Motto:
“98% dintre oameni își petrec 98% din timp cu lucruri sau cu relații care nu merită.” Neal D. Walsch, autorul seriei Conversations with God.
Una dintre cele Zece Porunci cere “Să nu ucizi”. Intră și timpul la categoria asta. Ucidem zilnic timpul nostru sau al altora. “A ucide timpul” nu este o metaforă, ci o realitate. Este un act de violență din categoria “Omul împotriva lui însuși”. Ce înseamnă timpul ca formă de energie și valoarea lui inestimabilă am învățat cu adevărat din experiența personală și nu de la cursurile costisitoare de Time Management, nici de la cele de stabilire a priorităților și nici din cărțile despre cum să fii mega-eficient. Dar abia în 2015 am început să pun în practică această înțelegere personală. Atât a durat să ajungă la inima mea (sediul Cunoașterii Adevărate), Scânteia Divină care a declanșat o nouă serie de schimbări în relațiile personale și în modul meu de acțiune. Despre asta scriu azi: despre cum am ajuns la concluzia că timpul e mai important decât sănătatea și ce măsuri am luat.
Poate că uneori ceea ce scriu pare o “poveste” frumoasă pentru blog. Dar este de fapt un buchet de experiențe personale, adunate pe parcursul procesului de Trezire. Împărtășindu-le aici, aduc o ofrandă, exprim recunoștința mea pentru aceste experiențe și nădăjduiesc să contribui și eu cu vibrații împuternicitoare la energia colectivă.
Timpul de care dispunem în această viață – și de care nu putem fi niciodată siguri – este valoarea noastră pământească cea mai prețioasă, pentru că e singurul mijloc prin care sufletul își poate materializa strădania spre evoluție și spre împlinire de sine.
Sufletul e nemuritor, dar trupul trăiește o perioadă fixă de timp. Avem tot timpul necesar pentru a realiza lucrurile importante pe care ni le-am propus (uneori poate însemna “să nu facem nimic”, să ne odihnim, atât), dar nu avem nicio clipă de pierdut.
Orice clipă irosită sau folosită impropriu este o șansă pierdută în evoluția sufletului nostru, în creșterea interioară și realizarea de sine. Dacă vrem să înțelelegem cine suntem și care este scopul fundamental și sacru pentru care ne aflăm pe Pământ, atunci nu ne permitem să ucidem timpul. Nici pe al nostru, nici pe al altora.
Timp cu Sine, cel mai dificil de alocat
Cel mai periculos ucigaș de timp din România
Lipsa de punctualitate și mai ales neasumarea responsabilității față de de lipsa de punctualitate, este un mod în care ucidem timpul altor oameni. Este o atitudine ce face deja parte din ADN-ul românilor și care este de neconceput în conștiința altor popoare. Românii fac următoarea confuzie gravă:
Întârziere + Scuză = Punctualitate.
Soțul meu, Călin, este de o punctualitate imbatabilă. Eu însă am tratat chestiunea cu superficialitate, ani la rând. Am considerat că întârzierile sunt o cochetarie feminină scuzabilă. Acum înțeleg cât timp al altor oameni am ucis, întârziind și scuzându-mă “nevinovat”…
Ehei, dar orice nărav își are rezolvarea. Odată mutați în Austria, a fost nevoie să-mi reprogramez ADN-ul și să-mi vin în fire. În Austria absolut toate întâlnirile încep la ora exactă! Chestia asta m-a disperat în primele 6 luni! Fie că sunt ședințe cu părinții, sau ore de lucru la birou, sau reparații la casă sau la mașină, sau progrămari la coafor sau la medic, sau zile de naștere, evenimente publice, votări, acțiuni de muncă voluntară, ei bine, toată lumea sosește și pleacă la timp.
Mama așa m-a crescut: “Când ești invitată la o petrecere, nu te înființezi acolo prima, că e gest de proastă creștere. Ajungi măcar cu un sfert de oră mai târziu.” Când Pavel și Petru au fost invitați în Austria la prima petrecere la care un coleg își sărbătorea ziua de naștere, am zis să ajungem și noi cu juma de oră mai târziu, conform tiparului de educație primit “Să nu zică oamenii ăștia că uite, românii sunt prost crescuți, dau năvală la petreceri.” Zis și făcut, dar n-a fost bine cum am facut. La 5 minute după ora anunțată pe invitație, m-au sunat părinții copilului. Toata lumea ne aștepta, pentru că altfel nu se taie tortul și nu se desfac cadourile. Am mai învățat ceva.
Alt exemplu. La întoarcerea din vacanță am găsit un bilet lipit pe ușă, de la coșar. Da, coșar exact ca acela pe care ni-l amintim de la mărțișoare. În Austria, oricui îi trece prin cap să încălzească cu lemne sau să aibă șemineu, sobă etc, trebuie să aibă (pe lângă numeroase aprobări costisitoare) și contract cu o firmă de coșari, care face patru inspecții pe an. Coșarul scria: “Am fost la Dvstră la ora 6.30AM pentru revizia trimestrială obligatorie a coșului. Nu a fost nimeni acasă. Vă rugăm, sunați pentru reprogramare.” Vă puteți imagina că ziua de lucru începe la 6:30? Întelegeți acum de ce la ora 20:00 sunt pustii străzile în unele țări din Occident și e liniște, că eu am înțeles?
***
Când și cum am concluzionat că timpul e mai important decât sănătatea?
Timpul este principala energie de care avem nevoie pentru a ne însănătoși. Uneori putem ști ce avem de făcut pentru a ne redobândi sănătatea, putem avea disponibilitatea și dorința fierbinte de a lua măsurile necesare, dar e posibil să nu mai fie timp. Să fie prea târziu.
Abia în anul 2014 am reușit să scap de frica de boală. A fost una dintre cele mai împlinitoare, vindecătoare și eliberatoare revelații. Nu doar pentru mine, ci pentru familia noastră.
Libertate
Am înțeles ce înseamnă “boala e o iluzie” și “boala nu există” (nu cel putin în sensul dat de medicina modernă sau de unele interpretări dogmatice). Boala nu există. Există doar reacții ale corpului la cei doi mari factori influențatori: dieta și stresul. Medicina simptomelor dorește să numească aceste reacții – “boală”. În regulă. Nu mă mai bagă în sperieți și nici nu mă mai face să acționez haotic, din frică, denumirile pe care medicina alege să le dea unor mecanisme biologice pe care nu le înțelege și de aceea le abordează fragmentat și agresiv.
Mai mult decât atât, am experimentat de nenumărate ori că orice proces de degradare poate fi reversibil și m-a apucat entuziasmul în fața acestei realități încurajatoare. DAR! Viața mi-a arătat că ecuația sănătății are mai multe variabile.
Am întâlnit numeroase cazuri de frați și surori în suferință, care își doreau să facă schimbarea, să apese pedala schimbării, dar nu mai aveau suficient timp pentru a ajunge la destinație. Că mai avem sau nu timp, este exclusiv rezultatul modului în care l-am folosit sau irosit până atunci. Să nu încercăm să îl facem pe Dumnezeu sau pe alții responsabili de asta. Nimeni altcineva nu ne-a furat timpul însănătoșirii noastre, decât noi, fie irosindu-l, fie permițându-le altora să ni-l irosească.
De aceea fac cu iubire îndemnul de a nu pierde nicio clipa în a opri obiceiurile distructive, chiar din clipa în care le-ați conștientizat. “Fiecare clipă contează” – a ajuns un clișeu. Dar nu e! Vindecarea, salvarea, însănătoșirea sunt posibile. Condiția principală este să avem timp. Fiecare clipă contează, fiecare excepție contează. Ceea ce noi numim eufemistic “excepții”, “mici plăceri” sau “bucuria vieții” sunt – de cele mai multe ori – obiceiuri ucigașe. Și avem nevoie de timp pentru a le corija. Timpul = Viață!
Încă acționăm după modelul de gândire “Toma Necredinciosul”, conform căruia vrem ca ceva să se întâmple sub ochii noștri imediat, ca să și credem că e adevarat. Încăpățânarea minții noastre nu acceptă nici argumente logice, nici că există lucruri inventate de mintea umană pentru a ne distruge pe termen lung, nu pe loc. Să nu ne lăsăm furați de iluzia că dacă ceva nu ne omoară pe loc, atunci nu e chiar atât de amenințător pentru sănătate (zahărul este un exemplu elocvent, ascultă AICI).
***
Când am conștientizat cele de mai sus, mi-am reevaluat cu seriozitate relația cu timpul:
1. Unde îl pierd și unde merită să îl investesc, așa încât și pentru mine viața să devină … eternă?
2. Cum fac să nu mai fugăresc clipele, să mă împrietenesc cu ele și să le pun în slujba mea, să pot crea toate lucrurile pe care inima și potențialul meu creator vrea să le dăruiască?
3. Cum fac timpul să mă sprijine în a parcurge și eu drumul vindecării până la capăt?
10 cauze pentru care am ucis timpul (în ordine descrescătoare a impactului) și modalitățile în care l-am recâștigat de partea mea.
1. Facebook.
Hoț de energie (de toate felurile) mai priceput nu am întâlnit! Folosesc FB strict pentru a anunța ce noutăți există în activitatea mea. Intru, postez, ies. Pentru mine, cheia să nu cad în mrejele lui este: “Nu citi nimic altceva, fă doar ce ți-ai propus să faci, nimic în plus, nu pierde nicio secundă!”.
Din 2014 am renunțat la căsuța email de pe Facebook, la toate grupurile și la sutele de notificări pe care le primeam de la Facebook pe emailul personal. Tot de atunci mi-am facut o adresă numită ”Coș de gunoi” și am redirecționat automat orice mesaj de la Facebook spre această căsuță poștală pe care nu o verific niciodată.
Așa că vă rog, dragi prieteni, nu îmi mai scrieți pe FB, ci aici, pe blog sau pe emailul personal: contact@cristelageorgescu.ro.
2. Așteptările celorlați de la mine.
Nu am venit pe acest pământ să împlinim așteptarile celorlalți de la noi. Am venit pentru a învăța lecțiile sufletului nostru, a ajuta și a evolua sufletește.
3. Neliniștile despre viitor și stăruințele asupra nedreptăților personale din trecut. Viitorul este asigurat de comoara numită ”puțin”, pentru că puținul nu îmi va lipsi niciodată. Trecutul este lecția cea mai frumoasă de iubire. Dovada că îmi iubesc călăii de toate felurile, este că i-am iertat și i-am eliberat. Păstrez din trecut experiențele care mă umplu de lumină și iubire.
4. Asumarea responsabilității neîntemeiate pentru oameni în a căror viață eram sau nu eram direct implicată. Sunt responsabilă de cuvintele și de faptele mele, dar nu sunt responsabilă de ceea ce aleg să înțeleagă ceilalți din ele.
5. Dorința de a acorda ajutor nesolicitat.
Binele făcut cu forța e ca răul făcut cu frumosul.
6. ”Lupta” cu lecțiile din programa Școlară a Vieții.
Devii atotputernic atunci când îți acorzi permisiunea să nu mai controlezi incontrolabilul, să fii flexibil și să ”curgi” fără efort cu viața, cu planul și cu ordinea Divină. Accept ceea ce se întâmplă în fiecare clipă, ca și când ar fi fost chiar ceea ce aș fi dorit eu să se întâmple. Universul e întotdeauna prietenos. Dumnezeu folosește o singura putere: aceea a IUBIRII NECONDIȚIONATE. Orice ”rau” e un bine neterminat.
7. Dorința de a primi aprobare din exterior. Sunt deja tot ce aș putea deveni.
8. Plângeri despre alții. Există lucruri care mă privesc pe mine, lucruri care îi privesc pe alții și lucruri care îl privesc pe Dumnezeu. Mă uit doar în ograda mea, la lucrurile care mă privesc pe mine și vorbesc doar atunci când sunt convinsă că ceea ce am de spus e mai valoros decât tăcerea.
9. Incapacitatea de a spune: “destul”, “stop”, “nu” sau de a refuza solicitări și relații.
Autonomia individuală și solitudinea nu exclud solidaritatea, relațiile interumane, colaborările profesionale sau compania persoanelor echilibrate deopotrivă emoțional și psihic. Cu condiția ca aceste relații sau proiecte să fie selective și lipsite de constrângeri. Fără promisiuni. E mai greu să îți îndeplinești o promisiune, decât să o faci.
10. “A face” și ”a avea” în loc de “a fi”.
Nu am nici mult, nici puțin, ci exact atât cât am nevoie în fiecare moment. Nu cumpăr și nu gătesc decât strictul necesar. Cea mai bună modalitate de a economisi bani este să îmi păstrez sănătatea.
Realizarea de sine și menținerea sănătății poate fi atinsă doar atunci când timpul e folosit – ca și banii! – cu înțelepciune și cu responsabilitate. De aceea reevaluez periodic relația mea cu timpul, cu lucrurile și cu relațiile cărora le dăruiesc timpul = energia = viața mea. Uneori uit sau pur și simplu mi-e lene să fac exercițiul ăsta. Atunci viața mă dă zdravăn cu capul de tablă și-mi reamintesc imediat lecția. Se întâmplă chiar să schimb brusc macazul, fază la care zdruncin pasagerii mai sensibili. Îmi pare rău că nu se poate altfel, dar situațiile limită impun soluții limită.
Ce provocare minunată, aceea de a găsi fiecare modalitate pentru a transforma timpul acestei vieți într-o veșnicie!… Cine se mai îmbarcă? Trenul s-a pus deja în mișcare…
Frumos.La obiect. Dar cum faci cind esti nevoit sa accepti exceptii ca sa nu superi pe cineva important din viata ta. Cum ar fi copiii, sotul?
Exceptii de la ce, draga Mihaela, ca nu am inteles?
Eu ma lupt din august cu frica de boala , o dr mi-a spus in fata ca as avea cancer, mi-am facut analizele si dunt ok; insa mi-a ramas frica care ma termina psihic, am probleme cu stomacul, am tot corpul dat peste cap 🙁 , cum sa imi depasesc frica ? Cum sa ma controlez?
Draga Georgiana, multumesc de comentariu.
Bine ca ti-a zis “in fata” si nu “in spate”. Eu am aflat dupa ce a murit mama ca de fapt a avut cancer. E demn si etic sa nu fim mintiti, ci sa ni se spuna adevarul. Si eu i-am judecat pe medicii care m-au anuntat la 34 de ani ca sunt pe duca. Dar acum le multumesc, au procedat corect, altfel nu m-as fi mobilizat. Frica mea a disparut odata cu cunoasterea, intelegere si constientizare a modului in care ne imbolnavim si ne insanatosim. Pe blog si in referintele indicate chiar in articol am pus deja multe puncte de pornire in cunoastrea, trezirea si vindecarea noastra… Cu drag,
cristela
Multumesc pentru raspuns!
georgiana, citeste, dc vrei, Mintea de Dincolo-Dumitru Constantin Dulcan, Am murit si m-am descoperit pe mine insami- Annita Moorjani, Conversatii cu Dumnezeu si lista e nelimitata…sa fii sanatoasa!
Multumesc Anca
conversatii cu Dumnezeu este capcana Marelui Mincinos. atentie!
Dar de unde le stim noi, degrab’ ridicatorii de piatra, oare, pe toate, intocmai asa cum sunt si far’ de greseala, draga Silvia? …
din ciclul “timp pentru vesnicie”, am auzit anul asta un pastor spunand ceva revelator pt mine. zice pastorul:”…si atunci am vazut, dragii mei, ce inseamna sa moara un om care l-a gasit pe Dumnezeu (omul care era pe duca se pocaise de vreo jumatate de an si era…fericit)si unul care moare fara Dumnezeu, in frica”…wauuuu! atunci a fost TIMPUL meu. de parca eu nu mai auzisem asta…binenteles, dar imi trecuse pe langa urechi, pana in momentul ala…am venit acasa tremurand…si acum ma trece un fior…a-L cunoaste pe Dumnezeu inseamna sa traiesti fara frica?!acum stiu raspunsul…dar, recunosc ca doar in momentele mele de legatura profunda cu Sinele meu Divin.in rest…inca pierd timp, din pacate.multumesc Cristela.
Iubita mea Anca, multumesc pentru vizita si pentru impartasirea valoroasa. Se spune ca acolo unde e iubire, nu e frica. Ca iubirea topeste frica. Stim ca Dumnezeu este iubire neconditionata si nelimitata si ca El se afla in fiecare dintre noi, usa e deschisa, noi ne facem ca nu vedem asta. Nu trebuie decat sa trecem pragul. Ceea ce e un gest care cere destule de la noi, ai dreptate… Dar putem. Cand unul poate, toti devenim mai puternici. Ca Unul suntem toti. Cu drag
Un verset care pe mine m-a atins recent si e in legatura cu ce zici tu:
…. (e vorba de Isus Hristos) prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, care este diavolul , și să-i elibereze pe cei care toată viața lor erau ținuți în sclavie prin frica de moarte, din Evrei cap 2.
Georgiana, poti citi si cartea “Vindecarea cu ajutorul mintii” (Mind over Medicine, titlul in engleza) scrisa de Dr. Lissa Rankin. Iti vei da seama cat de mult ne poate imbolnavi mintea noastra, gandurile noastre si toate aceste reziduri. Insasi autoarea a reusit sa depaseasca multe conditii fizice (boli) la care nu i se dadeau prea multe sanse: nu o omorau, dar ii faceau viata mult mai grea pentru ca nici un (coleg) doctor nu reusea sa-si dea seama ce cauza starile ei…totul pana cand a realizat ca suntem suma convigerilor noastre referitoare la sanatate.
Se poate trece peste frica, o spun din experineta. Si cand treci peste, ai parte de-o eliberare incredibila!
“Noi suntem astazi ceea ce am gandit ieri, iar gandurile noastre din prezent ne construiesc viitorul de maine. Intreaga noastra viata este creatia mintii noastre.” – Dhammapada
Draga Cristina,
Iti multumesc pentru comentariul deosebit si util. Sunt recunoscatoare ca si eu invat impreuna si alaturi de fiecare dintre cititori. Multumesc pentru carte, nu o stiam.
In esenta toti oamenii care se abordeaza partea de mental si emotional spun acelasi lucru, doar ca fiecare are anumite inimii la care ajunge, in momentele adecvate. Eu am vibrat la mesaje identice cu cele pe care le mai citisem de zeci de ori, doar transmitatorul a fost diferit si asta a facut diferenta.
Cu recunostinta,
cristela
Este punctul meu sensibil de un an incoace, cum sa fac sa am cat mai mult timp de calitate!Cum sa castig timp! E perfect adevarat ce ai spus, rezonez intru totul cu tot ce ai scris!Eu personal simt ca nu mai exista timp si traiesc foarte mult in prezent. Insa cum fac cu cele 9 ore petrecute la birou, care mi se par o pierdere de timp! Imi place ce fac, munca mea, dar statul 9 ore la birou pe un scaun si cu un calculator in fata a inceput sa ma “sugrume”. Inca suntem sclavii acestei societati 🙁
Draga Simona,
Subiectul carierei si al pierderii timpului intr-un serviciu care nu ne hraneste, este o “boala” a secolului XXI. Oamenii care iubesc ce fac, raman fizic si psihic tineri. Nu stiu daca m-ai intrebat ce sa faci sau daca doar afirmai, insa sunt sigura ca stii cat de simplu e raspunsul. Mai soliictanta e punerea solutiei in practica. Iti daruiesc asta: https://www.cristelageorgescu.ro/in-semn-de-multumire/05/2013/
Cu drag
Multumesc!
Bifez si eu lista de “hoti de timp”… Si mereu uit. Multumesc de reamintire si de trenuletul de la final, e minunat! Te imbratisez!
Cristela,multumesc!
Minunat articol!
Si eu sunt o persoana care intarzia,am remediat in cursului anului trecut si mi-am propus sa fiu si mai punctuala in cursul acestui an. Va pup si va imbratisez!
Va imbratisez cu drag, doamna Bodnaras! Multumesc pentru interventie. Nu-i simplu deloc, mai ales daca esti intr-un mediu care tolereaza lipsa de punctualitate. In Austria este o grosolanie fara margini sa nu fii punctual, nici mai devreme, nici mai tarziu nu se ajunge. Nici prin cap nu imi trece sa mai intarzii sau sa ajung mai devreme la vreo intalnire. Intri in pamant de rusine. La fel este tratata si graba in trafic. O mare grosolanie sa depasesti pe cineva care merge cu viteza regulamentara (in oras, nu pe autostrazi) – nu mai spun despre sistemul de amenzi care functioneaza impecabil. Am luat amenda pentru 36 km/h, pentru 42 km/h …
Imi amintesc ca am participat la un curs de dezvoltare personala acum 12 ani, sustinut de un pilot american care participase si la razboiul din Golf, avea un singur brat. Tipul destul de “dur” dupa standardele noastre. A zis ca ne cere sa fim punctuali, e primul pas spre integritate. Daca nu esti integru, degeaba: ca nu poti construi nimic pe un fundament de lipsa de integritate. A zis ca nu incepe cursul decat cand toata lumea e in clasa si la locurile ei. Eram vreo 100. La primele pauze au mai intarziat cate 10-15 minute unii colegi si i-am linsat noi, restul, din priviri cand au revenit. Apoi toata lumea a inteles ca e mai bine sa fim punctuali, nu de alta, dar te linsau masele neiertatoare care asteptau la locurile lor :). Cine era prima la judecata si la vociferare cand cineva intarzia? Eu. Si Legea Echilibrului, care iti aduce inapoi ce faci si tu altora, ce credeti ca a facut? M-a pus intr-o situatie de 100 de ori mai grea.
Cursul dura 3 zile. A doua zi plec eu – ca de obicei – tarziu de acasa, cu gandul ca “o calc” pe drum si recuperez. La stop, pe Calea Victoriei, nu vad ca cel din fata a franat si intru in el. Mergi la politie, da declaratii, cozi, cursul incepea la 9, la 11 eu eram inca la politie. Nu va pot spune cate telefoane primeam de la toti cei din sala care gaseau de cuviinta sa imi aminteasca de angajamentul de afi punctuala etc… LA un moment dat, cel avariat si politistul ma intreaba: Dar cu ce va ocupati, doamna de va cauta non stop? Atat mi-a trebuit, ca m-a apucat un plans, nu mai suportam nici tensiunea, nici rusinea de a ma intoarce la curs in fata a 100 de oameni care ma asteptasera 3 ore … Atunci am inteles ca exact ce am simtit eu, simt si cei care ne asteapta cand nu suntem punctuali. Mare lectie am luat, the hard way totusi … ALegerea mea 🙂
imi puteti spune numele lectorului care a tinut cursul de dezvoltare personala?
Domnule Ilie, va multumesc de intrebare, nu imi mai amintesc deloc. Pentru ce anume va intereseaza, poate va pot furniza alte detalii ajutatoare despre el?
Cristela GEORGESCU
O să încep cu un citat: “Facebook. Hot de energie (de toate felurile) mai priceput nu am intalnit! Ca sa nu inchid contul de tot, folosesc FB strict pentru a anunta ce noutati exista pe blog. Intru, postez, ies. Pentru mine, cheia sa nu cad in mrejele lui este: nu citi nimic, fa doar ce ti-ai propus sa faci, nimic in plus, nu pierde nicio secunda.” Suna un pic egoist… Nu cred ca e corect! Nici macar fata de tine… Timpul nu este doar al nostru! Si cred ca de aceea ne-a fost acordat cu atâta largheţe! Gandeste-te ca pierzi timp pretios doar pentru a împărtăşi cu noi informaţii valoroase. Pe care simti ca trebuie sa ni le transmiti. Daca am respecta prima regula, ar însemna o lipsă de respect pentru oamenii ca tine, care au ceva de spus! Esti prietena cu care pot vorbi decât on-line si atunci, ar fi nedrept să nu-mi aloc macar 5 minute pe zi să nu te citesc! Macar din respect pentru timpul tău, pe care l-ai alocat scrierilor şi postărilor. De aceea cred ca mi-au fost date cele 5 minute. Si mai am astfel de prieteni (fără blog) cărora le voi acorda atât timp cât eu consider ca am ce învata de la ei. În fond, de la fiecare om vei avea ceva de invatat! Este valabil pentru noi toti!Din experienţele împărtăşite ale fiecaruia dintre semenii nostri invăţăm “a face” şi să devenim “a fi”. Sunt strâns legate între ele şi ţin de esenţa evoluţiei. Timpul pe care crezi ca l-ai pierdut “făcând” te-a adus aici… altfel, n-ai fi putut “fi”!:))) În rest, felicitări pentru tot ceea ce faci şi ai ales să fii!
Draga Anca, multumesc pentru comentariu. Inteleg ca ne-am invatat sa complicam lucrurile, dar eu am spus simplu.
Timpul este exclusiv al nostru, NOi decidem daca il daruim cui, cand, cat. Mesajul articolului este sa fim atenti ce facem cu timpul, cui, pe ce, cand, cat il daruim, NU sa nu il daruim nimanui. Ma mai intreba cineva mai sus, ce facem cu copiii si sotii, care au nevoie de timp, facem exceptii? Exceptii de la ce dragii mei, ca n-am zis sa nu petreceti timp cu familia, ci sa castigati timp pentru familie! Singura regula despre care am vorbit este sa pretuim timpul, sa cascam bine ochii mintii si ai inimii cand il investim… Ca si banii, alta forma de energie…
Eu nu pierd timp cu voi, sau cu blogul. Am ales constient sa daruiesc timp pentru blog. Asta nu e o pierdere de timp, e o activitate destinata cresterii mele interioare si profesionale, e timp UTIL. Pe blog nu “fac”, pe blog “sunt”. Ca sa am timp de blog, sa finalizez toate serialele propuse, sa lansez un nou format, aleg sa nu mai consum timp pe FB (de exemplu), alegerea mea, disciplina pe care eu o institui cu mine, nu cu voi, dragii mei.
A fi si a face. A fi se refera la timp petrecut pentru spirit si a face se refera la timp pentrecut pentru lucruri materiale. Suntem fiinte spirituale intr-o lume materiala, uneori uitam, atunci pierdem timp.
Facebook – pentru mine ramane asa cum am scris. Este vorba de mine, nu e generalizare. EU nu sunt acum in stare sa ma raportez la el altfel. E ca focul pentru un copil, pentru MINE. CAnd ma fac mare, poate o sa am abilitatea sa ma joc cu el fara sa ma frig. Inteleg si ma bucur ca pentru multi dintre cei pe care i-am intalnit este o investitie in cresterea personala. Pentru mine e o cheltuiala.
Multumesc pentru efortul de a intelege simplu si clar ceea ce spun, chiar daca nu am exprimat eu simplu si clar din prima, nici din a doua ….
Cu drag
Draga Cristela,
Un An Nou Minunat,Sanatos,plin de Iubire,tie si celor dragi !
O incantare este articolul si toate comentariile, mi-ati imbogatit ziua si nu numai…sunt recunoscatoare gandurilor transmise si va multumesc..
Invat impreuna si cu fiecare dintre voi, nu se opreste acest minunat proces de invatare si autoeducare, nu se va opri…
Imbratisari cu mare drag si prietenie;
Sper pe curand draga si pretioasa mea prietena…
Sunt in reorganizare, voi avea un an plin, frumos ,emotionant pentru toti cei ce ma vor vizita si vom petrece timpul pretios impreuna,
Bucurie sa aveti cu timpul si cu voi,iubirea sa va insoteasca.
marcela cosnean
http://www.thecountryhotel.info
Marcela mea draga,
Te iubesc si imi e tare dor de tine, iti multumesc pentru ca ma citesti si aici. Esti delicata si plina de rafinament in tot ce creezi si exprimi. Abia astept sa ne povestesti despre minunea ta de pensiune, Dumnezeule ce colt de Rai, ce Arta ai facut acolo! Sper sa mearga cat mai multa lume la tine, draga Marcela, nu am vazut pensiune si bucatarie mai rafinata in Romania! O bucatica din inima mea a ramas acolo si ma cheama neincetat inapoi. Ceea ce se va intampla! Succes, Marcela – om frumos – si hai sa trimitem ganduri de revedere in Univers! E timp, e timp pentru asta …
Imbratisari cu mare, mare drag si dor!
Vine timpul sa ne revedem!
Pe curand,
cu prietenie si iubire , mare si sincera,
marcela
Buna Cristela,
Excelenta postare, m-am regasit pe lista ta de “lost time”, unul din cele mai importante teluri pe anul acesta este sa limitez la maxim pierderea inutila a timpului, dar sa ma si descopar/regasesc pe mine.
Astept in continuare minunatele tale postari, pe care recunosc, ca intotdeauna le savurez si consider timpul castigat citindu-le.
O zi minunata iti doresc si multumesc ca iti imparti timpul si cu noi.
Draga Andreea, eu iti multumesc tie si voua. Impreuna, aici, caut sa dilatam timpul. Iti doresc mult succes in calatoria ta spirituala, e minunata intalnirea cu Sinele Tau! Drum bun si te astept si eu cu bratele deschise de fiecare data.
Cu Vitamina L,
cristela
Salut Cristela,
Am si eu o povestioara: a doua zi dupa Craciun am avut invitati la masa. Impreuna cu sotul meu ne-am pregatit pt. aceasta sarbatoare: am gatit , am curatat casa, in fine ne-am pregatit cu drag dar si cu efort pt. oaspetii nostrii pe care i-am asteptat la ora stabilita…….in zadar. Au intarziat aproape o ora!!! M-am suparat asa de tare, cumva nu ma asteptam sa se intample in ziua respectiva. Nu stiu exact ce putem face in privinta asta, 99% din prietenii nostrii intarzie la intalniri. Ba chiar odata mi s-a intamplat sa merg la o zi de nastere unde a intarziat chiar sarbatoritul. Ori trec cu vederea intarzierile lor ori numai am prieteni.
Draga mea,
Asa cum am spus, este o chestiune generalizata, un fel de cerc vicios in Romania. Nici eu nu mi-am dat seama pana nu am iesit de pe scena si am privit din sala… Cand am organizat prima conferinta, cea de la Brasov, asta a fost rugamintea, sa asteptam sfertul academic. Care s-a transformat in jumatatea academica :). De atunci nu mai fac nicio exceptie la evenimentele mele.
Am fost odata invitati la lansarea unui mare institut al elitelor din Romania, fondat de o figura politica care era cat pe ce sa ajunga si presedinte. Cat crezi ca a intarziat domnul respectiv, desi in sala eram sute de invitati, printre care si ambasadori? O ora si jumatate.
Lucururile se intampla atunci cand le dam spatiul sa se intample.
Cu mult drag,
cristela
Mulumesc din suflet! Articolul m-a ajutat sa constientizez si sa inteleg de ce am tinut atat de mult la punctualitate. Ajungeam la fix la cursuri cu doi copii mici acasa pe unul il alaptam si avem colegi care nici pesti in acvariu nu aveau si intarziua cu o degajare care ma jignea personal. Mi-ai ridicat simtitor stima de sine si-ti multumesc inca o data. Si eu am facut o curatenie extrema in timpul meu, nici macar o carte nu mai trag de mine sa o termin daca simt ca mi-am luat ce aveam nevioe si mai mult nu-mi trebuie. Legat de carti…….cumpar si citesc ce recomanzi si asa am ajuns si eu sa inteleg multe despre sanatate, acum lucrez la frica de boala a copiilor…dar e mult mai usor dupa ce am depasit-o pe a mea. O carte care mie mi-a placut enorm si o recomand tuturor “Enzima miracol” de Dr. Hiromi Shinya. Doar exemplul personal al dr. e suficient pt a ne convinge inca odata de importanta nutritiei si starii de bine (evit sa mai folosesc cuvantul stres)!!!
Minunat articol, ti le citesc cu regularitate si inima deschisa cat o mare sa cuprind cat mai mult din intelepciunea si informatia pe care o transmiti.
Tine-mi pumnii sa ne vedem la vara in tabara (daca se mai face) sunt in negocieri cu sotul :))
Draga Madalina, multumesc tie. Pai daca ai inteles de ce “boala” nu exista (cel putin nu in modul in care o defineste si se relateaza la ea medicina moderna) ai cheia. Nu mai conteaza ca e frica ta sau a copiilor :). Teoretic e asa – stiu :). Practica ne omoara, mai ales pe noi, mamele :). Insa da-mi voie sa te intreb, dincolo de anatomie, biochimie, nutritie, boala, sanatate etc: cand crezi ca ai parte cu adevarat si pe deplin de intelepciune, de intelepciunea care exista deja in tine? Cand esti libera (apropos de poza Libertate din articol) sau cand esti ingrijorata? Raspunsul asta te va sprijini poate sa renunti la catusele pe care frica le-a pus mintii si mai ales intuitiei materne si increderii in sine.
Cand suntem liberi, avem mintea clara si facem alegerile potrivite pentru noi. Dar mintea libera, un drept castigat la nastere si pe care ma straduiesc si eu sa il mentin nealterat de sistemul de invatamant la copiii mei, se obtine cu munca sustinuta cu noi insine,cercetare si interogare a celor mai ascunse colturi ale mintii noastre.
Referitor la tabara, eu nu pot raspunde, pentru ca m-am retras din colaborare anul trecut. Poate insa lansarea volumului al doilea din Simplu sa ne aduca – intre timp – impreuna? 🙂
Cu drag,
cristela
Draga Cristela,
Punctualitate este extrem de importanta in foarte multe cazuri. Si da, in Romania este adesea frustrant faptul ca parca nimanui nu-i pasa. Traiesc in Elvetia de 16 ani, tara a regulilor, iar regula numarul unu este sa fii punctual. Asta ne face aici traiul mai previzibil si prin asta muuult mai relaxat.
Totusi este punctualitate egala mereu cu castigul de timp?
Sigur ca in multe cazuri asa este.
Dar ce te faci de exemplu cu deadline-urile stabilite total nerealist? Cineva doreste sa castige timp, iar altcineva va pierde apoi in week-end sau in vacante mult timp reparand echilibrul care i-a fost afectat luptand sa respecte termenul. In general: cata sanatate costa sa fii punctual si cat castig de timp se realizeaza cu asta?
Ce te faci cand un copil are o reactie emotionala puternica si nu mai coopereaza, atunci cand trebuie sa fii punctual undeva? Eu consider ca e nevoie de flexibilitate, de a stabili prioritati si poate da, unii sunt egoisti si din motivul asta nu se straduiesc sa fie punctuali.
Este punctualitatea o trasatura de personalitate pe care o putem educa si ajunge toti in aceeasi masura punctuali? La fel cum a fi ordonat, creativ, riguros, intuitiv nu pot sa caracterizeze pe toata lumea la fel.
Oare daca musafirii ajung cu o ora mai tarziu sau daca suntem blocati in trafic, chiar ne-a furat cineva timpul? Sau suntem noi prea inflexibili, prea nerabdatori si nu reusim sa ne bucuram de timp, atunci cand ni se ofera?
Am vrut doar sa atrag atentia ca se poate exagera in ambele sensuri: nici haosul si nici rigiditatea nu sunt bune.
Eu inca cred ca timpul ni-l furam doar noi insine. Ce vine din afara… poate este doar o lectie 🙂
Punctualitatea dusa la extrem este egala cu dorinta de control ( de orice fel) si nu mai este Libertate. Ba dauneaza foarte grav Sanatatii Sufletului.
Draga Silvia,
Punctualitatea este parte din integritate, iar integritatea e baza sanatatii sufletului. Nu exista punctualitate mica, normala, foarte mare, cea mai mare si “dusa la extrem”. Exista doar punctualitate – atat. Aceste “grade” sunt atribuite doar de ego-ul nostru prea-maritor de sine, lenes, fricos si las in a-si asuma responsabilitatea evolutiei.
Cu drag,
cristela
Multumesc draga Cristela, ma gandesc si eu de Ceva ani cand voi reusi sa ma culc devreme, inainte de miezul noptii. A doua zi imi promit ca ma corectez si de multe ori iar dau gres. Dupa ce culcam copiii ba fac una ba alta ba citesc. Timpul parca zboara…
Cu Drag,
Natalia
Am revenit pe blogul dvs. recent descoperit pentru gandurile frumoase pe care le impartasiti cu generozitate. Eu abia acum la 45 de ani am ajuns sa am TIMP. Doar ni se pare ca nu e destul. Daca problema este ca nu avem timp pt tot ce ne-am propus, atunci adevarata problema poate ca este cu ceea ce ne-am propus, nu cu faptul ca ziua are doar 24h. Trebuie sa stim sa alegem si cu cata semnificatie investim aceste alegeri. Vorbeam intr-o perioada cu oameni care se plingeau de acelasi lucru, spunind ca toata lumea cere ceva de la ei, fara sa-si dea seama ca mai e cineva care cere dar caruia nu-i dau ascultare niciodata: propria persoana. De cind am invatat sa ma ascult am intr-adevar timp. Bineinteles ca nu am devenit asa inteleapta dintr-o data sau cu aparitia firelor albe de la timple; am inceput sa curat lucrurile (si oamenii) pina la esenta doar dupa ce am dat nas in nas cu boala. Poate e doar un cliseu, dar uite ca viata ne da intai examenul si apoi ne invata cum sa-l trecem. Numai bine tuturor
Draga Iulia,
Va multumesc pentru aceste cuvinte bune de mancat … cu inima! M-ati inspirat si va multumesc. M-as bucura sa imi spuneti cristela, asa cum ii incurajez pe toti cei care trec cu buna pace pragul “casei”.
Va trimit soare dintre nametii sclipitori! 🙂
Am uitat… Pentru cei care se pling de teama, sfatul meu este sa nu mai priviti teama ca pe un mare inamic. Fricile noastre sunt mecanisme de aparare, ganditi-va numai cum ar fi viata noastra fara aceste trairi. Problema este cind depasesc un nivel si scapa de sub control. Asa ca lupta pt “a invinge teama” mie mi se pare pierduta din start, inutila si consumatoare de… timp. Mergeti mai departe cu tot cu frica, dar n-o mai lasati sa ghideze gandurile, sentimentele, actiunile.
Desigur, draga Iulia, orice “lupta” este inutila si are in ea un aparent castigator, pentru ca in realitate toata lumea pierde. “Lupta cu frica” este un alt joc “de-a soarecele si pisica”, ca orice fel de lupta cu ceva care apartine ego-ului. Cu drag,
cristela
Of… ai atins un punct taaare sensibil. Eu de cativa ani nu mai pot fi punctuala… Da, e o lipsa de respect pentu ceilalti… poate sunt prea obtimista cand stabilesc intalnirile… Am realizat asta pe la sfarsitul anului trecut si lucrez la asta.
Cand stateam in provincie eram punctuala.
Aici in bucuresti… sunt atatia parametri, am intrat cumva in gloata si nu am mai condamnat ne-punctualitatea…
Multumesc ca mi-ai reaminitit cat e de important.
Buna ziua,
Am citit cu mare atenție toate comentariile dar si articolul!
Ca de fiecare data, minunat!
Întrebarea mea, despre ce pensiune este vorba….cea a Marcelei…as vrea sa merg împreuna cu familia.
Multumesc mult,
Simona
Draga Simona, este vorba despre The Country Hotel, in Harman, Brasov (nu e hotel!). Cu mult drag,
https://www.youtube.com/watch?v=BzHOf6z88tw
Cristela, eu m-am indragostit de site-ul tau, imi da atata viata si speranta ca se poate si “altfel“. Asa ca mai pun si eu cate o intrebare la comment-uri din cand in cand, daca nu e cu suparare. Trec printr-o gripa/bronsita urata(nu stiu cum s-ar numi fiindca nu am fost la medic), tusesc ca un magar, nas infundat, febra, etc. Acelasi episod ca acum 7 luni; atunci am luat antibiotice. Acum incerc sa rezist eroic cu ceaiuri, fructe, ghimbir, turmeric, Biomicin si doar putina mancare gatita (ar zice medicul ca asta e frectie si sa ascult de el daca nu vreau sa dau in ceva si mai rau). La lucru, colegii imi plang de mila, imi ofera medicamente. Comentariile lor si ale familiei tind sa ma dea jos de pe drumul meu, ma fac sa-mi fie teama (“Tu te vezi? Unde vrei s-ajungi cu leacurile tale?!“)Adevarul e ca vad si eu ca nu-s bine si de frica as putea lua tablete, in 4-5 zile as fi pe picioare, dar ma incapatanez sa merg inainte asa, sa vad cat poate lupta corpul meu, desi stiu ca va dura mai mult (insanatosire=mult timp?). Stiu ca cea mai buna e preventia, dar intr-un caz din acesta, tu ce ai face?
Iti multumesc tare mult!
Cu multa recunostinta,
Ioana
Draga Ioana,
Multumesc pentru intrebare, te rog de acum sa imi trimiti comentariile care nu au legatura cu articolul prin Contact si sa citesti ce am scris acolo, inainte, ok? 🙂
Insanatosire = mult timp? ma intrebi. Iti raspund cu o intrebare: dar imbolnavirea este oare un proces care apare spontan, sau de pe o zi pe alta? Imbolnavirea apare “in timp”, urmare a nesocotirii constante a regulilor de functionare a masinariei numita organism uman si noi vrem ca insanatosirea sa vina in cateva minute, ore sau zile… E firesc, asa ne-a invatat medicina moderna : “solutii rapide, la pachet” din EXTERIOR, nu din interiorul nostru. Ne-am imbolnavit din interior si vrem sa ne salveze ceva din afara. Fezabila strategie, ce zici? 🙂
Eu nu as face nimic diferit fata de ceea ce fac in mod obisnuit, asa cum am probat ani de zile si cum am invatat de la medicii care m-au calauzit in ultimii 14 ani si am tot scris prin articolele de pe blog si la comentarii, draga mea (poti da si o cautare pe Cuprins). A nu se uita insa ca fiecare corp este diferit si eu nu cunosc gradul tau de “intoxicare”. “Boala” este doar o reactie a corpului de a elimina toxinele care ameninta sa il distruga. Febra, mucusul, tusea, diareea, voma, eruptiile cutanate sunt mecanisme biologice de aparare. A sprijini corpul cu remedii naturale sau homeopate nu inseamna vindecare DECAT DACA se face simultan cu identificarea cauzelor (principale fiind alimentatia si stresul prelungit, mai exact modul in care ctionam la stresorii permanenti).
Te rog sa citesti cartea Dr. Robert Morse: Sa traim sanatos fara toxine, sa intelegi ce ti se intampla acum si sa stii astfel ce poti face in viitor pentru tine si pentru cei dragi.
In astfel de momente, cand corpul are nevoie de energie de vindecare, cel mai bine este sa nu o consumi pe digestie mai ales de mancare gatita si nici pe “ce ai de facut”, ci pe ODIHNA. Hidrateaza-te, dormi la greu, odihneste-te (nu activ), transpira din abundenta, fa inhalatii si roaga-te, ca nu strica niciodata. Citeste aici, chiar daca este pentru copii, acelasi lucru poti face si tu: https://www.cristelageorgescu.ro/sa-posteasca-si-copiii-cand-cu-ce-de-ce/03/2014/.
Mult succes,
cristela
***Daca ma gandesc bine, cred ca am si puroi in gat. Ma-nfioara cuvantul asta. Stiu ca treaba asta se intampla pentru mine, dar as vrea doar sa stiu cum as putea depasi mai usor momentele astea, cand uneori ajungi la disperare. Multumesc inca o data!
Nu exista PUROI, asa cum nu exista BOALA. Sunt doar denumiri facute sa aiba exact efectul e care il descrii si tu “ma ingrozesc”, “disperare”. Cand esti ingrozit si disperat nu mai ai acces la intelepciune si nu iti poti asuma responsabilitatea pentru sanatate. O minte libera, nu e paralizata de “groaza”. “Puroiul” este limfa stagnanta, plina cu toxine. Si, daca vrei cu adevarat sa intelegi ce se intampla si ce e de facut, te invit sa te inscrii aici: http://www.centrulnatura.ro/scoala-sanatate-5d/.
Cu drag
Sf.Ioan Gura de Aur zice ca timpul ne e cea mai mare avutie, iar Parintele Arsenie Papacioc spunea ca daca ar fi sa intreb pe cei din Rai ce i-a costat de au ajuns la asa bucurie a raspuns: timp, putin timp petrecut bine!
Urc si eu. Am sa fiu mai bland cu timpul meu. Nu mai trag de el. Am sa-l iubesc asa cum e: la fix.
Te admir Cristela.
Alex
Iti multumim, Cristela, pentru gandurile tale bune!
Din cele 10 modalitati de salvare a timpului = viata, ai mentionat-o si pe cea a iertarii celorlalti si a iertarii de sine (am banuit-o eu printre randuri). Daca ai vrea, ai putea sa scrii un articol despre cateva strategii concrete in dobandirea iertarii celorlalti? Te rog!
Multumesc, oricare ar fi raspunsul.
Draga Ana, multumesc frumos pentru comentariu. Nu sunt sigura ca am inteles. Cand spui “dobandirea iertarii celorlati” te referi la cum sa fii iertat de altii sau la cum sa ii ierti tu pe ei?
Pacea inimii,
cristela