D’ale Craciunului

Vizualizări: 0

Intotdeauna am simtit cum o bucurie navalnica patrunde in fiecare coltisor al inimii mele in timp ce pregatirile de Craciun primenesc atmosfera si mai ales sufletul. Nu, nu ma refer la goana haotica dupa cadouri, prin traficul romanesc la fel de haotic si smintitor … (de cand sunt mama aplic cu consecventa si succes principii de simplificare a vietii si ne e tare bine tuturor). Ah, apropos de cadouri – ca tot e sezonul jucariilor – imi permit sa recomand lecturarea sau reluarea articolului meu (faceti click pe titlul urmator): Dezvoltarea intelectuala a copilului: jucariile si interviul cu conf. univ, dr in psihologie si pedagogie Magdalena Dumitrana, autor al volumelor Copilul, familia, gradinita si Jocuri si jucarii.

Pavel si un puzzle de lemn

De anul trecut pregatirile au inceput sa fie animate in plus si de dorinta noastra, a parintilor, de a vedea cum reactioneaza pruncii in fata simbolurilor Craciunului: luminile, bradul, globurile, Mos Craciun, slujbele cu cor, colinde si Sfanta Impartasanie. E oarecum greu de crezut, dar copiii ne-au atras in a doua copilarie. Eu una, am emotii la fel de mari pentru seara Ajunului, ca pe vremea cand copilaream. Imi amintesc si acum tot, cu de-amanuntul: stradania si complicitatea cu care mama si tata pregateau momentul, dragostea cu care mama imi era alaturi la marea intalnire. Pentru ca in rolul de Mos era … tata :), actualmente zis Bunicu’ si care, evident, e bucuros nevoie mare ca si-a luat din nou in primire rolul lasat deoparte acu’ vreo 30 de ani … :).

Cand eram copil nu mi se parea ciudat ca intotdeauna se intampla sa lipseasca de acasa fix in seara de Ajun … 🙂 Deh, ca si copii ne permitem luxul inocentei. Desi am aflat adevarul despre Mos Craciun odata cu intrarea in clasa I, am refuzat sa il accept muuuulti ani (sa nu radeti). Parca nici acum, vazandu-l din nou pe Bunicu’ in rolul ce l-a consacrat :), nu imi vine a crede ca e el si nu e de fapt chiar Mos Craciun … Doar silueta de balerin il da de gol.

Mos Craciun

Si tot acum inteleg cum de se bucura mama pana la lacrimi de bucuria mea, mai mult decat de darul ei. Ma framantam in sufletul meu de copil cu gandul ca ea a primit doar ceva mic,  si cu toate astea ea era cea mai fericita. Nu intelegeam cum de nu se intristeaza, pentru ca mie asa mi se parea firesc pe atunci :). Am simtit la randul meu cum e cu dragostea de mama: face ca renuntarea (intr-un anumit sens) la viata proprie sa te implineasca mai mult decat orice realizare materiala, profesionala sau de alta natura. Imi pare rau ca nu mai pot sa ii multumesc si sa ii spun si ei, langa brad, toate lucrurile pe care le descopar datorita celor 2P …

Retraiesc Craciunul copilariei mele urmarindu-l pe Pavel (Petru e inca prea mic pentru a intra in joc). Intelege si retine deja absolut tot si pregatim impreuna momentul mult asteptat. Recitam o poezie (eu spun, el completeaza ultimul cuvant al fiecarui vers) si pregatim – exclusiv la initiativa lui – varianta proprie a colindului Mos Craciun cu plete dalbe. Mai exact Mos Cuciun cu baba (barba) mare :). Ma induioseaza privirea lui neprihanita, albastra, umbrita de uimire si gene lungi care tresar la povestile pline de suspans despre Mos si nasterea Domnului Iisus. Simt cum manutele lui pufoase ma strang tare, tare si ma emotionez la randu-mi cand vad zambetul ce ii inunda fata si obrajorii rumeni de fericire de cate ori zareste un Mos Craciun pe undeva: “Hehehehe! Mami, uite-l … Mos Cuciun!”.

Mami, uite-l: Mos Cuciun!

In acelasi timp, toata aceasta stare de fericire parca nu imi da pace, stiind ca pe lume sunt copilasi cu priviri la fel de nevinovate si pline de stelute, cu zambet la fel de frumos, cu manute la fel de gingase, impreunate in rugaciune alaturi de parintii lor si in asteptandu-l pe Mos Craciun sa vina cu cel mai de pret dar: sanatate. Ma gandesc la zecile de ingeri ce mi-au lasat urme adanci in suflet cu povestile lor de viata, mai cu seama Bibi si Alexia. Va imaginati insa desigur, ca fiecare caz despre care aud (si aud saptamanal de cel putin unul nou!) ma sfasie, pentru ca imi confirma ca tot ce am citit si am trait, lucrurile pe care le-am aflat dupa zeci de ani de intuneric, toate sunt adevarate. Astfel de povesti m-au facut sa accept sa fac un blog. Si imi vine sa alerg prin lumea larga, de la un cap la altul, strigand cat ma tin puterile catre toti cei care au copiii sanatosi: nu incetati sa va informati, faceti propria cercetare si nu uitati ca una dintre cele mai elocvente surse de informare este chiar prospectul fabricantilor; nu e o idee rea sa il cititi inainte de a administra copiilor orice medicament sau vaccin, indiferent de cine a fost prescris.

Scriu, studiez si lucrez zilnic, doar din dragoste si pasiune pentru sanatatea copiiilor. Scriu mai ales pentru parintii lor, cei de care depind aceste suflete ingeresti. Eu nu sunt medic, insa stiu sa citesc si sa disting ceea ce au scris medici cu experienta practica, oameni de stiinta, cercetatori care nu sunt prizonierii niciunor interese sau frici, decat cel mult al interesului obsesiv de a-si ajuta semenii pana la sacrificiu. Scriu cu speranta ca munca si jertfa acestor oameni va primi credit din partea celor ce citesc. Am ales pentru zilele ce vin  un material catre care am mai facut trimitere in articolul meu despre abordarea deciziei cu privire la vaccinare, Rationalitate. De data aceasta insa l-am preluat integral, l-am tradus, l-am adaptat si pentru asta ii multumesc prietenei mele, Elena (o fiinta la care intotdeauna m-a miscat faptul ca realmente nu stie sa raneasca) si care a acceptat sa se invesmanteze in spiridus pentru mine.

Cu Helen si raza de soare

Am si alt gen de articole pentru aceste sarbatori. Incep insa cu cel despre Alexander, nu pentru povestea lui trista, ci doar pentru aspectul informativ si educativ al descoperirilor facute de parintii sai, fosti lucratori in domeniul medical. Si pentru ca am fost rugata; nu toti cititorii reusesc sa parcurga in limba engleza un material atat de amplu si de complex. Asadar, in aceasta saptamana, sub forma de serial, rezultatul cercetariii conduse de parintii lui Alexander. Acesta a fost facut public pe cai oficiale, dar il puteti accesa si pe site-ul special creat: www.OurAlexander.org si al carui moto este First do no harm (Intai de toate nu face nici un rau), citat in traducere din Juramantul lui Hippocrates: Primum non nocere.




Vizualizări: 1.524

Distribuie: