Cum să reușești să realizezi ce ți-ai propus

Număr afişări : 1.320

Motivație: Iată ce anume m-a făcut să public un astfel de articol. Dincolo de faptul că mă întâlnesc zilnic cu suferința umană la toate vârstele și la toate nivelurile, am citit azi portretul pacienților cu cea mai mare șansă de a depăși cancerul, așa cum a fost el realizat de Declan Hammond, directorul Școlii de Homeopatie din Irlanda:

”Cei care își acceptă diagnosticul, fără a vedea în el o condamnare automată la moarte;
Cei care sunt pregătiți să își asume responsabilitatea propriei vindecări și să facă schimbari majore în viața lor;
Cei care cred cu convingere în terapia pe care au ales-o;
Cei care iubesc cu pasiune viața;
Cei care văd în viată un sens și au sentimentul unui rost în lume;
Cei care sunt capabili să identifice și să atingă țelul pe care și-l propun;
Cei care reușesc să aibă o relație bună, vindecătoare și deschisă cu medicul pe care și l-au ales;
Cei care știu deja să depășească momentele critice ale vieții;
Cei care se întâlnesc și care vorbesc cu alți bolnavi la fel ca ei într-o atmosferă de sprijin pentru suferința lor;
Cei care știu să se afirme;
Cei ce stiu să își asculte propriile nevoi.”

***

Consider că sunt alături de cei care îmi cer sprijinul, și nu mai presus de ei. Cu toate astea, când doresc să îi motivez și împărtășesc vreo poveste personală de succes, aud următoarea obiecție (nu rar): ”Eh, dar tu ai reușit și pentru că ai avut noroc, ai avut (parte de) X, Y, Z…”.

Iată o explicație publică pentru toți cei care cred în măreața iluzie a norocului (sau a ghinionului).

1. Cred în construcție personală, nu în noroc. Norocul te face victima lui, dacă te crezi dependent sau răsplătit de el. Am muncit de mică și muncesc în continuare (aproape fără pauze) pentru tot, pentru absolut tot ce am și pentru felul în care arată corpul și viața mea. Norocul nu mi-a servit nimic pe tavă. Așa cum îmi asum răspunderea pentru fiecare dintre eșecurile mele, în același fel îmi asum contribuția pentru realizările personale. Când am fost atentă și am prins din zbor oportunitățile, am avansat mai repede. Când am fost distrasă, am bătut pasul pe loc până la epuizare.

2. Am curaj să mă simt inconfortabil. Am părăsit de nenumărate ori zona de ”calduț și bine” (zona mea de confort), dar am avut cu adevărat succes doar pentru că mi-am asumat toate lucrurile, vorbele, gesturile, consecințele care urmau să mă facă să mă simt inconfortabil odată cu primul pas făcut în afara acestei zone.

3. Perseverență. N-am rămas (prea mult) îngenunchiată. Universul ne răsplătește dacă acționăm, nu dacă rămânem blocați în trecut. Am luat-o de la capăt de fiecare dată când a fost nevoie, cu deplina recunoștință și conștiență a experiențelor acumulate. Uneori am pornit de la zero, alteori de sub zero. A rămâne agățat de trecut e ca și când ai dori să conduci mașina privind în oglinda retrovizoare.

4. BONUS. Adevăratul salt în eficiență l-am făcut când nu doar că am luat-o de la capăt, ci am făcut acest lucru fără să mă mai critic, fără să mai doresc să mă pedepsesc și să mă umilesc pentru eșecurile din trecut.

Număr afişări : 1.320

Distribuie:

Sunt acceptate observații, comentarii critice sau păreri care nu coincid cu ale autorului, dacă:

1. Sunt exprimate cu bunătate autentică și cu omenie.

2. Sunt adevărate.

3. Sunt necesare și aduc un aport constructiv comunității de cititori.

Important

Dacă sunteți într-o situație de urgență, de criză sau dacă o altă persoană e în pericol și aveți nevoie de ajutor imediat, NU FOLOSIȚI ACEST SITE.
  1. Dragă Cristela,
    Superb articol. Așa este!

    Recunosc sincer că eu am mari probleme la punctul 4. De ce? Pentru că puiul meu a avut de suferit ca urmare a greșelilor mele ….și a rămas cu sechele pe viață (si- a pierdut definitiv și complet vederea la un ochi la 7 ani ca urmare a unei uveite netratate care a dezlipit retina). Ochiul este parțial atrofiat.
    Cât mă doare!!! În fiecare zi îi privesc dulcea fețișoară și-mi amintesc: laptele praf, alăptarea puțină, multiplele vaccinuri făcute, hrana “acidă”, ….și multe altele….pentru care mă învinovățesc și “mă pedepsesc și mă umilesc”. Sigur că atunci eram 100% convinsă că procedez corect!

    Simt prin toți porii ființei mele că acea infecție din interiorul ochiului, acea uveită idiopatică inexplicabilă (fără cauză identificată prin niciuna dintre analizele făcute) a fost provocată de mine, de greșelile mele, de nebuniile mele din trecut.

    Ce poți face când îți privești zilnic puiul și vezi pe fața lui micuță și dulce URMELE URÂȚENIEI/PROSTIEI/IGNORANȚEI TALE?
    Întrebarea mea nu este retorică.
    Cum mergi mai departe? Cum te mobilizezi să poți continua?

    Eu mă simt secătuită…și asta se traduce în tendința de a mă autosabota, în lipsa oricărei pofte de viață….

    Te apreciez mult, dragă Cristela, pentru că găsești în tine atât de multă putere de a merge mereu înainte, cu hotărâre și cu seninătate. Fac eforturi deja de câțiva ani să găsesc și eu în MINE această forță.

    Îmbrățișare caldă!
    Mihaela

    1. Scumpa Mihaela, iti inteleg durerea si regretul, mai bine decat iti poti imagina. Esti mama perfecta pentru puiul tau, iar el a fost atat de curajos incat te-a ales sa ii fii mamica si sa aiba aceasta experienta, asa incat tu sa inveti ceva despre tine, ceva despre el si ceva despre viata. Poate intalnirea cu aceast profesionist experimentat plin de umanitate te va sprijini sa intelegi ce s-a intamplat si cum sa treci peste acest moment, te incurajez sa mergi fara ezitare: http://www.essence-process.com/ro/cursuri/cursul-foundation/

      Cu iubire mereu, te cuprind in brate,
      Cristela GEORGESCU

    2. Îți mulțumesc cu lacrimi în ochi…de recunoștință…atât pentru răspunsul tău tămăduitor, cât și pentru recomandarea din link.

  2. Dragă Cristea,

    Te citesc și urmăresc de mult timp și îți mulțumesc pentru fiecare mesaj, articol și videoclip în care investești timp și suflet pentru ceilalți 😊
    Cu recunoștință,
    Adela

    1. Scumpa Adela, sunt recunoscatoare pentru comentariul tau si pentru atentia acordata. Cu inima,

      Cristela GEORGESCU

    2. Draga Cristela

      Ma bucur mult ca “am prins” acest articol. Sper sa fie cat mai multi oameni in cautare de raspunsuri, asa ca mine, care sa il citeasca. Iti multumesc pentru caldura si generozitatea cu care ne dai o parte din tine. Esti un OM extraordinar!

  3. Cristela draga,
    Citesc tot ce apare nou pe blogul tau (si recitesc articole de interes, postate cu ceva vreme in urma), inca de acum patru ani, cand te-am « descoperit ».
    Te felicit pentru puterea pe care o ai de a rezista la atatea provocari, dar si pentru generozitatea cu care impartasesti cunostintele si experienta ta.
    Sfaturile de mai sus sunt binevenite in orice situatie, dar mai ales cand ai probleme de sanatate.
    Incerc sa le aplic in cazul meu, unele imi reusesc, la altele mai am de lucru …
    Cu recunostinta, te imbratisez!
    Lucia

    1. Buna seara Cristela!
      Foarte binevenit articolul tau,da,nici e nu cred in noroc.Munca te ajuta oricum ai privi acest aspect,e singura soluție pentru reușita.Multumesc personal,pentru toate articole postate,sunt “o gura de oxigen”într-un mediu atât de poluat.
      Cele mai alese ganduri!
      Elena Ghit

    2. Multumesc, draga Elena, pentru ca te simt APROAPE. Pace inimilor noastre,

      Cristela

  4. Iubita Cristela,

    In primul rand iti multumesc si nu stiu daca pot transmite cat sunt de recunoscatoare pentru sprijinul care l-am avut de la tune in toti acesti ani de mamicie. Si viata m-a incercat din plin in toti acesti ani cu amandoi copilasii.
    Dar am o intrebare care ma macina de mult timp, cum reusim in familie sa mergem impreuna pe drumul vindecarii? E asa apasator cand faci paine buna la copii si celalalt vine cu “Paine buna si calda” de la magazin sau cand primesti “daca nu iei o pastila Inseamna ca nu ti-e asa de rau”!

    1. Draga Andreea,

      Multumesc pentru intrebare. Imi pare rau pentru apasarea sufletului tau si te inteleg. Ea nu se limiteaza insa la mancare sau la medicatie. Acest gen de “contre” apare dintr-o insuficienta intelegere a rostului nostru pe pamant, a rostului familiei pe pamant, a ceea ce inseamna masculinitate si feminitate, si a unui ego periculos de exacerbat. Daca exista bunavointa si consecventa, toate se pot aduce inapoi in armonie. Est un gen de munca “de jos” care inalta sufleteste foarte sus si care ofera o cu totul alta calitate vietii.

      Cu pretuire,

      Cristela

  5. Mulțumesc. Încă o dată, balsam pentru suflet. Să ai parte de binecuvântări pentru ceea ce ne oferi.

    1. Draga Aurelia, multumesc si eu pentru loialitate.

  6. Draga mea,
    Nu iti mai spun cit te admir…pe zi ce trece sint tot mai uimita de curajul tau de a spune lucrurilor pe nume.
    Frica si Ignoranta sint arme de manipulare si de distrugere a spiritului(a se citi Democratie , Libertate, Adevar). Iar tu te stradui sa deschizi ochii celor care hiberneaza.
    Te rog sa nu te dai batuta, sa mergi tot asa inainte, cu curaj…fiindca avem nevoie de tine, noi toti cei care te citim si ascultam.
    Te imbratisez si astept cu nerabdare urmatorul articol,
    Gabriela

    1. Multumesc frumos pentru comentariu si pentru citire, draga Gabriela.

Care este opinia ta?