Goana dupa proteine (II)

Vizualizări: 6.495

Actualizare 2016: Corpul nostru NU are nevoie de proteine, ci de aminoacizi (elementele care formeaza proteinele). Orice exista in natura si are structura, contine aminoacizi, de la firul ierbii, la radacinoase, legume, fructe, frunze verzi, cereale etc. Pentru mai multe detalii, urmareste explicatia mea video, click AICI.

Omul modern sufera de o afectiune: frica de carente. Si atunci goneste dupa proteine. Eu am fost in fruntea plutonului pana in 2014, altfel cum as indrazni sa vorbesc despre asta? De aceea, indiferent de dieta si varsta, suntem intoxicati cu proteine de origine animala sau vegetala. Mancăm mai multe proteine decât avem nevoie.

In semn de multumire pentru mentorii mei si pentru copiii acestei lumi, va urma partea a treia (ultima) a acestui articol, care va explica cele de mai sus. Las insa si articolul de mai jos, deoarece el reprezinta o treapta de dezvoltare, adecvata cu cunoasterea de la momentul respectiv si care poate servi acelora dintre voi care va aflati in acelasi punct. Cunoasterea evolueaza nu atat prin acumularea de noi notiuni teoretice, ci prin introducerea lor in practica de zi cu zi. Dupa mai bine de paisprezece ani de dieta fara proteina animala si dupa doi ani de la inceperea studiului si practicarii unui nou regim de viata, cel de curatare si regenerare celulara bazat pe metoda Dr. Robert Morse, am experiente si puncte de vedere care completeaza articolele vechi de pe blog.

***

Continuare din Goana dupa proteine (I)

Tratate cu consideratie si atentie obsesiva uneori, proteinele si-au castigat statutul de “cele mai sacre” dintre toti nutrientii. Pe buna dreptate. Motivatiile acestei atitudini fata de proteine incep insasi de la etimologia cuvantului: “proteios” (limba greaca) se refera la “principal”, “de prima importanta”. Nu e nimic eronat in a ne relata astfel la acesti nutrienti fara de care viata este de neconceput.

Exista insa doua concepte de baza in ceea ce priveste selectionarea proteinelelor in alimentatie, si anume: calitatea si eficienta acestora.

Meniul familiei noastre este 99% vegan si 99% fara gluten (1% o reprezinta situatiile cu adevarat exceptionale si nu exceptiile care devin regula). Primesc frecvent urmatoarele doua intrebari/obiectii:

“Si de unde iei proteinele?”

“Dar copii sunt in crestere, le trebuie proteina, nu?”

Si asta se intampla pentru ca proteinele (asa cum am mai scris) au fost si sunt asimilate cu hrana de origine animala: primul cuvant care sta pe buze atunci cand spui “proteina”, este cel mai probabil “carne”. Atunci cand raspund ca si noi, vegetarienii, avem aport de proteine din plante, primesc de cele mai multe ori replica: “Da, dar ai grija, ca nu au aceeasi calitate.” (ca cele din animale, adica).

Acceptiunea generala este ca pentru a creste, organismul are nevoie sa consume proteine din alimente de origine animala, pentru ca sunt singurele proteine de calitate. Dupa tot ce am studiat in acesti ani  – cu medici si nutritionisti cu experienta clinica indelungata – si dupa felul in care este evaluata calitatea proteinelor aflate intr-un anumit aliment (adica prin viteza cu care cresc animalele care le consuma) as indrazni sa fac o competare care pe multi poate ii va intriga:

O proteina de calitate nu este neaparat si o proteina sanatoasa.

Da, stiu, vad si traiesc zilnic cum indrazneala de a declara superioritatea proteinei vegetale fata de cea animala, tulbura multe minti. Insa pentru mine a fost esential sa inteleg ce inseamna cu exactitate calitatea proteinelor si cat de important este cu adevarat acest atribut in alegerea unui anumit tip de dieta.

Articolul de azi contine informatii provenite din lucrari de specialitate, dintre care cele mai multe din  Studiul China si Integral: regandind stiinta nutritiei, ambele il au ca autor pe Prof. Dr. Colin T. Campbel si Manual edenic de medicina naturista, autor dr. Doru Laza.

Despre experienta si practica de zeci de ani a ambilor autori am scris pe larg in articolele indicate anterior. M-am hotarat sa prezent informatiile sub forma cat mai simplicata in mod voit. Pe viitor, mi-am propus sa rescriu articolul de azi sub forma unei povesti pentru copii, sa afle si micutii nostri despre binele pe care natura – atunci cand e respectata – are sa ni-l ofere. Micul nostru Hercule, unul dintre ei mai exact, este una dovada vie …

De unde provine expresia “Suntem ce mancam?”
Imaginati-va organismul nostru ca pe un computer, perfect programat de Dumnezeu si nevirusat, iar alimentele ca pe o informatie ce va fi prelucrata cu ajutorul programului numit “aparat digestiv”. Dupa procesare, informatia se transforma din aliment in molecula, trece in sange si este transportata la nivelul celulelor din care este alcatuit organismul nostru. Si asa devenim ceea ce mancam. Consumul de alimente nesanatoase, incorect gatite si incorect combinate, este echivalentul virusarii. Daca in analogia pe care am facut-o, un computer devastat ireversibil de un oarecare virus poate fi inlocuit cu un altul nou, in cazul masinariei vii acest lucru este practic imposibil. Avem o singura viata, un computer de unica folosinta.

De unde goana dupa proteine? Pentru ca, mai presus de rolul lor primordial in existenta materiei vii, sunt cunoscute ca fiind reponsabile de crestere si reconstructie. In organism ele nu exista sub forma de depozite propriu zise, ci ca enzime, gene, hormoni, tesuturi, molecule de transport.

Cum facem rost de proteine? Proteinele din organism se degradeaza si trebuie sa fie in permanenta inlocuite cu alte proteine, identice celor degradate. Ele sunt sintetizate din aminoacizi. Aceastia sunt produsi chiar de organism (neesentiali) sau rezulta in urma digestiei proteinelor din alimente (esentiali) si sunt utilizati pentru producerea de proteine noi, inlocuitoare a celor uzate. Pe scurt si simplist, cam asta se intampla:

PROTEINE – AMINOACIZI – PROTEINE

Cu alte cuvinte, alimentele ingerate sunt digerate si scindate pana la stadiul de aminoacizi care, prin sange, ajung in celule, intra in componenta tuturor celulelor vii si sunt reconstituiti sub forma de proteine, cu functii specifice celulei respective.

De ce avem nevoie de o dieta echilibrata? Aminoacizii din proteine sunt numiti esentiali sau neesentiali. Termenii nu denota importanta sau suprematia unui tip de aminoacizi asupra celuilat. Esentiali” se refera la faptul ca sunt indispensabili pentru formarea proteinelor din tesuturile noastre, insa nu pot fi produsi de organsim si trebuie furnizati de hrana pe care o consumam. De aici nevoia unei diete e-chi-li-bra-te, indiferent de tipul ei: pentru ca daca din alimentatie lipseste chiar si unul dintre acesti aminoacizi, atunci sinteza de noi proteine in corp va fi incetinita sau oprita.

Analogie. Imaginati-va ca proteinele pe care le avem in corp sunt un sirag de margele colorate, asezate intr-o ordine anume. Atunci cand proteinele se degradeaza si trebuie inlocuite prin ingerarea de alimente este ca si cand cineva ne daruieste un nou sirag de margele colorate, care sa il inlocuiasca pe cel stricat. Totusi, margelele colorate din noul sirag nu se afla in aceeasi ordine ca cele din siragul vechi si va trebui sa le asezam in ordinea initiala, deci. Asa ca rupem sirul (digestia proteinelor) si reconstruim  siragul nou, in asa fel incat margele colorate sa fie in aceeasi ordine ca in siragul vechi. Dar, daca din sir lipsesc de exemplu margele de o anumita culoare (un anume tip de aminoacizi esentiali), refacerea este incetinita sau chiar oprita, pana cand facem rost de margelele de culoarea respectiva.

In concluzie, pentru ca sinteza proteinelor din tesuturile noastre sa aiba loc e nevoie nu doar ca aminoacizii sa existe in organism, ci sa existe in cantitatea si tipologia corespunzatoare (un numar anume de margele, de anumite culori, asezate in anumita ordine). Aici intervine si notiunea de “calitate” a proteinelor din alimente: ” (1) capacitatea de a furniza tipurile si cantitatile corespunzatoare de aminoacizi care sa produca mai departe noi proteine in corpul nostru si (2) eficienta cu care sunt utilizate pentru a  promova cresterea si refacerea tesuturilor. Calitatea proteinelor aflate intr-un anumit aliment este evaluata prin viteza cu care cresc animalele care le consuma.” (Studiul China, pag 32-33).

Continutul in aminoacizi esentiali intr-o proportie adecvata, care sa permita o crestere sau reparare normala, clasifica proteinele in complete (considerate de calitate superioara, deoarece contin toti aminoacizii esentiali) si incomplete (de calitate inferioara, pentru ca din compozitia lor lipsesc unul sau mai multi aminoacizi esentiali). Din acest punct de vedere alimentele de origine animala, deoarece contin proteine complete, sunt considerate de buna calitate, in timp ce unele vegetalele, prin faptul ca sunt deficitare intr-unul sau mai multi aminoacizi esentiali sunt considerate de calitate mai slaba.

Toate bune si frumoase pana aici, daca “cea mai buna calitate” ar insemna si “cea mai buna stare de sanatate”, insa lucrurile nu stau asa, avertizeaza dr. Campbell si “iata de ce termeni ca eficienta si calitate sunt inselatori. Exista un munte de studii captivante care demonstreaza ca proteinele vegetale, care lucreaza o sinteza lenta dar sigura si constanta a noilor proteine, constituie cel mai sanatos tip de proteine. Cele lente dar constante castiga cursa.” Mai departe, el explica cum concentrarea atentiei populatiei asupra aspectului de eficienta in ceea ce priveste cresterea organismului (ca si cand aceasta ar fi si indiciul ca e vorba de o buna sanatate) a incurajat consumul de proteine considerate “de cea mai buna calitate”. “Asa cum v-ar spune orice comerciant, un produs promovat ca avand o buna calitate, castiga imediat increderea clientilor. Timp de mai bune de 100 de ani am fost sclavii acestui limbaj inselator si adeserori am ajuns sa gandim in mod nefericit ca mai multa calitate inseamna si mai multa sanatate.” Si, ca o ultima lovitura data mitologiei existente in jurul proteinelor animale, dr. Campbell conchide: “In prezent se cunoaste ca prin sisteme metabolice foarte complexe, organismul omenesc poate obtine toti aminoacizii esentiali din varietatea naturala de proteine vegetale pe care le avem in fiecare zi. Nu este nevoie sa mancam cantitati mai mari de proeteine vegetale sau sa planificam in mod meticulos fiecare masa. Din nefericire insa, conceptul existent legat de calitatea proteinelor a tinut in umbra in mare masura aceste informatii”.

Proteine “din prima mana”. La finalul acestui material pe care imi doream de mult timp sa am ragazul de a-l scrie si posta, aduc o explicatie care m-a motivat si, in timp ce o citeam, m-a facut sa simt prospetimea si energia pe care ne-o confera natura odata cu toate bunatatile din ea. “Plantele reprezinta sursa originala de proteina sau proteina din prima mana, atat pentru om, cat si pentru animale” (Manual edenic de medicina naturista, Dr. Doru Laza, pag 542). Asadar, daca animalele primesc din natura proteina “din prima mana”, noua ne revin proteine “second hand” atunci cand mancam produsele de origine animala.

“Apa, absorbita impreuna cu cu azotul sau cu alte elemente chimice din sol, ajunge la nivelul laboratorului ingenios din frunza, unde se alatura oxigenului, carbonului si hidrogenului, preluate din aer. In acest loc tainic, prin procesul de fotosinteza, sub influenta razelor solare, planta sintetizeaza atat hidrati de carbon, cat si proteine, lipide si vitamine. Aceste principii nutritive sunt de cea mai buna calitate, reprezentand de fapt hrana din prima mana. Miracolul lumii plantelor, pe care-l putem vedea, recunoaste si valorifica, fara a-l putea explica in totalitate, dar care inca mai marturiseste despre un Dumnezeu plin de dragoste  si intelepciune …”




Vizualizări: 6.495

Distribuie: