Cum să reușești să realizezi ce ți-ai propus
Scris de Cristela - 28 noiembrie 2019
Motivație: Iată ce anume m-a făcut să public un astfel de articol. Dincolo de faptul că mă întâlnesc zilnic cu suferința umană la toate vârstele și la toate nivelurile, am citit azi portretul pacienților cu cea mai mare șansă de a depăși cancerul, așa cum a fost el realizat de Declan Hammond, directorul Școlii de Homeopatie din Irlanda:
”Cei care își acceptă diagnosticul, fără a vedea în el o condamnare automată la moarte;
Cei care sunt pregătiți să își asume responsabilitatea propriei vindecări și să facă schimbari majore în viața lor;
Cei care cred cu convingere în terapia pe care au ales-o;
Cei care iubesc cu pasiune viața;
Cei care văd în viată un sens și au sentimentul unui rost în lume;
Cei care sunt capabili să identifice și să atingă țelul pe care și-l propun;
Cei care reușesc să aibă o relație bună, vindecătoare și deschisă cu medicul pe care și l-au ales;
Cei care știu deja să depășească momentele critice ale vieții;
Cei care se întâlnesc și care vorbesc cu alți bolnavi la fel ca ei într-o atmosferă de sprijin pentru suferința lor;
Cei care știu să se afirme;
Cei ce stiu să își asculte propriile nevoi.”
***
Consider că sunt alături de cei care îmi cer sprijinul, și nu mai presus de ei. Cu toate astea, când doresc să îi motivez și împărtășesc vreo poveste personală de succes, aud următoarea obiecție (nu rar): ”Eh, dar tu ai reușit și pentru că ai avut noroc, ai avut (parte de) X, Y, Z…”.
Iată o explicație publică pentru toți cei care cred în măreața iluzie a norocului (sau a ghinionului).
1. Cred în construcție personală, nu în noroc. Norocul te face victima lui, dacă te crezi dependent sau răsplătit de el. Am muncit de mică și muncesc în continuare (aproape fără pauze) pentru tot, pentru absolut tot ce am și pentru felul în care arată corpul și viața mea. Norocul nu mi-a servit nimic pe tavă. Așa cum îmi asum răspunderea pentru fiecare dintre eșecurile mele, în același fel îmi asum contribuția pentru realizările personale. Când am fost atentă și am prins din zbor oportunitățile, am avansat mai repede. Când am fost distrasă, am bătut pasul pe loc până la epuizare.
2. Am curaj să mă simt inconfortabil. Am părăsit de nenumărate ori zona de ”calduț și bine” (zona mea de confort), dar am avut cu adevărat succes doar pentru că mi-am asumat toate lucrurile, vorbele, gesturile, consecințele care urmau să mă facă să mă simt inconfortabil odată cu primul pas făcut în afara acestei zone.
3. Perseverență. N-am rămas (prea mult) îngenunchiată. Universul ne răsplătește dacă acționăm, nu dacă rămânem blocați în trecut. Am luat-o de la capăt de fiecare dată când a fost nevoie, cu deplina recunoștință și conștiență a experiențelor acumulate. Uneori am pornit de la zero, alteori de sub zero. A rămâne agățat de trecut e ca și când ai dori să conduci mașina privind în oglinda retrovizoare.
4. BONUS. Adevăratul salt în eficiență l-am făcut când nu doar că am luat-o de la capăt, ci am făcut acest lucru fără să mă mai critic, fără să mai doresc să mă pedepsesc și să mă umilesc pentru eșecurile din trecut.