Am auzit cândva că un om este bogat prin lucrurile de care se poate lipsi. ”O fi valabilă chestia asta și-n alimentație?”, a fost primul gând.

Ei bine, începând cu 2013 am probat, am observat și am constatat că simplitatea poate rezolva multe probleme. Integrarea ei in viața familiei noastre a adus LIBERTATE în toate planurile. A fost nevoie de disciplină, claritate și voință de neclintit în a ne urma intențiile până la capăt și în a menține rezultatul obținut.

Când suntem animați (uneori forțat, e drept) de ideea că mai puțin înseamnă mai mult, când suntem dispuși să fim recunoscători pentru ce avem și conștienți că ceea ce avem nu înseamnă nici mult, nici puțin, ci exact atât cât avem nevoie pentru a evolua, când suntem gata să ne lipsim de cât mai multe dintre cele care am fost făcuți să credem că avem nevoie pentru a fi fericiți și sănătoși, atunci deschidem de fapt calea de acces către esența noastră și către reala bogăție.

Dacă vă vine a pufni citind cele de mai sus, înțeleg, să știți. Perspectiva simplității și a frugalității nu e entuziasmantă pentru firea umană. Eu una m-am aflat ani de zile în fruntea plutonului de sfidători ai acestei idei. Iaca poz(n)ă:

Chiar eu, 2006

Când am schimbat macazul am constatat că cei care aleg un stil de viață minimalist tind să devină fie o ofensă pentru comoditatea umană, fie o amenințare la adresa societații de consum. Nu mai consider că este treaba mea ce alege să mănânce fiecare, însă îmi asum să vă reamintesc (vouă și mie deopotrivă), informații pe care (poate) le-am uitat…

Scriam în episodul 1 că am început implementarea ideii de simplitate alimentară, prin renunțarea la mâncăruri “concentrate proteic” sau “cu de toate”. Iată câteva aspecte esențiale de care e înțelept să ținem cont atunci când compunem meniuri/pachețele/gustărele etc:

Al doilea pas pe care l-am făcut spre simplitate alimentară, a fost re-învățarea senzației de foame și recunoașterea falsei senzații de foame (am explicat la ProTV AICI). Mâncăm când ne e foame și suntem conștienți de diferența dintre poftele minții și nevoiele organismului. Pare simplu?… Pare complicat?… Nu știu. Știu doar ce am învățat pe propria piele: nu există sănătate fără conștiență. (Urmărește discursul meu despre Mușchiul Conștienței AICI)

În general noi, părinții, tindem să credem că 2-3 ore fără mâncare reprezinta un adevarat pericol de înfometare, de aceea le dăm copiilor tot felul de gustări care îi fac dependenți de nevoia de a ronțăi. La o întâlnire cu părinții elevilor de la o școală din București care le oferea copiilor mic dejun, prânz și gustare, am fost întrebata de mame, ce anume se poate da de acasă pentru sandviciurile dintre orele de curs (dacă mezeluri – nu și lactate pasteurizate – nu). Am dat 2-3 sugestii și am primit replica: ”Bine, bine, ideile astea-s pentru o zi. Și după?!”. Abia atunci am înțeles ce se întâmpla: majoritatea copiilor primeau de acasa 2-3 sandviciuri, câte unul pentru fiecare pauză dintre micul dejun și prânz. Au și uau! Păi când să mai digere, când să se mai odihnească și când să gândească atunci, sistemul nostru digestiv? Iată cum malnutriția și carențele pot fi cauzate și de prea mult, nu doar de lipsa hranei. Stomacul plin și celulele țipă de fapt de înfometare.

În 2012 cei 2P au intrat la grădiniță și nu mică ne-a fost mirarea când am aflat că directoarea folosea o zi pe trimestru în care îi re-învăța pe copii senzația de foame. Ziua respectivă se numea ”Waldtag”, adică zi de mers în pădure. Se mergea indiferent de vremea de afară, iar copii veneau echipați corespunzator și – important! – FĂRĂ pachețel de acasă.

Educatoarea lua un pumn de semințe crude de floarea soarelui și apă. Se pleaca la 8.30,  se revenea la 12.30. Am constatat toți cu această ocazie, cât de atrofiat e mușchiul conștienței noastre, cel care e pus la treabă atunci când vine vorba de a distinge între foame și pofte, foame și plictiseală, foame și nevoia de răsplată după o zi sau după o activitate stresantă. Am povestit în acest video (click AICI) despre cele trei carențe severe ale copiilor din societatea modernă.