Dr. Doru Laza revine!

Scris de Cristela  - 6 iunie 2011

Toti cei care il cunosc sau au auzit si folosit indrumarile minunatului doctor Laza, cel care a fost inima clinicii “Eden” din Breaza, cel prin care Dumnezeu a facut minuni pentru mii de pacienti aflati in lupta cu boala si mai ales cu cancerul, toti cei care au incercat sentimente de durere, nostalgie si revolta la auzul vestii ca nu mai este in Eden, toti am asteptat cu emotie si nadejde vestea revenirii.

“Eu am plecat din Eden, dar Edenul nu a plecat din mine. Cei 11 ani pe care i-am trait impreuna cu familia in clinica “Eden” din Breaza, in compania celor napastuiti de boala, mi-au amprentat profund si pozitiv viata, ajutandu-ma sa inteleg pe deplin un adevar sublim. Si anume, ca viata aceasta are valoare doar in masura in care esti dispus si hotarat sa-ti arunci propria viata in brazda nevoilor oamenilor. Nu exista obiectiv mai nobil si mai maret decat acela de a-ti jertfi viata pentru salvarea celor din jurul tau, care pier datorita nestiintei, ignorantei sau neputintei …”, asa isi incepe dr. Doru Laza noua sa carte, “Manual edenic de medicina naturista, profilactica si terapeutica” (Editura Risoprint).

Lansarea cartii va avea loc pe 15 iunie a.c., ora 17:00, la Cluj, la libraria Diverta (fosta librarie a Universitatii), in Piata Unirii (Str. Unirii, Nr. 1). Cat suflet si cata dragoste de oameni se impleteste cu truda ultimilor ani in care a lucrat la aceasta carte, putem doar sa banuim si sa pretuim atunci cand va fi in mainile noastre si o vom citi … Cu umorul sau fin, dr. Laza imi spunea zilele trecute ca exista inca o dilema asupra modului in care se va comercializa cartea: “La bucata sau la kilogram?” :), asta pentru ca este o adevarata ENCICLOPEDIE, de cateva sute de pagini.

O alta veste ce reda speranta este anuntul de pe prima pagina a cartii: Cei doritori să sprijine proiectul construirii Centrului de Sanatate si Medicina Preventiva “Dr. Doru Laza” pot face donatii sau sponsorizari in contul Asociaţiei nonprofit “Dr. Doru Laza”.

IBAN (RON): RO50 BTRL 0660 1205 5531 50XX.

SOSEAUA GIURGIULUI 122 BL.5 SC.5 ET.3 AP.144 SECT.4 BUCURESTI

NR. INREG. REG. COMERTULUI J12/00000

Informatii la telefon privat dr. Laza: 0745-118488″. Tot la acest numar de telefon se poate comanda si cartea, fondurile fiind directionate catre constructia noii clinici.

***

Intr-un articol precedent (Poveste despre vaccinuri III) scriam succint despre cele doua momente de cumpana din viata mea, in ceea ce priveste starea de sanatate si cum Dumnezeu a ales pentru fiecare dintre aceste doua incercari, cate un medic, datorita caruia traiesc azi. Unul dintre ei este dr. Laza. Am pus pe hartie povestea salvarii mele miraculoase si am dedicat-o copiilor mei, Petru si Pavel, ca lectie viitoare pentru cresterea lor duhovniceasca. Exclusiv in semn de respect si imensa recunostinta pentru dr. Laza si pentru slava lui Dumnezeu, am acceptat sa o impartasesc (alaturi de alti pacienti recuperati miraculos) publicand-o in cartea ce se va lansa saptamana viitoare. Cu emotia pe care o incerc de fiecare data cand rememorez aceasta poveste, dar si cu dorinta ca ea sa constituie un mesaj mobilizator pentru cititori, redau in incheierea articolului de azi, motto-ul ei:

” Caci care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste? (Evrei 12, 5-7). Dumnezeu ne trateaza ca pe niste fii si ingaduie uneori pedepse intr-un scop bun, iar noi nu trebuie sa dispretuim sau sa ne descurajam de certarea Domnului, ci sa rabdam spre inteleptire. Caci El poate transforma o nenorocire sau un necaz intr-o binecuvantare cu efecte vesnice. Cati oameni mantuiti nu-i vor fi vesnic recunoscatori lui Dumnezeu pentru ca i-a abatut de pe caile lor rele, i-a facut sa aprecieze si sa aleaga adevaratele valori, ingaduind o boala sau o suferinta care i-a trezit la realitate?”

Articole interesante 

>