🙂 Am imbunatatit reteta pt pasta de morcov cu 1/2 lingurita seminte de canepa sau 1.5 linguri de seminte floarea soarelui + dovleac crude.

Reteta continua sa faca „victime” :). Ana M ne-a trimis urmatorul mesaj si o fotografie pe care o postez: ” Cristela, din nou iti spun (si probabil ca o sa te plictisesc pana la urma) “sa-ti dea Dumnezeu santate”. Daca nu erai tu probabil ca si acum am fi mancat sunca, carne si alte mizerii. Au trecut aproape 4 luni si in fiecare zi ma minunez cum un copil de nici 3 ani care manca aproape exclusiv sadwich cu salam a ajuns sa manance bruschete cu usturoi, ulei de masline si busuioc. Este incredibil. Azi am facut bruschete cu pasta de morcovi si sunt extraordinare. Am facut si poze, sunt asa de incantata incat o sa incep sa tin si eu un jurnal.”


Opinii 41 opinii

  1. Doresc sa confirm ca fulgii de drojdie au un gust foarte bun si adauga savoare salatelor si sosurilor. Ii folosesc de ani de zile, de cand ‘Zana cea Buna’ i-a descoperit si m-a sfatuit sa ii folosesc si eu (inainte de a se lansa international pe acest blog).
    Indrazniti si incercati! O sa fiti surprinse foarte placut:)

    1. Salutare,mamici si bebici!am si eu o intrebare: sosul acesta merge si pentru leurda? sau imi dati alte sugestii de retete cu leurda?mi-a adus sotul meu o plasa de leurda si nu stiu ce sa mai fac cu ea.multumesc

    2. Ankutza,

      Daca mancati zilnic cate un castron urias de salata (salata verde, salata de spanac crud, salata de urzici) in care puneti doua maini uriase de leurda tocata, faceti cea mai buna imunizare de primvara, cea cu CLOROFILA. Ia uite ce am scris aici despre ea: http://www.cristelageorgescu.ro/de-vorba-cu-dr-doru-laza-imunizare-de-primavara-pentru-trup-si-suflet/04/2012/.

      Si mai poti face drobul de cartofi cu leurda, dar ideal e sa o consumi salata. Eu o fac uneori salata simpla, doar de leurda. Am sa postez azi cateva retete de pe Facebook, pe Forum.

  2. Sunt foarte gustosi fulgii de drojdie!
    I-am folosit saptamana asta in supa de bostan si in bruschetele de la Ditta, modificate de Cristela la care eu am mai adaugat si putina telina. Un deliciu!

    1. Anca, daca ai sti cat ma bucuuuuur sa citesc ca ati incercat!!! Si de asemenea ma bucur ca indrazniti, cu curaj sa faceti artificii retelor, asta e inceputul performantei :). Ati vazut ca si la dans, cand nu mai numaram pasii si ne dam frau liber imaginatiei si sufletului, iese o reprezentatie pe cinste. La fel si cu gatitul. Curaj si dragoste, gatiti cu inima, nu cu masuratoarea!

      Cu mult drag

    1. Adina, multumesc de informatie. I-am scris Unei. E interesat de aflat daca a fost o situatie reeritoare la fulgii ei sau o informatie clasificata. Pentru ca in mod normal ar trebui sa scrie acest lucru pe eticheta. Am sa ma interesez si la asociatia Bio, pentru ca legea permite chiar si la produsele bio sa folosesti inclusiv E-uri!, insa trebuie mentionate pe eticheta.

      Eu ii cumpar de la Biomarkt sau de la Naturalia.

      Cristela

    2. Cristela, pana la urma sunt ok fulgii de drojdie? (poate ai scris in alta parte insa eu nu reusesc sa ajung la zi atat de repede 🙁 )

    3. Anca, despre fulgii de drojdie – ok sau nu – am scris chiar de curand, vezi ultimele comentarii la articolul Carnetul de Vaccinari, am bolduit raspunsul. cu drag

  3. Cum faci piure de quinoa si mei? Noi am papat pana acum quinoa fiert, insa am cumparat si faina de mei, dar n-am folosit-o inca.
    Multumim de retete si de miile de idei. Baietelul meu e un mofturos si blogul tau e o mana cereasca pt mine!

    1. Elena, ma bucur sa aud asta. Ce varsta are baietelul? Nu sunt sigura ca am inteles intrebarea: ma intrebi daca am vreo idee sau ai vazut undeva scris? De asemenea ma intrebi daca le faci combinat sau pe fiecare in parte, separat?

      Cu drag

    2. si eu eram curioasa de reteta piure-ului de quinoa cu mei si marar.multumesc si „sa-ti dea Dumnezeu sanatate!”Cristela 🙂

    3. Fierte 15 min impreuna, lasate inca 5 in apa fierbinte, strecurate si pasate cu putin marar si cateva pic de ulei de masline, un varf miiiiiiiic de usturoi si sare sau fulgi drojdie (daca bebe a trecut de 9 luni). Poti pune si putin suc rosii sau o buc mica de ardei capi sau gogosar, la blender, cand pasezi meiul si quinoa.

  4. Confirm: bruschetele cu pasta de morcovi sunt delicioase. Mama, tata si Daria cea mancacioasa le-au testat azi la pranz si vor sa repete experienta 🙂 Multumim, Ditta si Cristela 🙂

  5. delicioase, le-am incercat si noi azi, au avut mare succes.Dar n-am avut fulgi de drojdie si seminte, o sa cumpar maine si fac din nou

  6. Buna,
    As dori sa intreb urmatorul lucru: hrisca bruna se poate da copiilor peste 2 ani doar inmuiata in apa? Eu asa i-am dat piciului meu alaturi de miere si fructe uscate. Am facut bine? Ea se inmoaie foarte bine si n-am mai vazut rostul fierberii. O serveste seara. Exista o regula, cat de des poate primi pe saptamana? I-am dat o zi da, alternativ.
    Pentru hrisca alba-verzuie atunci pun la fiert pentru ca se inmoaie mai greu, dar asta nici nu prea ii place. O folosesc in aluaturi diverse.
    Multumesc, incercam azi pateul cu morcovi. 🙂

    1. Se pooate si asa, sa ajunga apropae de germinare, atunci e max de nutrienti. Nefiarta, de 2 ori e suficient.

  7. au mai cazut cateva victime….
    Bruscehette cu morcovi. Recunosc ca am fost putin sceptica la inceput dar am zis hai sa vad de ce lauda oamenii astia atata bruschettele astea.
    Si cum mi-a ramas niste mamaliga fiarta de la pranz, ptr ca zilnic trebuie sa pregatesc si bulz vegan la cererea sotului meu :), mi-au iesit doua variante de bruschette cu morcovi.
    Prima varianta cu adaos de mamaliga fiarta….fffoarte ffooooarte bun
    A doua varianta cu avocado si iese o crema si mai nutritiva.
    La ambele variante am adaugat o lingurita din amestecul meu de pin- canepa- chia.

    Multumim Ditta, Multumim Cristela!

    1. Amma, ai gasit cheia succesului. Pornesti de la o reteta si o imbogatesti nutritiv pe gustul tau. Totul e sa cunosti grupele de alimente si sa ai curaj. Bravo

  8. Cristela,

    delicioasa pasta de morcovi. Yum yum!:) Ce ma bucur ca vine postul. Heh, va fi si o bucurie culinara. Multumesc inca o data!

  9. Eu in loc sa invat pentru restanta stau pe site-urile voastre si ma minunez cate mancaruri faine pot sa existe si noi sa n-avem habar de ele…
    Am devenit dusman al carnii si mancarurilor gatite, dar nu pot sa renunt la ele pentru ca mi-e greu s-o conving pe mama ca POT TRAI FOARTE BINE SI FARA CARNE!!! :))
    Mama are acusi 49 de ani si are probleme cu colesterolul, pe fond genetic(nu mananca multe prostii, dar nici nu face sport si cum are antecedente in familie… tre’ sa ia toata ziua pastile pentru colesterol si tensiune). Daca as reusi s-o conving si pe ea cat de necesara si benefica e alimentatia cruda, cred ca mi-as da singura un premiu Nobel, avand in vedere cat de „catar” poate fi mama uneori.
    Oare cum poate fi convins Toma Necredinciosul ca exista viata dincolo de mancarea gatita? 🙂 Astept sugestii! :))
    Legat de postare, eu ador parmezanul, si cum am tot gasit retete de parmezan cu nuca si fulgi de drojdie, abia astept sa achizitionez si eu asa ceva, numai ca stiu de unde. Exista in supermarketuri?
    Va pup pe toti! O viata cat mai sanatoasa si activa! 🙂
    PS: Imi cer scuze daca v-am plictisit! 🙂

    1. Laura,

      Dincolo de aspecetel genetice (in care sincer, conform studiilor pe care le-am facut, nu cred decat ca scuza), colesterolul este la fel de periculos ca si cancerul. El se gaseste doar in alimentele de origine animala si nu poate fi eliminat din corp cu medicamente, ci doar prin oprirea aportului de colesterol. Colesterolul si tensiune ridicata (afectiunile cardiovasculare in general), alaturi de cancer, diabet, obezitate, boli autoimune gen hipotiroidie, lupus, scleroza multipla, probleme de vedere, etc, etc sunt datorate in primul rand unei diete gresite bazata in primul rand pe proteina si grasimi animale.

      Medicamentele nu vor vindeca ce are ea, niciodata si nici nu vor prelungi speranta de viata, din contra, mai ales daca continua sa manance ceea ce de fapt i-a creat problema. Noi vrem sa vindem o boala care a aparut pe fondul unor greseli perpetuate ani de zile, cu o pastila, in cateva ore. Nu va functiona aceasta abordare, decat pentru buzunarele industriei farmaceutice.

      Parerea mea e ca nu poti convinge pe nimeni care nu e intersat sa fie convins. Ii poti cumpara cartea Studiul China.

      Fulgi de drojdie – la magazine naturiste sau cauti pe net.

  10. Delicioase bruschetele, am incercat si noi, am adaugat la amestec si cateva rosii cherry taiate marunt, si nu aveti idee cata lauda si implinire am adus la cina!!!! -:) pe painea prajita am pus mai intai un fir de ulei de masline presat la rece, intra in paine si e senzational…mmmmmmmmmmmmm, apoi se pune amestecul de morcovi si rosii…
    se cere bis!!!

  11. O alta reteta super gustoasa (si cea citita aici e excelenta, am incercat-o!) cu morcovi si condimente are si ea calitati terapeutice. Redau in continuare cu copy/paste un extras de pe facebook, din grupul „sunt sanatos”.
    Tratament de la dl. Serban Vasile: Alunitele sunt niste tumorete care uneori o pot lua razna, pe langa faptul ca sunt inestetice si produc ingrijorare. Unul dintre cei mai redutabili antitumorali de pe planeta aceasta este curcuma folosita ……la sosul curry. Am recomandat curcuma unei prietene care a vea sute si sute de astfel de tumorete si dupa cateva luni i s-au retras toate la nivelul pielii, majoritatea disparand cu totul. A fost o bucurie de nedescris.
    Compozitie pentru tratament cu curcuma (reteta Serban Vasile):
    1 lingurita cu varf inalt de pulbere de curcuma
    3-4 linguri de ulei de masline extravirgin
    2 morcovi mijlocii
    Zeama de la ½ de lamaie
    1 varf de cutit de piper negru pisat
    Se amesteca piperul cu praful de curcuma. Fara piper, curcuma nu se absoarbe intestinal.
    Se rad fin morcovii si se amesteca cu uleiul de masline extravirgin. Se adauga praful de curcuma. Se amesteca bine.
    Se lasa 15 minute “sa traga”.
    Se adauga zeama lamaie si iar se amesteca bine.
    Se serveste de-a lungul unei zile, ca atare, sau se adauga in orice se mananca peste zi si se preteaza la gust (in salata, in farfuria cu ciorba, cu felul doi, ca garnitura etc.). In acest scop, se poate adauga in compozitie o capatana mare de usturoi pisat.
    Nota: piperul negru mareste de peste 1000 de ori absorbtia intestinala a curcumei.
    Pofta buna la sanatate!
    Cristela, am evitat pana acum interventia doar de dragul laudei, evit vorbele mari, dar le gandesc. Acum, daca am si ceva de oferit, profit de prilej sa iti MULTUMESC!
    Fie ca Dumnezeu sa iti dea putere sa duci totul mai departe, asa cum iti doresti, si sa fiti sanatosi si fericiti! 2P+2C= o familie minunata!
    Te sarut!

    1. Gabi draga, multumim pentru aceasta postare educativa. Si mi-am permis sa pastrez o parte din mesajul tau doar pentru sufletul meu. Cu mult drag te imbratisez si eu. Doamne-ajuta!

  12. Draga Cristela, tocmai am descoperit blogul tau. E extraordinar si efectiv nu ma pot opri din citit de vreo doua ore :)). Multumesc din suflet pentru toate informatiile si retetele postate aici, de care chiar aveam nevoie pentru a mai diversifica putin meniul baietelului meu. Poti sa-mi spui te rog, daca-ti amintesti, denumirea fulgilor de drojdie in germana? Locuiesc in Germania si e tare greu cu traducerile astea… inca odata, felicitari!!!

    1. Bun venit! 🙂 Hefeflocken. Am studiat germana 12 ani! 🙂 Multumesc, lectura placuta, dar si somn usor 🙂

  13. Multumesc frumos pentru raspuns. Eu sunt abia la inceput … si cu germana si cu alimentatia (ceva mai sanatoasa) 😀

  14. am citit despre beneficiile fulgilor de drojdie, am incercat diferite retete dar tot nu imi place gustul si mi se si face rau de la ei. am incercat sa-i dau si fetitei de 1 an si 7 luni si a vomitat. acum am ramas cu fulgii si fara idei. ce as putea sa mai fac cu ei? sa mai incerc sa-i dau fetitei? e normal sa-mi fie rau de la ei? multumesc din suflet 🙂

    1. Ani draga, respecta mesajele organismului. Nu e „normal” sa iti fie rau de la ei. E si posibilitatea ca ceva sa fi fost in neregula cu ei. Arunca-i si nu mai lua de la firma, magazinul d eunde i-ai luat, daca mai vrei vreodata sa incerci. Cu drag

  15. daca ma poti ajuta, nu reusesc sa gasesc pe site reteta de paste integrale semi-raw. multumesc mult

    1. Alina, este pe pagina Meniul Zilei, te duci si cauti in calendarul respectiv ziua de 22 noiembrie. CU drag

  16. Bună Cristela! Nu mă mai satur de citit blocul tău, am devenit dependenta de el și de rețetele tale. Aș dori câteva sugestii de preparat pâinea integrala de casa, în cea de la magazin nu am încredere. Tu folosești drojdie? Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci. La mulți ani! Sănătate și tot ceea ce îți dorești să ți se îndeplinească.

    1. La multi ani, draga Crina si multumesc!

      Am publicat reteta mea simpla si foarte rapida de preparat paine int-o carte frumoasa de educatie alimentara, o carte pentru intreaga familie, poate te inspira: http://www.cristelageorgescu.ro/simplu/. Folosesc o drojdie bio sau aluat de la painea anterioara.

      Cu drag

  17. Tocmai am facut o mancare de dovlecei cu quinoa si am adaugat si fulgi de drojdie inactiva. I-am folosit si in salte, unde aveau un gust spre dulce, dar aici, in contact cu apa, am observat ca trebuie pusa o cantitate mica fiindca devin amari. Si eu vroiam sa pun vreo 3-4 linguri sa lege compozitia :-)). Cred ca in combinatie cu ceva pastos/cremos isi ascund amareala. Dar peste cei neadaugati mancarii (m-am speriat ca o voi strica), am pus niste ketchup de casa si a iesit un sos f bun. Multumim pentru retete, Cristela! Urmeaza sa incerc bruschetele pe care le lauda toata lumea mai sus si cred ca nu degeaba!
    O seara frumoasa!

    1. Draga Ioana,

      Nu trebuie sa devina amari. De asemenea te sfatuiesc sa nu ii pui in mancare gatita la cald, pentru ca isi pierd valoare. Si nu in ultimul rand, sa ii folosesti cu masura. O lingurita din cand in cand e suficient. Drojdiile sunt totusi un aliment acid, sa le consumam cu moderatie, atunci cand e cu adevarat cazul.

      Cu drag

  18. O intrebare Cristela, voi va luati din suplimente elementele nutritive ce lipsesc datorita regimului vegan? Ca cele cateva legume + niste cereale( de altfel pline de antinutrienti; sa nu mai vorbim de toxina numita gluten din grau sau de faptul ca painea, un produs si asa ultra-procesat, este prajita, devzoltand cantitati uriase de acrilamida) nu va ofera nici cateva sute de calorii. M-am uitat peste acea lista cu meniuri pe care le consumati si nu cred ca in vreo combinatie luati peste 1000 kkl/zi. Sa nu mai vorbim de un deficit urias de micronutrienti. Sau de raportul Omega6/Omega3 absolut dezastruos in lipsa consumului de peste oceanic, de lipsa B12 si asa mai departe. Sunt lucruri despre care nu vorbiti, nici tu, nici batranul tau idol Chirila. Oamenii va citesc si va imita, ignorand realitatea si studiile moderne de nutritie care ridica aceste probleme la un alt nivel.

    1. Ioana Mihailescu,

      Va multumesc pentru interventie. Intrebarile si observatiile Dvstra isi au deja raspunsurile detaliate in paginile acestui blog si in prelegerile mele. Majoritatea celor dornici sa promoveze sanatatea, tind sa ignore ca semintele pe care doresc sa le planteze prind doar pe un teren alcalin si ca energia contradictorie, aroganta, tematoare, manipulativa si agresiva a ego-ului creeaza aciditate.

      1. Despre „oamenii care va citesc si va imita, ignorand realitatea si studiile moderne” va rog sa nu ii subestimati pe cei care nu se lasa intimidati de talmes-balmesul de informatii teoretice din domeniul nutritiei aplicata ca o matematica in farfurie. Oamenii se trezesc, inteleg din ce in ce mai bine ca sanatatea vine cand esti mana in mana cu Natura, nu impotriva ei, ca o informatie poate fi contrazisa cu o alta, dar practica si experienta directa, personala – sustinuta si de timp – nu poate fi contrazisa. Oamenii disting din ce in ce mai bine aparentele: teoreticieni care incearca sa ii inspaimainte, sa ii faca sa creada despre ei ca sunt nepriceputi, ca e complicat sa intelegi organismul uman in integralitatea lui, ca e si mai complicat sa te hranesti adecvat si ca tot ce ai de facut este sa urmezi orbeste o teorie, un studiu sau un specialist si sa devii consumator fidel de produse si servicii cu pretentii de sanatate. Eu am ales sa ii imputernicesc pe oameni sa creada ca sanatatea nu vine din borcanel si nici din studii, adica vine din intelegerea Naturii Si nu din combaterea ei. Iar singura autoritate de care nu e nevoie sa se indoiasca niciodata este vocea discreta a intuitiei.

      2. Despre „batranul meu idol Chirila”, raspunsul meu este unul mai vechi, pe care l-am transmis si altor colegi de opinie cu Dvstra, care vor sa isi impuna adevarurile uitand ca ele vor rodi doar daca sunt rostite in iubire: Când vine vorba de nutritie si alimentatie sanatoasa, ridica unii mai ortorexici degetul acuzator inspre domnul doctor si ma ispitesc cu tot felul de intrebari. Dom’le, stii ce?, le zic. Tot n-ai inteles ca degeaba nu mananci carne de animal, daca musti din aproapele tau si-l ucizi cu gandul si vorba otravita? N-ai inteles ca degeaba ai dat peste un medic care iti recomanda sa mananci un camion de broccoli si sa bei o cisterna de suc verde, daca nu stie ce sa iti prescrie pentru vindecarea sufletului? N-ai inteles ca sistemul nervos si sistemul imun sunt cam una si aceeasi? Inainte sa osandesti, paseste macar in Spitalul Sfanta Irina. Acolo unde Petre Tutea s-a stins in bratele domnului doctor. Acolo unde bolnavii aflati in ultimul stadiu de boala si pe care spitalele ii alunga ca nu au bani de „spagi” si sanse la viata, sunt ajutati cu iubire sa se stinga demn. Stii ce inseamna medicina crestina si cu ce pret se ajunge sa o practici? Daca nu, atunci citeste acest articol si plangi cu mine. Smereste-te, ca ai de ce: http://www.formula-as.ro/2013/1093/societate-37/doctorul-lui-dumnezeu-17058.

      Mergeti in pace, Ioana Mihailescu, sa ne folosim cu intelepciune mai departe timpul de care dispunem.

      Cristela GEORGESCU

  19. Draga Cristela , am descoperit azi din intamplare blogul tau si am ramas placut impresionata ,chiar foarte , de ce multe cunosti si impartasesti si altora.Felicitari ! O sa citesc in continuare,cu multa placere. Intrebarea mea este daca pot sa-ti cer si anumite sfaturi. Multumesc.Doamne ajuta.

Care este opinia ta?