Invatamintele mele din perioada alaptarii primului copil

Numar afisari: 2.012

28 noiembrie 2015
Intrebare de la Iulia.

La primul copil am facut multe greseli… pe care si acum, dupa 4 ani le regret. Pe scurt, sugea putin si adormea, sanul prea plin si tare era greu de apucat si tinut in gurita, rani, nimic nu mergea. Dupa o luna de chin si oboseala, cu durere in suflet, am cedat si am inceput alaptarea la pompa. Am continuat cu ea pana la 6 luni. Nu stiu cum am reusit si de unde a venit laptele… creier nu mai aveam de atata nesomn si stres la gandul ca s-ar putea ca la masa urmatoare sa nu am lapte, probabil ca stimulentul era in suflet. Peste putin timp va veni al doilea copil si parca a inceput sa ma cuprinda teama de a nu repeta greselile.
Multumesc tare mult pentru articole, ma incurajeaza.
O imbratisare cu mult drag si apreciere!

Raspuns:
Draga Iulia, mutumesc pentru impartasirea experientei tale. Stiu despre ce vorbesti … Daca as putea sa iti fac un dar, acela ar fi puterea de a te ierta pentru greselile trecutului. Si de a intelege ca experientele pe care le-am avut au fost menite sa fie asa, intocmai, pentru a ne permite sa CRESTEM, nu pentru a ne da motive sa ne biciuim sufleteste la infinit.

Desi putini dintre noi recunoastem ca e asa, mai ales cand vrei sa fii parinte perfect, abia de reusim sa ne iertam propriile greseli. Pe calea Vindecarii mele am descoperit ca indiferent in ce directie intindem bratele implorand iertare si indeferent de la cine o asteptam, cu adevarat vindecatoare este doar aceea care vine din noi insine. Degeaba ne spovedim si apoi ne spovedim ca nu putem accepta iertarea lui Dumnezeu, daca nu reusim sa ne iertam si noi.

N-am fost departe de situatia ta la primul copil. Dar stii ce sa- intamplat cand am aflat ca sunt insarcinata? Am zis ca ma “razbun”. Nici prin cap nu mi-a trecut ca se vor repeta problemele, pentru ca de fapt nu e nicio problema, doar suntem facute sa credem ca ar putea fi probleme sau ca sunt. Suntem programate sa renuntam la alaptat inca dinainte de a ramane insarcinate. Dar eu am zis ca ar fi pacat de tot ce descoperisem ca am crezut ca mit si am alptata din prima ora si pana in ziua de azi, cand are aproape 5 ani! L-am intrebat pe Petru cat o mai tinem asa, a zis ca pana la scoala! Eu sunt de acord!

Succes, nu uita, ca de ce ti-e frica, aia atragi. Mai bine topeste frica cu iubire si din INFINITA IUBIRE pentru copilul tau al doilea si in semn de recunostinta pentru primul si pentru Dumnezeu, gandeste pozitiv nu dupa cei care vor sa te faca sa crezi ca Dumnezeu a gresit pentru ca nu a umplut sanii cu Aptamil si nu i-a inzestrat si cu pompa electrica.

Cu dragoste pentru tine si pentru copiii tai, ai mei si ai lumii,

Numar afisari: 2.012

Distribuie:

Sunt acceptate observații, comentarii critice sau păreri care nu coincid cu ale autorului, dacă:

1. Sunt exprimate cu bunătate autentică și cu omenie.

2. Sunt adevărate.

3. Sunt necesare și aduc un aport constructiv comunității de cititori.

  1. Draga Cristela, sper sa nu gresesc ca adresez aici o intrebare (e legata si de alaptare): cum pot sa imi ajut copilasul de 1a6l sa scape de suptul degetului mare? Si-l suge de pe la 4-5 luni, parca pe zi ce trece tot mai cu nesat, din mai multe motive: ori e semn ca ii e foame/sete, ori se supara de ceva si ca sa se linisteasca isi ia repede degetul, ori de somn. Am tot intrebat, am tot citit si lumea imi spune ca va renunta singur, dar mi se frange inima de fiecare data cand il vad, fiindca stiu ca e un obicei nociv pt dantura lui, plus cand suntem afara si are mainile murdare…
    Nu am folosit inca nicio metoda de genul sa ii pun ceva amar pe deget, fiindca am citit ca l-ar frustra si mai tare imposiilitatea de a si-l suge. Stiu ca e un “instrument“ de linistire pentru el, dar eu mor cate putin de fiecare data cand il vad. Intervin cu mancare/apa/titi sau orice stiu care ar fi cauza, dar simptomele continua, nu vad luminita de la capatul tunelului.
    De la bun inceput am fost f decisa sa nu ii dau suzeta, tot pt a nu-si deforma dintii, dar iata ca am ajuns mai rau. La suzeta ar fi fost mai usoara renuntarea. Da, stiu, poate nu ar fi luat suzeta, poate nici degetul, dar pt urmatorul copil nu stiu daca as mai putea indura sa il vad cu degetul in gura.
    Am vorbit si cu consultanti in alaptare, mi-au zis sa stau linistita ca va renunta el singur, dar nu e totuna ca renunta la 2 ani sau la 5-6 ani. E frustrant fiindca toata lumea imi da sfaturi sau ma consleaza, dar ei nu au trecut prin asta cu copiii lor.
    Crezi ca ar ajuta sa merg la un dr homoepat? Dar daca vine vorba de a-i administra ceva, fie granule homeopate, fie orice altceva terapeutic cu lingurita, refuza mai mereu (asa se face ca ma straduiesc din rasputeri sa merg pe cai naturale cand are febra si ajunge intr-o stare naspa si numai cu supozitor de paracetamol pot sa intervin ca sa-l ajut).
    Iertare pt mesajul f lung si multe multumiri anticipat!

    1. Draga Monica, multumesc pentru mesaj. Poate n-o sa-ti placa de mine, dar te pub (din nou) la treaba. Degeaba cauti IN AFARA solutii. Solutiile sunt in interior. In interiorul tau, in interiorul lui si in interiorul spatiului familiei voastre. Solutiile sunt exact acolo de unde pleaca problemele.

      Asa ca te rog citeste cartea LACRIMI SI CRIZE DE FURIE de Aletha SOLTER, pentru ca are si astfel de situatii descrise si e posibil sa iti deschida o fereastra spre INTERIOR, nu spre exterior unde am obsrvat (fara a te judeca!) ca tinzi in fiecare situatie sa cauti solutii.

      Te astept dupa ce ai citit cartea, caci abia de atunci incepe munca. O sa razi, mai multe sunt de facut cu cei din jurul copilului, decat cu copilul.

      Mult succes, draga mea! Hai ca se poate.

      cristela

Care este opinia ta?