Dezvoltarea intelectuala a copilului (I): carti pentru parinti si educatori
Scris de Cristela - 29 martie 2011
Nu o data am auzit parinti deceptionati spunand: “Eu mi-am crescut si educat copilul, iar societatea in care traim l-a stricat”. Dintre toate obiectivele vietii, cel de a creste copii sanatosi la minte, trup si suflet mi se pare cel mai dificil de implinit. Sau, cum ar spune cu alte cuvinte autoarea despre ale carei carti va voi vorbi astazi: “Arta de a fi parinte este extrem de diferita de arta de a face copii …”. Nu pentru ca obiectivul in sine e dificil, ci pentru ca el trebuie sa se realizeze intr-un mediu si un context din ce in ce mai ostil, deformat si degradat de interese in principal materiale. Realitatea este ca traim intr-o societate de consum, subjugata unei puternice ofensive propagandistice si manipulative, in care si de care copilul este atras in mod aproape automat, de la cea mai frageda varsta. Iar misunea parintelui este de a-l ajuta sa se sustraga, prin ancorarea cat mai puternica in valori reale. As indrazni sa spun ca generatia noastra de parinti (si cele care ne urmeaza) au o misiune mai grea decat cea a parintilor nostri, tocmai din cauza existentei acestui asalt de tentatii, majoritatea lor nesanatoase, nenaturale.
Revin asupra unei idei pe care am transmis-o si in articole precedente: intregul proces de educare si dezvoltare a copilului si a personalitatii acestuia (de la nevoi fizice – cum ar fi obiceiurile alimentare, disciplina odihnei si a igienei, a miscarii in aer liber -, la nevoi sociale – limbaj si interrelationare -, si nevoi intelectuale – carti, jocuri, jucarii, activitati stimulative) trebuie sa aiba loc intr-un context concret, in care relatia de incredere copii -parinti si exemplul personal al parintilor sunt decisive.
Dupa ce pret de cateva luni am scris cu precadere despre sanatate din perspectiva unei alimentatii sanatoase, azi aleg o alta perspectiva, cea a dezvoltarii intelectuale si spirituale a copilului, a procesului de invatare prescolara, prin intermediul jucariilor si al cartilor.
Ca material introductiv, ofer cateva opinii de specialitate si surse de informare pentru parinti interesati de subiect. Oferta de carti pentru instruirea parintilor este bogata, dar in special traduceri, iar cartile sunt destul de stufoase pentru timpul liber ramas. Din pacate, majoritatea sunt si foarte tehnice, din acest motiv fiind potrivite mai degraba pentru specialisti, decat pentru parinti in cautare de sfaturi practice.
Am cautat multa vreme autori romani, care sa spuna lucrurilor pe nume si la obiect, in cat mai putine pagini si in formulari cat mai simple, dar sugestive. Am gasit cartea Copilul, familia si gradinita, autor Magdalena Dumitrana, publicata de Editura Compania la sectiunea Carti Junior. Dupa ce am devorat-o, am savurat-o recitind-o. Apoi am simtit un entuziasm curios, incarcat de admiratie, de a intalni autoarea si a-i adresa cateva intrebari pentru parintii cititori ai blogului. De data aceasta am fost norocoasa si, prin bunavointa responsabilului editorial, Adina Kenereş, cat si a autoarei, Magdalena Dumitrana, am reusit nu numai un interviu, ci am primit recomandari pentru lecturi suplimentare, precum si raspunsul la o intrebare care ma apasa, inca de la primele pagini de lectura ale cartii:
Prin abordarea si formularea propusa, cartile Magdalenei Dumitrana sunt un act de curaj si biruinta atat pentru autoare, cat si pentru editura. Care au fost, pe scurt, istoricul si provocarile acestei izbanzi?
AK: Nu e de mirare ca parintii sunt azi dezorientati in literatura care-i priveste pe copiii mici. Piata romaneasca nu are criterii clare de segmentare a cartilor (cui i se adreseaza ele si ce-i spun), amesteca viguros comertul unor bestselleruri cu cvasialbume de lux, toate occidentale, si nu formeaza “scriitori” specializati pentru publicul larg (simplu nu e, dar nici marunte incercari nu se prea vad).
E curios, dar gasesti mai degraba adaptari juste la situatia locala ale unor realitati vestice in unele pagini din revistele pentru mamici de la noi – pentru ca redactorii fac un exercitiu vital pentru interesul publicatiei pe spatiu mic, iar expertii nu pierd mult timp si energie dand cateva raspunsuri punctuale.
Truda la o carte de referinta nu e inca un lucru “natural” la noi. Venim inca in 2011 dintr-o lume severa, controlata si autoritara, in care se exprimau doar doctorul si pedagogul, fiecare pe limba lui. Pedagogia a oferit sute de lucrari in care se pot citi doar propria ei istorie si dezvoltarea catorva teme predilecte, toate in acord cu ordinea si disciplina ideala a unei societati destul de robotizate, desi nu lipseau de acolo sugestiile pentru a face contactul cu copiii mai elastic si mai creativ. Parintii ar trebui sa vrea neaparat sa sufere ca sa citeasca asa ceva, … , pentru ca inseamna sa inghita doctorate in seriile de pedagogie ale unor edituri sau actualele reviste specializate de pedagogie, foarte teoretice si de prea putin sprijin pentru viata practica. E chiar complicat !
Nici pentru noi, Compania, nu a fost simplu. Ne-am intilnit cu inversunarea specialistilor decisi sa scrie numai pentru specialisti. E tenace, insurubata de vreo sapte decenii si se prezinta in hainele exigentei. De fapt, e adesea incuiata, arivista si lipsita de generozitate.
Propunerile editoriale pe care le primeam pentru toate varstele copilariei erau incorsetate de vechi obiceiuri, mai ales de atitudini crispate pe care le vedeam cu groaza inca la lucru prin gradinite, iar modul directiv de a fi al tuturor responsabililor educationali cu care veneam in contact nu anunta nimic bun.
Eram la sfirsitul anilor ’90. Fericita intamplare a facut sa intalnim atunci o inspectoare cu mintea deschisa din ministerul Educatiei care o avea consilier pe dna Magdalena Dumitrana. Amandoua cautau o editura dispusa sa publice brosuri subtiri de indrumare moderna a educatoarelor, doua duzini de pagini care spuneau in substanta ca viata in gradinita trebuia sa fie “altfel”, asa cum o stiam si eu si cum o voiam pentru copiii unei tari care trebuia sa se schimbe.
Compania a editat cu entuziasm acele brosuri, azi epuizate – Copilul si gradinita si Educatia pentru stiinta -, care au costat cativa lei si au ajuns in toate gradinitele din Romania. O sa radeti, dar in majoritatea acelor gradinite s-au dus cu brosurile in mina cele doua “revolutionare”. Eroismul lor, cum adesea se intampla, ramane unul discret dar esential. Efortul lor, si mai apoi al dnei Dumitrana singura, era orientat strict spre antrenarea educatoarelor in munca lor cu copiii.
Cartile de pedagogie ale Magdalenei Dumitrana schimba optica, obiceiurile gradinitei romanesti. Totusi, cum relatia parintilor cu gradinita nu venea deloc de la sine, dna Dumitrana a avut bunavointa sa scrie despre aceste tensiuni cu mult tact, introducand si notiuni esentiale din psihologia copilului, mai ales asa cum o vad modernii. Astfel, acestei prime carti care pasea in afara cadrului institutional – Copilul, familia si gradinita – i-au urmat altele de mare utilitate si pentru parinti : Jocuri si jucarii (axata pe activitati care folosesc materiale simple, la indemina oricarei gospodarii) si Cum creste un pui de om (o imagine foarte cuprinzatoare a evolutiei umane, datorata marilor psihlogi specializati in dezvoltarea copilului).
La Compania au mai aparut trei titluri devenite clasice pentru formarea educatoarelor si practica in gradinita: Educarea limbajului in invatamintul prescolar. Vol. 1 Comunicarea verbala, Educarea limbajului in invatamintul prescolar. Vol. 2 Comunicarea scrisa, Activitati matematice in gradinita. Cartile se gasesc in foarte multe librarii, dar pot fi comandate si de pe site-ul editurii, aici.
Despre autor: Magdalena Dumitrana a absolvit in 1972 Universitatea Bucureşti, Facultatea de filozofie, specialitatea: Pedagogie, Institutul de Teologie Romano – Catolic “Sfânta Tereza” din Bucureşti, specialitatea: Teologie Didactică, are certificare in educatie de la Oxford Brookes University (CETHIC –Teaching hearing impaired children), este Master în Lingvistică Aplicată Engleză – Didactica limbilor modernea (Univ. Buc., Facultatea de limbi şi literaturi străine) si are un Doctorat în Psihologie (problematica neauzitorului) si unul in Pedagogie (copilul instituţionalizat).
Este autor de programe şcolare (curricula învǎţǎmânt special şi preşcolar), a publicat 21 cărţi si peste 80 de articole şi studii în reviste şi volume din ţară şi din străinătate (S.U.A, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Ucraina, Lituania , Rep. Moldova pe teme de pedagogie, psihologie, filozofie.
In prezent activeaza ca si Conf. Univ. (pedagogie, psihopedagogie specială) la Universitatea de Stat din Piteşti, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei (din 2007), iar experienta profesionala pana la aceast adata mai include urmatoarele: psiholog şcolar (1972-1975), profesor defectolog şi logoped (1975-1990), cercetǎtor ştiinţific principal Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (1990-1999), Conf. univ. Univ. Hyperion (2000- febr.2007 ), profesor asociat la Institutul Teologic Romano-Catolic “Sf. Tereza” din Bucureşti (2002-2006), profesor asociat la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Piteşti (2005-2006).
Despre carte: “Varsta prescolaritatii (primii cinci – sase ani de viata) este cea mai importanta pentru achizitionarea unor deprinderi, a unor cunostinte si stabilirea unor atittudini care sa functioneze pe tot restul vietii. Relatiile care se stabilesc intre parinte si copil sunt hotaratoare pentru calitatea relatiilor pe care le va stabili acesta din urma, de-a lungul vietii, in diferite contexte. (…) Scoala incepe in familie. Este vorba de o scoala in care copilul asimileaza tot ce-i poate fi util, fara a fi obligat sa o faca intr-un context autoritar, formal. El are nevoie in primul rand de stimulare intelectuala, care i se ofera prin jucarii, carti, discuri, casete, dar si prin intermediul parintelui, care participa la investigatiile copilului. (…) Nu este o pledoarie pentru un adult care se “copilareste”, ci pentru un adult care priveste varsta copilariei cu cea mai mare seriozitate, cu raspundere si afectiune.”
In partea a doua a materialului, urmeaza informatii despre alegerea jucariilor adecvate si interviul cu Magdalena Dumitrana pe aceasta tema.