“Profesorul interior” sau cui ne incredintam copiii? (I)

Vizualizări: 19.782

“Educatia ar trebui sa aiba ca obiectiv distrugerea liberului arbitru asa incat dupa ce elevii sunt scoliti ca atare, sa fie incapabili pentru restul vietii sa gandeasca sau sa actioneze in alt mod decat si-au dorit maestrii lor din scoala … Psihologul social al viitorului va avea un numar de clase formate din copii de scoala asupra carora va testa diferite metode de formare a unei convingeri de neclintit cum ca zapada este neagra. Cand tehnica a fost perfectionata, fiecare guvern care a fost responsabil de educatie timp de mai mult de o generatie va putea sa isi controleze in mod sigur subiectii, fara nevoia de armata sau politisti.” —– Bertrand Russell citandu-l pe Johann Gottlieb Fichte, seful catedrei de filozofie si psihologie, care l-a influentat pe Hegel, dar si pe altii – Prussian University din  Berlin, 181; traducerea mea din engleza, originalul aici

Courtesy: www.savechildhood.net

***

Din categoria “Nu stiam ca nu stiam”…

… impart azi cu voi ideile principale ale unui articol de exceptie despre invatamantul obligatoriu si traumele asupra sufletului copiilor, semnat de profesorul Marcel Capraru, fondator şi preşedinte al Asociaţiei Alternative Pedagogice (APA), responsabil de iniţierea şi implementarea proiectului internaţional Montessori to Romania (1997) .

Stiu ca rabdarea pentru lecturi mai lungi de cateva paragrafe a fost ridicata de ritmul vietii moderne si mondene la rangul de virtute. Desi am ales esentialul articolului respectiv (prin filtrele mele, e drept!), tot lung a iesit. Lansez totusi invitatia de a investi o dupa amiaza de duminica pentru viitorul copiilor vostri citind pe www.contributors.ro originalul: “Nimeni nu s-a nascut adult. Despre invatamantul obligatoriu” + valoroasele interventii ale autorului in sectiunea comentarii + restul articolelor sale din aceeasi serie: Problema fundamentala a educatiei, Prima conditie pentru o reforma a educatiei, De ce au reusit finlandezii sa reformeze educatia, Dreptul la normalitate. Iar ca bonus pentru dezmortirea si eliberarea mintii, articolul Dan Puric Calgon.

Ce-are sanatatea de pe blogul meu cu invatamantul?

Daca vi se pare ca articolele astea despre sistemul de invatamant, gradinita si scoala nu prea se asorteaza cu pledoaria pentru alimentatie sanatoasa, atunci va asigur ca am intalnit oameni care se hranesc sanatos si totusi nu sunt sanatosi. Gandim ca sanatatea depinde de ceea ce primim in farfurie si adeseori uitam ca tot hrana e si ceea ce ne produce emotii si stari in care nu ne mai trebuie mancare, nu mai simtim foame (nu-mi spuneti ca n-ati fost indragostiti cel putin o data in viata — va mai pasa de mancare cand in stomac zburau fluturi? Sau ca nu va amintiti cu cata placere va jucati copii fiind, sperand ca mama nu o sa va strige prea curand la masa?). Sanatatea are, da, legatura cu sistemul de invatamant, pentru ca acolo incredintam pentru prima oara mintea si mai ales sufletul copiilor nostri altor persoane. Conform indemnului din proverb, am tot interesul ca in corpul sanatos al baietilor mei sa salasuiasca o minte si un suflet la fel de sanatoase.

Dragii mei cititori, scriam chiar zilele trecute pe FB ca totul este hrana, iar dragostea este o forma esentiala de hrana, pentru ca ea decide masura in care ne consideram vietile demne si implinite. Deci pentru sanatatea durabila si integrala a copiilor nostri, la trup, minte si spirit, insist la randul meu ca pe primul loc in alimentatie sa fie vitamina L, hrana sufletului. Dragostea, oferita nu numai de parinti, educatori, formatori, etc, ci si de ei insisi mai tarziu in viata, ca de pilda dragostea pentru ceea ce fac.

Cand intind mainile spre noi, copiii nu cer nici calciu, nici fier, nici proteine, nici omega 3 sau 6, nu au preferinte pentru teorii si curente alimentare, cer doar iubire. Ii satura mai mult o portie de vitamina L, decat o portie de arta culinara, fie ea nutritiva si delicioasa. Sa ne ingrijim deci de sanatatea pe termen lung a copiilor, nu numai gatind sanatos, ci instruindu-ne temeinic si permanent, demonstrand vigilenta in fata instrumentelor care pot altera cantitatea si calitatea nutrientilor emotionali. Gradinita, scoala, sistemul de educatie si invatamant sunt astfel de instrumente care, incorect utilizate, pot duce la adevarate drame in viata oricarui om. Despre asta e vorba in postarea de azi.

Cu lucrile simple si logice se intampla asa cum o sa va dati seama dupa lecturarea articolului in cauza: sunt atat de evidente, incat a aparut un sistem complex care sa ne mutileze, manipuleze si viruseze incat sa nu le mai vedem. Sa fim infirmi, incapabili sa alegem tinand cont de adevaruri care sunt de fapt “la mintea cocosului”. Slava Domnului ca mai reactionam inca atunci cand cineva ni le serveste pe tava si ne face sa ne dam una peste frunte: “Pfuuuuui, cum de nu m-am gandit la asta, ca era asa de evidenta?”

In ciuda unor alegeri informate pentru viitorul si sanatatea celor 2P, constat cu fiecare lectura ulterioara momentului alegerii (repet, chiar daca alegerea s-a dovedit a fi desavarsita in circumstantele date), imensitatea a ceea ce nu stiam ca nu stiam in momentul respectiv, dar si natura infailibila a intuitiei materne. Nu stiu cum va simtiti voi, dar pentru mine e grozav sa fiu permanent elev la scoala vietii si sa pot impartasi mai departe lucrurile care ma impacteaza in inima sau …. in moalele capului. 🙂

***

“Întreaga educație se bazează pe o prejudecată, o premisă falsă: aceea că adulții fac copii și că ei îi formează și îi modelează după proiecte naționale și internaționale. Noi, românii, dintr-o țară de informatori, ne-am transformat într-una de formatori. E la modă.”

Efectul invatamantului asupra gradinitelor particulare din Romania.

In Romania infloresc in voia firii gradintele particulare, care mai de care mai scumpe si mai pretentioase in denumiri, doar pentru a ne adaposti de neajunsurile sistemului de stat. Inca un exemplu in care isi dovedeste ineficienta strategia prin care se cauta solutii pornind de la efect si nu de la cauza (ca in medicina alopata care nu va reusi NICIODATA sa vindece din aceast motiv, ci doar sa trateze).

Din pacate, sunt cazuri – si nu putine – cand cei detin gradinitile sau scolile respective sau “formatorii” n-au facut dovada transformarii propriei personalitati inainte de a lucra cu mintea si sufletului copilului. Numele Montessori fluturat pe la urechile parintilor e uneori doar un carlig de marketing, nu si garantia ca se si aplica pur pedagogia respectiva. Atentie deci parinti, se prea poate sa fiti deceptionati pe buna dreptate, pentru ca nu exista franchisa, legi, controale, sanctiuni, etc care sa repare un asemenea neajuns. Cand mai aud povesti din astea ma gandesc ca biata Maria Montessori are odihna de veci tulburata, zau.

Ar trebui sa fie exact cum a scris profesorul Marcel Capraru in comentariile domniei sale: “Lucratorii si patronii de gradinite sa fie examinati mai ceva ca medicii, pentru ca asa cum cei din urma poarta pe veci responsabilitatea asupra organismului uman, asa si multi dintre cei care deschid gradinite sau lucreaza in ele ar trebui sa faca dovada responsabilitatii si a experientei lucrului cu mintea si mai ales cu SUFLETUL copilului.”

Sedinta cu parintii

Cand am primit invitatia la prima sedinta cu parintii la gradinita si am citit: “Seara cu parintii. Tema: Sufletul unui copil – o cutie cu comori pentru restul vietii“, am realizat dimensiunea paradigmei in care am crescut si am muncit. Mi se parea ireal ca la gradinita sa fie pus in prim plan sufletul. Sa existe timp, disponibilitate si pregatire pentru asa ceva. In invatamant si la serviciu am auzit doar “potential, competitie, emotiile nu au ce cauta unde se face performanta sau business”. Iar despre suflet am fost obisnuita sa vorbesc doar in stradaniile duhovnicesti si cel mult in discutii cu prietenii foarte apropiati. Mi-am notat recunoscatoare data sedintei si mi-am sters lacrimile de fericire pentru copii mei. Unde locuim in Austria, a conduce/a detine o gradinita nu e o oportunitate de business, e o responsabilitate si o onoare, pentru ca reprezinta contributia individuala la binele comunitatii, o investitie in viitorul natiunii si al tarii. (Da, mai exista locuri pe lume unde cuvintele astea nu au fost golite de continut!)

Actualizare februarie 2017: De la data la care am scris acest articol, copiii merg deja la scoala, la o scoala Waldorf (cunoscuta in Germania si Austria ca scoala Rudolf Steiner, fondatorul pedagogiei, despre care voi povesti la un moment dat, pentru ca am vazut si bazaconii si ameteli scrise de persoane complet in afara problemei). Puteti citi despre cum am ales scoala copiilor si ce inseamna scoala libera (indiferent ca Waldorf, Montessori sau altceva) si despre cum a fost in prima zi de scoala – fara lacrimi si jale.

Sa va povestesc cum a fost la sedinta cu parintii de luna trecuta. Avem lunar sedinta cu parintii, seara. Dureaza 3 ore si este o atmosfera de workshop. E interactiv si inaltator, nu vorbim discutii, nimanui nu-i place sa se auda vorbind si nici sa se laude cu propria odrasla. La prima sedinta cu parintii, in septembrie, invatatoarea a inceput asa: “Va felicit pentru copiii pe care ii aveti. Este o binecuvantare pentru mine sa le fiu pedagog. Sunt copii care bucura inima si sufletul!”. Si de atunci, la fiecare sedinta, auzim doar cat de minunati sunt copiii nostri. Ne-a linistit ca acesti copii vor invata si sa scrie, si ca citeasca, si sa socoteasca. Dar ca pentru ea, obiectivul principal este ca aceste 16 individualitati sa gaseasca o cale armonioasa de a coexista. Chiar daca nu vor deveni cei mai buni prieteni, sa inteleaga si sa isi accepte diferentele si punctele de vedere, in pace. Saptamana trecuta, sedinta a avut ca tema “Mass-media si manipularea mintii copiilor”. Am fost rugati sa venim bine pregatiti si sa discutam la obiect, concret ce putem face. Nu discutam discutii, asa cum spuneam.

Saptamana asta am fost in vacanta la ski, pe drum Pavel citea tot ce intalnea in cale. N-am facut cu el nicio secunda de exercitii de citire, jur! Nu l-am batut la cap, nu a fost batut la cap, n-a avut lectii cu exercitii de citit, nimic. Metoda pedagogica insa a dat rezultate:  a fost hranita in el IUBIREA de a invata sa citeasca. Mi-a spus pe drum: “Mama, imi place atat de mult sa citesc, te rog sa imi scrii biletele, asa cum ii scria trandafirul Micului Print, sa citesc mereu de la tine!”.

Tema pe stadion, inainte de antrenament

Tema si penar (copiii nu scriu cu stiloul pana in clasa a treia)

Fiecare litera se aseamana cu ceva din natura si are povestea ei, asa incat copiii nu o vor uita niciodata.

Fiecare litera se aseamana cu ceva din natura si are povestea ei, asa incat copiii nu o vor uita niciodata. De data asta R=Romania=Rezist

Un alt exemplu si cu asta gata – sper ca e clar ca le documentez aici spre incurajarea celor care se intreaba cum sunt scolile libere, si nu spre preamarirea personala. Pavel mi-a povestit in primele zile de scoala ca i-a spus invatatoarei cum pe el nu il intereseaza socotelile, ci sa inventeze lucruri. Abia asteptam sa aflu ce, ce, ce oare ii poti raspunde unui copil de la scoala libera, cand iti zice asta. “Si ce-a spus?” intreb emotionata. “A spus ca poate cand voi fi mare voi vrea sa inventez un pod urias, peste care sa treaca masini nemaivazute, inventate de mine si atunci va trebui sa stiu sa calculez, sa fac podul puternic, sa nu se rupa!”. 🙂

Cine e Maria Montessori?

“Mii de ani oamenii au fost convinși că soarele se învârtește în jurul pământului. Când, în sfârșit, a venit unul care să le spună că e invers, l-au ars pe rug. Au mai trecut câteva sute de ani pentru a accepta cu toții acest nou fapt. La fel e și cu această prejudecată. În urmă cu peste 100 de ani ( 1907, cînd la noi pornea răscoala de la Flămânzi) o femeie, prima femeie medic din Italia, Maria Montessori, a spus lumii: COPILUL ESTE CREATORUL ADULTULUI. CARACTERUL ȘI PERSONALITATEA SUNT PROPRIA CREAȚIE A COPILULUI. A fost exilată din Italia, a fost urmărită de fasciștii lui Mussolini pentru a fi ucisă, a fost complet ștearsă de comuniști din istoria educației și pedagogiei, a fost dată uitării de pedagogiile și universitățile din statele așa-zis democratice, deși cercetările recente din neuroștiințe îi validează spusele.”

De ce a crescut violenta in scoli?

Pentru indrazneala de a aborda pieptis paradigme, profesorul Capraru primeste la randu-i mustruluieli jenante la comentarii (inca o data va rog sa ma iertati ca insist, dar merita sa le parcurgeti), unul dintre contraargumente fiind ca a crescut violenta in scoli, tocmai pentru ca nu se mai impune disciplina ca pe vremuri. Marturisesc ca de cate ori auzeam in Romania cate o poveste de groaza din licee transmisa de “Institutele Nationale de Barfa – televiziunile de stiri si talk show-uri”, gandeam la fel. “Deh, nu mai e scoala ce-a fost pe vremea noastra! Sa-ti iei cu muchea riglei de lemn la palma pana nu mai gresesti tabla inmultirii sau acordul subiect predicat, sa fii ciufulit pana zboara smocuri de par in aer, sa nu contrazici sau sa pui intrebari, ca poti fi exmatriculat sau ti se scade nota la purtare, nu mai poti da la facultate si devii rusinea familiei si a cartierului, sa nu sufli dom’le in fata profesorului, sa-i stii de frica!”. Si uite abia acum la 43 de ani, inteleg de ce a crescut violenta in scoli, multumesc domnule profesor Capraru:

“În această epocă a libertății, a comunicării globale, copiii răspund oprimării și controlului total, ignorării legilor naturale ale dezvoltării lor, în mod neconștientizat, în școlile publice de pe toate meridianele prin creșterea gradului de violență. Statele cheltuiesc milioane de dolari și de euro pe proiecte de prevenire și reducere a violenței școlare. Școlile seamănă, din ce în ce mai mult, cu pușcăria. Jandarmii și polițiștii păzesc la porțile școlii. Recent, un ministru al educației a propus introducerea cazierului școlar. Inutil. Sclavii s-au eliberat prin răscoale, proletarii prin revoluții, de vreo sută de ani asistăm la mișcări pentru eliberarea femeii (de sub prejudecăți, desigur, altfel e liberă!). E nevoie de o nouă revoluție: cea a eliberării copiilor de sub prejudecățile adulților. Ultima. Non-violentă.”

Erorile sistemului, traumele pe viata ale copilului.

1. Gruparea elevilor pe clase pe criteriul varstei

“Ce-ați zice dacă s-ar da un ordin ca la Ministrul Educației toți angajații să aibă 30 de ani, cei de la Ministerul Economiei să aibă 31, cei de la Interne, 32 de ani, ș.a.m.d.? (…) Ar fi absurd, nu-i așa? și ați ieși în stradă să protestați împotriva unui asemenea ordin. Ei, bine, copiii nu au dreptul să aleagă și nici să protesteze, iar adulților li se pare normal, nu absurd.”

Neajunsurile metodei sunt “efectele antisociale: organizarea este impusă din afară, coeziunea socială e imposibilă, copiii nu pot învăța unii de la alții, liderii sunt impuși de adulți, nu apar în mod natural, toți sunt ținuți în același ritm dictat de medie, etc.”

2. Impartirea activitatii scolare pe lectii de cate 50 minute cu recreatii de cate 10 minute intre lectii

Neajunsuri: (1) învață ora asta ceva, ora a doua altceva, ora a treia trec la altceva, fără să aibă vreodată imaginea întregului sau de ce învață și asta și celalaltă. Ei învață pentru că așa ne-a spus “Domnul” sau “Doamna”, “Tovarășul” sau “Tovarășa”, adică sunt alții mai mari care știu, noi trebuie să-i ascultăm, să ne supunem voinței lor. (2) învață (…) că depind de altcineva. De altfel, majoritatea celor mai buni elevi, după ce termină școala și facultatea, nu știu ce să facă cu viața lor, sunt angajați de alții, de tip Donald Trump sau Gigi Becali, care le spun ce să facă și ei fac foarte bine ceea ce li se cere. (3) învață că “nimic în viață nu e atât de important încât să merite să fie dus la bun sfârșit”. Dacă, prin absurd, un elev e “prins” în timpul unei lecții de farmecul unei poezii, sau se concentrează pe o problemă, sună clopoțelul sau soneria (…), orice farmec sau concentrare trebuie să înceteze și se trece la altceva. (4) Nu trebuie să faci ce-ți place, ci ce îți ordonă altcineva, indirect, prin clopoțel, nenea Ministru, nenea Satu, nenea Sistemu.”

3. Programa scolara

“În definitiv, nici “Domnul” sau “Doamna” nu fac ce vor, ci ceea ce li se cere prin programă. Domnul sau Doamna, lucrând cu mintea și sufletul copiilor, trebuie (…) să le “programeze” copiilor modul cum gândesc, precum și conținutul gândirii, care e dat în curriculum.”

“Domnii și Doamnele sunt ei/ele înșiși/însele dependenți/dependente de sistem, sistem care, în ultimă instanță, poate fi definit ca suma locurilor de muncă ale cadrelor didactice. (Să nu fiu greșit înțeles: există foarte multe cadre didactice bine pregătite în disciplinele lor și, cred că fiecare are cele mai bune intenții privind educarea copiilor, dar intențiile bune, construite prin autosugestie, nu ajută la nimic dacă ești specialist în instrumentele cu care operezi (conținutul disciplinei tale) și nu cunoști corpul pe care operezi ( mintea și sufletul copilului)).”

4. Nota

După caz, nota e (1) zăhărelul sau biciul din experimentele de psihologie a învățării, (2)  instaurează competiția stimulată de profesori și părinți și (3) clasificarea neoficială, desigur, în deștepți și proști.

Dacă pentru profesori acest lucru e de înțeles (…), pentru părinți lucrurile se complică, deoarece, se presupune că aceștia își iubesc cu adevărat copiii. Și, cel puțin eu, n-am văzut sau am auzit de vreun bărbat care își iubește soția întrebându-l pe preot sau pe primar: ce notă-i dai soției mele? (…) Păi, dacă îți iubești copilul, te duci la un străin să ți-l evalueze?

S-au înmulțit cazurile de sinucideri în rândul copiilor din cauza vreunei note sau corigențe  și nimeni nu găsește nicio vină sau explicație. De ce, că  era un elev bun? Nu ne-am așteptat la asta! Dar la ce să te aștepți, când copilul este împins într-un conflict existențial colosal pentru că își iubește familia, își iubește profesorii, colegii, semenii și dintr-o dată se prăbușește nemaiputând suporta ideea că i-a dezamăgit groaznic pe cei pe care i-a iubit atât!”

Copiii sunt împinși într-o competiție nenaturală, neomenească “Dacă scopul vieții este fericirea, de ce tot acest stress artificial provocat, în care anual sunt împinși sute de mii de elevi, familii și profesori care încearcă, lăsând la o parte orice urmă de moralitate (dacă le-a mai rămas), să  se lupte între ei, pentru, de fapt, o nefericire? Răspunsul e simplu: pentru că, aruncându-i unii împotriva celorlalți, pot fi stăpâniți, mânuiți, manipulați.”

Vorbeam acu vreo luna cu sora mea de suflet, Mimi Walter si purtand conversatia contra cronometru prin toate temele care ne preocupa reciproc sub obsesia ca iar ne expira timpul si n-am discutat nici macar 5% din ce ne-am fi dorit, ajungem la sistemul educational clasic, la gradinitile si scolilele copiilor nostri, la viitorul lor. Si se-ntreaba draga Mimi, cu bunul ei simt unicat: “Cum sa-l mai faci pe copilul devenit adult sa isi iubeasca semenii ca pe el insusi, daca intreaga copilarie si adolescenta a fost educat ca e intr-o competitie permanenta, in care altcineva incearca sa ii ia locul?”.

5. Banca

“Oricâte opresiuni ar fi imaginat adulții împotriva spiritului viu al copiilor, cu oricâte pedepse, nu puteau opri copiii să se miște. Mișcarea este forma primordială și fundamentală de expresie a vieții și a independenței individului. Trebuia găsită o soluție de încătușare a spiritului, iar aceasta a fost banca. (…) Prin bancă, disciplina a fost luată sub control de către autorități, astfel încât primul lucru pe care îl învață orice copil care merge la școală este să stea în banca lui, să facă ce i se spune și să răspundă când e întrebat.”

***

Si-uite-asa s-a ajuns la “populatii dependente si obediente, la oameni dependenti, dar care au sentimentul ca sunt liberi … idealul educational al oricarui sistem statal de invatamant, fie ca vorbim de state democratice sau totalitare, de republici sau monarhii”.

Ce-i de facut, deci?

“Cu alte cuvinte, e necesar să construim un mediu special pregătit, dotat cu materiale speciale care să ajute copiii în procesul lor de autodezvoltare, într-o atmosferă de dragoste, în care să lăsăm spiritele copiilor libere să lucreze după programa lor interioară, fără să întrerupem. Pare de necrezut, dar în acest fel se va produce un fenomen de normalizare prin faptul că energiile psihice vor fi lăsate să lucreze în armonie și să construiască o personalitate integrată.  Și atunci vom cunoaște adevărata natură a copilului Nu vom mai avea probleme nici cu disciplina, nici cu violența, nici cu chiulul, nici cu plagiatul. Acest mediu special pregătit, fără bănci, fără catedră, fără manuale, fără note, fără recompense și pedepse, în care lucrează un adult special instruit pentru a fi asistentul ”profesorului interior” și a-l urma pas cu pas, e ceea ce ar trebui să fie școala.”

Daca va trec acum prin minte cel putin trei motive pentru care cele de mai sus sunt imposibil de realizat, daca auziti o voce interioara care va spune “utopie”, “profesor interior? – aiureala, ne trebuie reguli, constrangeri”, “bani, e nevoie de bani multi”, “merge doar daca se lucreaza cu putini copii”, nu lasati zgomotul asta sa perturbe perspectivele de viitor ale copiilor si nici stradania voastra de a elibera mintea din cusca. Pentru incurajare si iluminare, cateva explicatii suplimentare de la autor:

“Când spun “un mediu special pregătit“, cuvântul “special“ se referă la reguli, la structuri. Am spus eu că nu trebuie constrânși copiii? Am spus că întru-un mediu special pregătit să dăm libertate spiritului copilului. Nu e aceeași libertate pe care o dai câinilor și pisicilor! Am spus cu ghilimele, profesor interior, în ideea de program, design interior al dezvoltării. Deoarece orice creștere – în lumea vie – vine din interior. Puteți face orice pentru și în locul copilului dvs., un singur lucru ne veți putea face: să creșteți în locul lui.

(…) Dacă n-ați văzut decât școli particulare alternative scumpe, nu înseamnă că, în mediul de care vorbesc, dacă există spațiu fizic suficient, nu pot lucra, în același timp, 40-50 de copii cu un singur adult!

Pregătirea unui cadru didactic în acest sens durează între unu și doi ani, dar nu oricine poate ajunge la nivelul cerut întrucât e nevoie de o transformare a propriei personalități.

Sigur că sunt mult mai multe de explicat. Dar vă asigur că un asemenea sistem educațional e mult mai ieftin decât industria actuală de prelucrare a spiritului uman. Deoarece, modificând puțin spusa lui Andre Malraux, ”Secolul al XXI-lea va fi al spiritului, sau nu va fi deloc!”

Courtesy: www.savechildhood.net

***

Domnule profesor Capraru, ma-nclin, va multumesc si sa ne traiti sanatos!




Vizualizări: 19.782

Distribuie: