“Nu inteleg, ce se intampla in Romania, de ce se pun diagnostice care suna atat de dramatic? Sosesc aici sute de pacienti din Romania si toti sunt … daramati”, m-a intrebat tulburata secretara unui Prof. Univ. Dr. Docent si director al uneia dintre cele mai mari clinici private din Austria, unde 80% dintre pacienti sunt din Romania si vin deja imbolnaviti de … spaima la auzul diagnosticelor bombastice.
E “boala” veche asta cu bagatul in sperieti, la noi. Imi mai amintesc ca acu’ vreo 15 ani am ragusit si nu-mi mai trecea. M-am dus la medic, c-aveam nevoie rapid de voce pentru serviciu. Diagnosticul: chisturi pe corzile vocale. “Un fel de tumori, daca vreti. Nu-i de joaca cu tumorile, stiti …”, a concluzionat grav medicul. Prin generozitatea angajatorului meu si datorita rolului pe care il aveam in corporatie, am avut avantajul sa ajung de urgenta, cu primul avion la Londra, toata in lacrimi si suspine. Am lasat acasa doi parinti disperati, cu inima pe jar.
Acolo medicul, un gentleman de vreo 70 de ani, a ras ingaduitor si plin de compasiune si-a zis: “Este o banalitate ce aveti, e aidoma unor bataturi in talpa!”. Mi-a recomandat sa umidific aerul, sa ma hidratez si sa respect o anumita disciplina atunci cand trebuie sa vorbesc mult in public si sa stau linistita. Cu alte cuvinte n-aveam nimic. Ei bine, simplul fapt ca m-a asigurat ca nu mor, m-a vindecat spontan! 🙂 Am dat acest exemplu ca sa demonstrez inca o data puterea cuvintelor si a gandurilor: ele pot crea sau pot ucide.
E decisiv modul in care o autoritate medicala ii comunica unui parinte ceva, orice, in legatura cu starea de sanatate a copilului. Ca parinti suntem de-a dreptul inspaimantati, ne simtim nesiguri si confuzi cand avem de-a face cu o exprimarea tehnica alambicata, parca intentionat facuta asa, ca sa ne tina “mici”, umili, sa ne spulbere orice idee cum ca intelegerea organismului uman ar fi putea fi simpla sau pentru fitecine.
Mesajele pe care le primesc de la parinti despre fimoza, sunt mai toate contaminate de spaima si/sau confuzie. Dupa cinci sapte ani (in 2017) de interactiune cu comunitatea de parinti am ajuns la concluzia ca si fimoza a devenit o afectiune dramatica si “trebuie neaparat” rezolvata chirurgical (cum se intampla si cu amigdalele, polipii, nasterile prin cezariana etc) sau manual, ca doar nu-i mare lucru, tragi odata si gata!
Sa stiti, dragii mei cititori si colegi de parinteala ca doar daca intelegem “Ce se intampla?” putem fi linistiti ca am si ales corect in privinta lui “Ce e de facut?”. In interviul de azi Dr. Adrian Surd raspunde intrebarilor noastre in calitate de medic specialist Chirurgie Pediatrica. Bursier si absolvent al Universitatii de Medicina din Cluj-Nacopca, din dragoste pentru copii, a ales ca dupa examenul de rezidentiat sa faca inca 6 ani de specializare in chirurgie pediatrica. La spital il gasiti doar pentru garzi, in rest profeseaza in sistemul privat. Cand a devenit parinte, a hotarat ca trebuie sa ajute si alti parinti care nu au de unde sa cunoasca unele lucruri si uneori, mai grav, sunt sfatuiti gresit chiar de catre medici. Asa a lansat siteul www.chirurgpediatrucluj.ro, unde scrie cu onestitate, rigoare si cu exemple din practica tarilor civilizate, articole de specialitate si unde raspunde intrebarilor de la parinti.
Dr. Surd este principial, sensibil si curajos. A refuzat oferte de lucru ca specialist in strainatate si a ramas langa familie si langa cele doua fetite, Ioana (3 ani) si Jessica (14 ani). Motivatiile actiunilor si scrierilor sale sunt dragostea pentru copii si pretuirea familiei – pe frecventa asta am vibrat de la primele schimburi de mesaje in care am discutat despre mame disperate cu copilasi traumatizati si supusi unor manevre sau interventii care nu isi au rostul; am discutat adica despre chirurgia comerciala si lipsa de umanitate.
In acest interviu insa i-am propus domnului doctor sa transmitem impreuna parintilor un mesaj diferit: simplu, clar si mai ales imputernicitor. Interviul e lung, direct proportional cu confuzia, panica si suferinta indusa de informatiile contradictorii.
Nu lăsați pe NIMENI care vine dintr-un context de frică sau de doctrină separtistă (adică se crede mai cu moț, indiferent în ce domeniu) să vă influențeze alegerile de viață! Nu lăsați pe NIMENI, pe ABSOLUT NIMENI să se atingă de ”fimoza” copilului, până nu citiți acest articol, scris de Stan Pățitul, cu sprijinul scumpului domn doctor.
1. In primii ani de viata, mamele de baieti aud: “S-a nascut cu fimoza!”, “Are fimoza!”. Cand esti mama pentru prima oara sau mama de baiat pentru prima oara si nici nu te-ai dezmeticit bine pe unde sa o apuci intr-ale maternitatii, vestea vine ca un traznet – iti dai seama doar din tonul si mimica fetei medicului ca e ceva “grav” (dintre mamele care imi scriu pe tema asta, multe se raporteaza la fimoza ca la “un ghinion”, o “nenorocire”, “o nedreptate”. Nici eu n-am fost altfel la vremea mea, sa stiti.).
La ce sa ne gandim cand auzim “Copilul are fimoza”? Si cum sa ne comportam in fata acestei vesti?
Sunt constient ca marea majoritate a parintilor se panicheaza la auzul acestui diagnostic. In nici un caz nu trebuie sa se panicheze pentru ca in primii ani de viata fimoza reprezinta o stare fiziologica, absolut normala. Parintii trebuie pur si simplu sa ignore acest diagnostic si sa fie constienti ca fimoza fiziologica prezenta la nastere si in copilarie nu necesita niciun tratament.
2. Discutand cu mamele de baieti, imi pare ca avem de-a face cu o “epidemie” de fimoza asupra careia “trebuie” intervenit. Putem pune la indoiala acest diagnostic si recomandarea imperioasa de a interveni asupra lui?
Va dau dreptate. Exista o adevarata epidemie de asa zise “fimoze”, ceea ce pentru mine este revoltator. Ar insemna ca marea majoritate a baieteilor se nasc bolnavi, desi nu este asa. Din pacate a devenit o “moda” printre pediatri si medici de familie in a formula acest diagnostic. Un parinte al carui baietel nu a fost decalotat de catre nimeni, care nu a avut inflamatii locale (balanite) si caruia i se spune la nastere sau dupa un an, doi , trei ca baietelul are fimoza, trebuie sa constientizeze ca baietelul sau este normal si ca diagnosticul este de fimoza fiziologica, o stare normala asa cum am mentionat mai sus. Trebuie sa fim constienti ca decalotarea este necesara actului sexual, lucru nefiresc in copilarie.
3. Cum sa ne dam seama ca avem de-a face cu o fimoza autentica?
Fimoza autentica este prezenta mai ales la adulti si este datorata infectiilor repetate sau traumelor. La copii apare atunci cand un copil a fost decalotat in mod repetat la o varsta frageda. Aceste decalotari repetate duc la microfisuri (leziuni tegumentare ce se vindeca lasand in urma cicatrici). Aceste cicatrici contin tesut fibros, inelastic si vor impiedica decalotarea ulterioara. Am avut de a face cu sute de astfel de cazuri. In plus decalotarea prematura face ca glandul sa vina in contact cu germenii din scutec (mai ales flora intestinala), favorizand infectiile locale (balanite , balanopostite), care – la randul lor – se vindeca lasand cicatrici si astfel se creeaza un cerc vicios. Cu alte cuvinte daca am avut un baietel care a fost decalotat prea devreme iar dupa o perioada de timp (sapatamani, luni, ani) decalotarea devine imposibila, nu se mai poate vizualiza glandul, copilul este reticent, orice tentativa de decalotare este dureroasa, atunci avem de a face cu adevarata fimoza. Aceste traume sunt mai ales consecinta recomandarilor si manevrelor gresite ale cadrelor medicale.
4. Atunci cand este cu adevarat necesara interventia, ce alegem: decalotarea si circumcizia?
Decalotarea manuala de catre parinte sau de catre cadru medical este intotdeauna de evitat. Aceste manevre duc de cele mai multe ori la fimoza cicatriciala pentru care uneori este necesara chiar circumcizia.
Decalotarea presupune doar incizia inelului preputial care stranguleaza glandul si sutura cu 4-6 fire resorbabile a inciziei facute. Procedura se numeste debridare dorsala.
Circumcizia in schimb reprezinta rezectia intregului preput, glandul fiind in permanenta expus. Desi se face mai frecvent la cerere din motive religioase, exista insa cazuri cand – asa cum am explicat deja – este necesara la baieteii la care cicatricile provocate de decalotare manuala cuprind aproape tot preputul si respectivul tesut este cicatricial, inelastic si fara sensibilitate.
5. Cum sa identificam “falsele recomandari” pentru interventie?
Decalotarea sau circumcizia se fac atunci cand intr-adevar din cauza cicatricilor nu mai sunt sanse de decalotare spontana. Parintii ai caror baietei nu au fost niciodata “controlati” si carora li se pomeneste de interventie, trebuie sa fie reticenti.
9. De unde considerati ca apare aceasta impulsionare din ce in ce mai frecventa catre interventie asupra fimozei fiziologice? Cine are intr-adevar competenta de a face aceasta recomandare: neonatologul, ginecologul, pediatrul, medicul de familie, chirurgul pediatru?
Toate acestea incep de pe bancile facultatii: inca din studentie, tinerii sunt invatati ca baieteii au nevoie de decalotare de la nastere. Uneori nu sunt invatati deloc. Vina pentru aceste false recomandari apartine medicilor mai in varsta, in general. Acestia refuza sa accepte realitatea si sa se documenteze pe baza ultimelor studii. Drept urmare ii invata si pe cei tineri sa faca aceleasi lucruri gresite.
Responsabilitatea erorilor de abordare apartine in primul rand medicilor de familie, pediatrilor si chirurgilor pediatri. Ei le spun parintilor ca “acolo trebuie curatat”, pentru ca se aduna “mizerie”. Dar tocmai acea “mizerie” (colectii de smegma, celule sterile descuamate) ajuta in timp la desprinderea mucoasei de gland. Ea poate deveni “mizerie” tocmai atunci cand se face desprinderea fortata si se inoculeaza germeni. De aceea este imperios necesar sa nu fortam decalotarea.
Medicii de familie sau pediatrii incep uneori decalotarea fara a cere acordul parintilor. Dupa cateva vizite – cele mai multe contra cost – realizeaza ca nu mai pot efectua decalotarea sau ca micutul striga si este reticent (oare de ce?) si atunci il trimit la chirurg. Chirurgul la randul sau este multumit ca a mai “pescuit” un pacient si il opereaza degraba. Este o treaba specific balcanica si care perpetueaza un obicei nesanatos.
6. Poate fimoza sa apara la orice varsta?
Da, fimoza poate sa apara la orice varsta. In mod normal adevarata fimoza apare doar la adulti, dar din pacate la noi in tara, datorita acestor recomandari aberante despre care am povestit deja, apare si la copii.
7. Exista modalitati de preventie a aparitiei fimozei?
Singura modalitate de preventie este evitarea decalotarilor, pentru ca natura isi face singura treaba pana la pubertate. Asa cum am spus, decalotarile premature repetate, care favorizeaza si aparitia infectiilor locale, duc la fimoza cicatriciala.
8. Ce inseamna balanopostita?
Blanopostita apare exclusiv la baieteii decalotati prematur si reprezinta inflamatia glandului si a preputului si care uneori afecteaza intreg penisul. Este datorata in marea majoritate a cazurilor inocularii germenilor din scutec in santul balanic.
7. Ce inseamna hipospadias?
Hipospadiasul reprezinta deschiderea orificiului urinar (meatul) pe fata ventrala (anterioara) a penisului. In cazul hipospadiasului orificiul urinar poate fi situat fie pe scrot, fie pe penis, fie la baza glandului. In acest caz nu se pune problema fimozei, glandul fiind la vedere si preputul aglomerat pe fata posterioara.
10. Este igiena o cale ferma pentru a evita neplacerile atribuite fimozei?
Igiena nu are nimic de-a face cu fimoza. Trebuie facuta igiena tegumentului si atat, fara a trage de preput. Majoritatea cred ca facand igiena prin decalotare au facut bine, fara sa realizeze ca de fapt au favorizat patrunderea germenilor acolo. Preputul la un baietel la care nu s-au facut manevre, functioneaza ca un sfincter: se relaxeaza in timpul mictiunii (urinarii) si se contracta in rest. Daca aceste tesut este rupt prin decalotari fortate, evident ca nu mai functioneaza. Ca si cum ar trebui sa rupem himenul fetilor pentru a le toaleta, este absurd!
11. Care sunt principalele sfaturi in rezumat, pe care le dati parintilor de baieti in ceea ce priveste igiena si intretinerea organului genital?
Principalul sfat, daca baieteii nu au alte afectiuni (hipospadias, epispadias etc), este sa nu umble nimeni cu nimic la organul genital! Copilul se va autoexplora, iar natura + secretia hormonala din preajma pubertatii isi vor face treaba la momentul oportun, in mod natural, spontan.
Intrebari suplimentare de la parinti
1. Decalotare partiala. La sfatul medicului pediatru l-am decalotat partial pe fiul nostru care are 1 an. Medicul chirurg ne-a spus ca daca nu reusim decalotare totala pana la 1 an, sa mergem la el. Ce pot face acum, in acest stadiu? Ma pot opri din decalotare si poate – in acest caz – sa fie afectat copilul? Multumesc din suflet pt initiativa de a ne lumina.
Din pacate aceasta decalotare prematura produce leziuni. E greu de anticipat daca evolutia va fi spre stenoza punctiforma a orificiului. Daca baietelul suporta decalotarea si nu e reticent, continuati fara sa fortati si dezlipiti incet acolo unde mucoasa e lipita de gland.
2. Decalotarea si infectia urinara. La fiecare vizita la medicul pediatru sau la medicul de familie, mi se spune din nou despre decalotare. Fiul meu abia a implinit 1 an si mi se vorbeste de operatie. Atunci cand vomita, medicul il examineaza si enumera posibilele cauze, printre care si infectia urinara … din cauza ca nu am decalotat: “Aaa, ia uite, mamica nu trage deloc … Eh, lasa ca o vedem noi cu baiatul la chirurg!”
Infectia urinara nu are niciodata legtura cu fimoza. La baietei e rara si apare mai degraba cand sunt asociate malformatii de rinichi, uretere, vezica. Ca nu l-ati decalotat este de fapt un avantaj.
3. Secretii. Fiul nostru nu este decalotat. Am observat cum uneori apar pete albe sub piele ce par a fi secreții, dar am observat după un timp, că dispar. Este in regula?
Este absolut in regula. Este smegma care ajuta la decalotarea naturala si care se elimina treptat.
Am un baietel de 3 ani si 3 luni. Nu am decalotat si in afara de igiena, nu am intervenit cu nimic. De vreo doua luni am observat ca sub preput s-au acumulat secretii, zic eu, deocamdata nu am fost la medic. Ce sa fac?
Sa il lasati sa creasca frumos. Acele secretii sunt colectii de celule epiteliale descuamate (smegma) care contribuie la decalotarea naturala.
Baietelului meu de 4 ani, nedecalotat, i s-a strans smegma sub preput de-a lungul timpului. Intr-o dimineata s-a trezit cu durere si penisul inflamat. Diagnostic: balanopostita si decalotare de urgenta. Nu am fost de acord. In cateva zile i-a trecut inflamatia si s-a eliminat toata smegma. Mai este necesara decalotarea? E normal ca la 4 ani sa nu i se decaloteze absolut deloc?
Mi-e dificil sa cred ca nu a umblat niciodata nimeni acolo. Daca are tesut cicatricial, atunci trebuie urmarit. Ramane de vazut daca acele infectii se repeta sau nu. Doar jumatate din baieteii cu varsta pana la 6 ani se decaloteaza complet.
4. Fimoza sau hipospadias? Baiatul meu de 5 ani are fimoza, iar glandul este spre varf usor curbat in jos. Ar trebui actionat chirurgical la aceasta varsta pentru rezolvarea fimozei si a curburii penisului? Copilul urineaza normal si nu a avut pana acum nici o problema. La 4 ani am fost la consult de specialitate. Medicul nu a putut spune daca este vorba doar de fimoza sau are si o forma usoara de hipospadias. A spus ca trebuie operat si doar atunci va vedea exact despre ce e vorba.
Faptul ca nu se vede glandul, exclude oarecum diagnsoticul de hipospadias. Daca are cicatrici trebuie sa va ganditi si la posibilitatea unei interventii, nu de urgenta, dar in timp. Curbura se datoreaza unei palmuri peno-scrotale probabil (un pliu cutanat care il trage in jos si pentru care exista o procedura).
5. Este nevoie de interventie chirurgicala in hipospadias? Baietelul meu s-a nascut cu hipospadias grad 1. Urmare a acestei malformatii, este deja decalotat. Toate recomandarile pediatrilor au fost de a interveni chirurgical pentru a “repara” si a reconstrui canalul uretral. Am citit aproape tot ce am gasit pe acest subiect, am consultat trei chirurgi pediatri, si doar unul singur a fost cat de cat de acord cu decizia noastra de a nu-l opera. Analizand experientele altor copii, la care o operatie care s-a transformat in alte 4-6, fistule si probleme pe parcursul internarii, precum si anestezia generala care ar fi intervenit la varsta mai mica de 18 luni, am refuzat. Acum are 2 ani, penisul drept, urineaza normal, din picioare, fara sa se ude, modificarile fata de un penis normal sunt foarte mici, ceea ce ma face sa cred ca mai mult am gresi incercand sa corectam aceasta malformatie. Pe tot parcursul vietii l-am urmarit la urinare si niciodata nu am observat sa fie vreo anormalitate. Aspectul fizic nu mi se pare unul ciudat, asa incat sa il afecteze in viata sa adulta. As vrea sa mai cer o parere si de la domnul dr. chirurg cu privire la acest aspect, in masura in care se poate. Multumesc.
Hipospadiasul se opereaza peste tot in lume de la varsta de 6 luni. Esecurile la noi sunt datorate lipsurilor materiale, tehnice si a chirurgilor axati doar pe hipospadias. In Romania e dificil.
Daca nu exista distanta mare intre orificiul hipospad si varful penisului, iar jetul urinar este paralel cu penisul, nu perpendicular, atunci sa zicem ca se poate lasa asa – cu un pic de reticenta. In functie de gradul hipospadiasului, penisul poate fi incurbat ventral, orificiul urinar (meatul) situat mai jos, nu la varful penisului si uneori ingust (stenoza de meat urinar), ceea ce duce sau poate avea ca urmare refluxul urinei in vezica si ureter, in consecinta disconfort psihic si probleme de fertilitate pe cale naturala.
6. Inflamatii dupa decalotare. Cum pot reduce inflamatia preputului unui bebe de 6 saptamani? In urma cu 2 zile dintr-un exces de zel pediatra a tras de el. Multumesc.
Comprese cu Rivanol, atat la varsta asta. Asta datorita a ceea ce am spus mai sus.
***
Acest interviu a fost pentru mine un exercitiu recunostinta: pentru copiii mei puternici si generosi = profesorii mei, pentru Dr. Adrian Surd, pentru voi ca l-ati citit si l-ati transmis mai departe, pentru Dumnezeu ca mi-a scos in cale ghizi si ca mi-a dat sansa rascumpararii vremurilor de slabiciune si nestiinta.
E valoros conținutul lui, desigur, dar morala îmi pare mai valoroasă pentru vremurile pe care le traim. Găsim din ce în ce mai greu medici neorgolioși, care sa puna ființa umană și inima ei pe primul loc, să îi atingă corpul cu evlavie, să îi vorbească sufletului cu blândețe și răbdare, să se adreseze minții împuternicitor. Ei există însă și sunt binecuvântări. Dar asta nu datorita școlii moderne de medicină, ci in ciuda ei.
Cu iubire si recunoștință pentru curajul și umanitatea lor, semnez 