Cine-i mai puternic, Baba Iaga, Darth Vader sau diavolu’?

Pavel și Petru sunt în perioada întrebărilor despre “Cel mai…?” și “Cine a inventat…?” sau “Cine a descoperit …?”: care-i cea mai rapidă mașină, care-i cel mai mare dovleac, cine-i cel mai rapid om, cine a descoperit curentul electric, cine a inventat “porcăriile”, banii, ceasul, chibritul, vaporul, avionul, parașuta și tot așa o ținem de-astă vară.

Aseară, în timpul ritualului de culcare (citește despre el AICI și mai jos, la comentarii), care e timpul lor cu adevărat special cu mine, vine mingea la fileu:

– Mama, cine are cea mai puternică și mai periculoasă forță? Baba Iaga sau diavolu’?
– Mama, sau poate Darth Vader? Sau Sauron? Sau vrăjitorii din Harry Potter? (astea-s auzite de la băieții mai mari de clasa a VII-a 🙂 )

M-apuc să le explic că forța cea mai puternică nu trebuie să aibă o putere așa cum e prezentată în filme, cărți sau reviste. Forța cu cea mai mare putere este cea care lucrează “fără să lase urme”, care e invizibilă, eficientă.
– Cum adică “eficientă”?
– Care te face să faci exact cum vrea ea, dar nu spre binele tău și culmea!, să crezi că de fapt chiar tu ai vrut să faci sau să spui lucrul ăla. Doar pentru că nu vezi nicio armă, poți să te păcălești și să crezi că ai ales “liber”. De câte ori vedeți oamenii că spun, cumpără, fac sau mănâncă ceva care le face rău, atunci să știți că la mijloc se află forța invizibilă cea mai puternică.
– Dar cum face forța asta și cine e?
– Banii – de exemplu, copii. Când e vorba de sănătate, banii au cea mai mare forță. Ei sunt o armă puternică, pentru că forța lor e invizibilă. Cred că e cea mai puternică forță acum. Cu forța banilor poți să îi faci pe oameni să facă ce vrei tu, fără că ei să își dea seama de asta.
– Dar cum?

Primul în minte mi-a venit exemplul “cornu’ și laptele” și laptele praf. Așa s-a nimerit. Nu că astea ar fi singurele mere stricate, coșu-i plin de putregaiuri:

– Uite copii, la școlile și grădinițele din unele țări, li se da copiilor în fiecare zi lapte pasteurizat și corn din făină alba și zahăr.
– În fiecare zi???!
– În fiecare zi. Pe gratis! Deși laptele pasteurizat, laptele praf, zaharul, făina albă nu ne fac sănătoși, educatorii sunt de acord, părinții sunt de acord, majoritatea doctorilor sunt de acord, iar copiii ascultă de ei și mănâncă. Cum se poate asta, că doar la ușa școlii, a grădiniței sau a spitalului nu stau oameni cu puști în mâna, care să îi oblige pe educatori, pe părinți, pe doctori sau pe copii să accepte să bea laptele în loc de apă (lichidul vieții) sau în loc de lapte din țâțică (alt lichid al vieții)? Oamenii care fac produsele astea nu au nevoie de puști și săbii cu care să ne amenințe, că să le cumpăram sau să le mâncăm. Eu au o forță și o putere mai mare, a banilor.
– Și cum fac?
– Cu banii lor plătesc la televizor, la radio sau în reviste reclame, în care se povestește, uneori chiar de doctori, despre cât de bine ne face laptele, laptele praf sau produsele din lapte. Oamenii se uită la televizor, citesc ziare și gata, cred că e adevărat și că laptele pasteurizat sau laptele praf e bun pentru oase și dinți. Și mai ales cred că asta e chiar ce cred ei cu capul lor, nu își dau seama că au fost făcuți să creadă așa. Apoi, oamenii cu bani, merg la conducătorii țării și îi conving să le dea ajutoare, așa încât produsele lor din lapte să pară mai ieftine în magazine, mai ieftine chiar decât un suc proaspăt de portocale sau niște fructe bune. Apoi îi conving pe conducătorii țării ca produsele astea să fie date gratuit în școli, spitale, închisori…
– Tot oamenii ăștia cu bani au plătit că să fie reclamă cu Moș Crăciun care bea cola?
– Nu ăștia cu laptele, dar unii la fel, da.
– Uau, despre asta vorbești tu la conferințele tale?
– Și despre asta…
– Mama, să pui astea nepărat în carte ta, bine?
– A pus mama…

NOUL Simplu 1

NOUL Simplu 1, rescris de mine și reilustrat de Cristiana RADU





Distribuie:

Sunt acceptate observații, comentarii critice sau păreri care nu coincid cu ale autorului, dacă:

1. Sunt exprimate cu bunătate autentică și cu omenie.

2. Sunt adevărate.

3. Sunt necesare și aduc un aport constructiv comunității de cititori.

Important

Dacă sunteți într-o situație de urgență, de criză sau dacă o altă persoană e în pericol și aveți nevoie de ajutor imediat, NU FOLOSIȚI ACEST SITE.
  1. Câtă dreptate ai! Din pacate eu nu mai am metode sa-i opresc din mancatul cornului…pur si simplu nu ma ascultă… Eu le spun intr-un fel, iar la grădinița vad altceva. Doamnelor li se pare straniu că incerc să-i opresc, plus bunicii “lasă, ca doar nu-i otravă” Am pierdut aceasta batalie 🙁

    1. Le-am explicat copiilor de la inceput ca nu sunt ok si intotdeauna vin acasa cu ele neatinse.

      Cristela draga! Cornu’ ca cornu’ dar acum copiii primesc lapte si biscuiti cu urmatoarele ingrediente: faina alba de grau scris cu g mare,apa, grasime vegetala din palmier, zahar, sare iodata, agenti de afanare: carbonati de sodiu, bicarbonat de amoniu, arome, agent de tratare a fainii: metabilsulfit de sodiu.

      PS: Pot sa te rog sa ne scrii intr-un fel sau altul mai multe despre ritualul de culcare?
      Sunt foare obosita seara si abia astept sa doarma toata lumea si imi dau seama ca nu e ok atitudinea asta si vreau sa schimb calitatea timpului petrecut cu copiii inainte de culcare…

      Multumim!

    2. Felicitari, Silvia mea draga. Pentru ca eu cunosc experienta ta de la inceputurile blogului si pana astazi, pot spune ca esti inca o dovada imputernicitoare pentru mamele aflate la inceput de drum, ca daca le explicam copiilor de mici de ce mancam si de ce nu mancam, de ce cumparam si de ce nu cumparam, de ce le face bine si de ce nu le face bine, ei vor face alegeri ASUMATE si le vor respecta.

      Nu stiam de biscuiti, multumesc pentru informare.

      Am scris despre ritualul nostru de culcare (aici: https://cristelageorgescu.ro/fie-scoala-cat-de-libera-de-iubirea-ta-mi-e-dor/03/2017/), pe care uneori il evit si eu, deoarece se intampla sa adorm inaintea copiilor, asa de mult ma relaxeaza si pe mine si raman cu treburile nefacute, dar recunoscatoare pentru odihna acordata corpului. Ritualul incepe cu citit povestea serii impreuna, apoi intrebari, apoi povestile sau secretele lor de peste zi, apoi ne gandim la cele 3 binecuvantari ale fiecaruia si spunem si DE CE suntem recunoscatori si multumim, apoi facem masaj, apoi ne imbratisam strans si daca eu nu am adormit (rezist din ce in ce mai greu sa nu pic de epuizare, in caldura bratelor lor, respiratia multumita si mirosul divin), ii mai pup de cateva sute de ori din cap pana in picioare, le cer iertare, le multumesc pentru tot si ma retrag.

      Noapte buna, dragile mele!

    3. Buna seara! Și eu le explic copiilor de mici, unul are 7, celălalt 4 ani, despre tot ceea ce e doar gustos, nu și sănătos. Și in 99% din cazuri nu au nicio problema in a evita și refuza ceea ce le este oferit la școala / gradinita. Cel mic nu are nevoie și refuza desertul de la gradinita, mâncare oricum ii pun de acasă. Atunci când mai fac “excepții”, foarte rar, văd urmările pe ei și înțeleg o data in plus ce nu le face bine. Băiatul mai mare, întrebat odata de o colega cum de nu s-a saturat sa mănânce fructe in fiecare zi la gustarea de la școala (dimineața tot fructe mănâncă acasă copiii), i-a răspuns pe un ton hotărât ca “fructele sunt cei mai buni curățători ai corpului nostru”. Așa a înțeles ceea ce i-am explicat de nenumărate ori și așa a transmis mai departe. In plus, m-am bucurat tare ca și-a susținut punctul de vedere și nu a simțit sa facă pe plac doar ca sa nu iasă din tipare.
      Multumesc pentru răbdarea de a citi și va doresc răbdare pe mai departe! Cred ca ar fi de folos și sa nu mai porniți de la ideea ca oricum e o bătălie pierdută. Nimic nu este imposibil atât timp cât ne stabilim traseul de urmat. Nu sunt doar vorbe, e probat 🙂 Cu multa iubire, Mirela

  2. Felicitari draga noastra, a tuturor, Cristela pentru perseverenta si curajul tau. Iti multumesc pentru fiecare articol pe care il scrii. Fiecare rand inseamna mult studiu. Poate Dumnezeu va asculta si dorinta noastra de a te vedea prin Bucovina. Multe imbratisari si recunostinta pentru bucuria de a te stii aproape.

  3. Cristela, am urmarit ultimele postari ale tale pe Fb despre imunizare prin ne-infofolire, cat si reteta de turta dulce si am zis ca mai bine iti scriu aici decat acolo. In primul rand, La Multi Ani cu sanatate si bucurie ingerasului tau Pavel☺. Asteptam cu nerabdare reteta de turta dulce sanatoasa pe care i-ai pregatit-o cu atata drag?.
    In al doilea rand, mi-ai putea explica mai exact cum ar trebui sau ce inseamna sa nu ne infofolim copiii? La Pavel al nostru ii dau ziua un body tip maieu si o bluza (eventual si o vesta-avem 20-21° in casa) , iar cand mergem afara ii dau si ciorapei pe sub pantaloni, caciula si o esarfa subtire. Seara tot un body plus o salopeta (cu maneci lungi si picioruse). Ziua ii dau sosete si cand adoarme, il las cu ele. Vorbesc de perioada actuala, un decembrie tomnatic la noi in Ardeal. Am mai citit si vazut la tine pe site poze cu copiii tai alergand in tricou prin zapada sau unul din ei dormind afara, cu caciula plina de zapada☺. Ar trebui sa mai reduc din haine, sa ii dau doar un singur strat pe el in casa? Cum ne imunizam copiii in acest sens?
    Multumesc frumos!
    P.s. am facut tortul supercalifragilistic de 9l ale micutului si a fost f apreciat?.

Care este opinia ta?