Retete cu quinoa, desert surpriza si din nou zapada

Număr afişări : 95.416

In weekend am primit intrebari si telefoane referitoare la retete si m-am bucurat sa aud ca dragele de mame isi doresc sa incerce ceva nou si pentru ele. De fiecare data cand cineva e interesat, ma sensibilizeaza si nu rezist sa nu raspund. Asa ca sambata am scris repede cateva retete pentru mari si mici, adica pentru intreaga familie. E drept ca am avut noroc si cu vremea care l-a tinut pe Pavel afara din casa mai toata ziua. Pavel iubeste zapada si ninsoarea (mai ales cand ii cad fulgii pe fata :)), prin urmare in timp ce eu scriam si la cuptor se facea tarta rapida si minunata cu mei si roscove,

el s-a bucurat de ninsoare si l-a urmarit pe tati cum curata zapada din fata casei, asteaptand rabdator sa fie apoi plimbat cu sania …

Despre quinoa – „cereala-mama”, cum o numeau incasii. In zilele noastre a devenit foarte apreciata datorita continutului mare de proteine (12-18%), de aminoacizi esentiali („caramizile organismului”), ceea ce o face sa fie o sursa vegetala de proteina completa.

Quinoa arata similar cu amarantul si  se gateste ca orezul, doar ca are timp de fierbere mult mai scurt, 15-20 minute si trebuie spalata foarte bine inainte de a o gati, pentru ca altfel are un gust amarui. Quinoa se poate folosi in diferite variante, va recomand sa o lasati la rehidratat cateva ore si apoi la germinat (are timp scurt de germinare, aprox. 4 ore). O puteti gati in varianta dulce sau sarata. La mic dejun de exemplu se poate amesteca migdale, miere si fructe de padure (cel mai mult imi place cu afine, zmeura si mure – am pus la congelator). Ca mancare eu am gatit-o sub forma de pilaf, salata, Gustărei sau am adaugat-o in supe.

Pe Maria Sa – quinoa, am cunoscut-o odata cu Pavel :). Mi-a recomanadat-o o prietena cu suflet bun, dr. Anda Avramescu, specialist in nutritie, cand a vazut ce stravezie am iesit din maternitate. De atunci e in meniul familiei cel putin o data pe saptamana. O sa vedeti de ce. Inainte insa, trebuie sa marturisesc ca ma tulbura pozitiv desavarsirea cu care Dumnezeu a pus in fiecare lucru din natura echilibrul si perfectiunea – ca si in cazul acestei cereale. Si in egala masura ma tulbura negativ modul in care omul a decis sa intervina de multe ori si sa strice aceasta armonie, complicand lucrurile.

Am sintetizat cele mai importante informatii despre valoarea ei alimentara, asa cum sunt descrise in cartea „Hrana vie pentru sanatate” a dr. Gillian McKeith: conţine proteine mai bune, mai usor de digerat decat cele din carne. Este o sursă extraordinară de calciu, asimilat mai uşor decît cel din lapte. „Quinoa conţine mai mult calciu decît laptele, ajutand astfel la întărirea scheletului, a oaselor şi cartilajelor. Astfel, quinoa poate fi un bun factor de protecţie împotriva artritei, degradării oaselor, malabsorbţiei calciului şi a altor dereglări similare”. Datorita continutului sau de vitamine (A, C, D, E, K, complexul B) si minerale (fier, calciu, crom, cupru, fluor, iod, magneziu, potasiu, seleniu, zinc) are rol pozitiv in stimularea sistemului imunitar…”.

SALATA DE QUINOA

Am promis reteta inca de sambata. Puteti inlocui quinoa cu fasole, orez sau linte. Retetele mele nu sunt stricte, adica nu contin cantitati exacte pentru acele alimente cu care va las placerea sa jonglati dupa gust, preferinta si imaginatie.

Ingrediente: 2 cani de apa/ zeama de supa Mineral Imparat; 1 cana quinoa rehidratata, preferabil germinata; legume proaspete taiate cubulete – dupa preferinta si dupa gust, fie le puneti pe toate cele ce urmeaza, fie cateva: castravete, rosii, ceapa (cu ceapa verde iese cea mai buna), ardei gras, ardei capia sau gogosari (amble dau un gust excelent, nu as renunta la ele); 1 legatura patrunjel proaspat; suc de lamaie proaspat stors (dupa gust); ulei de masline presat la rece; sare neiodata. Optional: seminte de canepa si fulgi de drojdie.

Cand fierbe apa se adauga quinoa si se lasa la foc mic 15 – 20 minute. Se opreste focul si se mai lasa sa stea in vasul acoperit inca 5 minute, dupa care se strecoara (daca a ramas apa) si se lasa sa se racoreasca. Dupa ce s-a racit se adauga restul ingredientelor si se amesteca usor, sa nu se sfarame quinoa.

SUPA DE ROSII CU QUINOA

O alta idee care mi-a venit a fost supa de rosii cu quinoa (de obicei o faceam cu orez integral). Pentru supa folosesc rosii crude, pe care le-am avut la congelator pastrate intregi sau jumatati si pe care le-am pus la blender cu putina apa. Sau, mai folosesc piure de rosii crude: rosii la blender, portionate in pungulite sau cutiute si pastrate la congelator, impreuna cu frunze de busuioc. Pentru un litru de supa care sa iasa “deasa” pun la fiert o cana (200ml) de  quinoa germinata in 2 cani de apa. O las sa fiarba 15 min, apoi o iau de pe foc si o las acoperita cu capacul. Cand s-a racorit, adaug ulei de masline presat la rece, o mana de busuioc proaspat tocat marunt (sau patrunjel, daca nu aveti busuioc) si sucul de rosii. Amestec usor .

Fac si varianta proaspata, atunci cand e sezon de rosii. Le dau la blender impreuna cu un ardei capia sau un gogosar, adaug putin busuioc, cimbru si quinoa (sau mei) deja fierte, sare si ulei de masline.

IDEI DE MANCARURI CU QUINOA

Puteti sa incercati si alte mancaruri, dupa fantezie, curaj si pofta. Daca nu aveti inspiratie, incercati mancarurile in care de obiceai foloseati orez: pilaf, orez cu lapte, ardei umpluti sau sarmalute in foi de vita. Eu le-am facut pe toate si cu orez, si cu quinoa, dar bineinteles variantele de post.

BOMBE CU QUINOA (GUSTAREL)

Pentru Pavel folosesc quinoa la diverse piure-uri de legume, cel mai bine mi s-a parut ca merge cu: dovlecel si marar sau brocoli cu patrunjel. De asemenea i-am facut niste ‚bombitze’ cu quinoa (merg si cu orez integral in loc de quinoa): am amestecat quinoa/orez (fierte in prealabil, preferabil in zeama de la supa de radacinoase) cu putin piure crud de rosii si cateva fire de sare neiodata, marar, patrunjel, leustean si putina “faina” din seminte de in macinate. Am pus si putini fulgi de ovaz, Am modelat compozitia sub forma bilute mici si le-am bagat la cuptor 15 minute. Pavel e incantat, mai ales ca le mananca singur, cu mana sau cu furculita (nu e prea prieten cu tacamurile pentru copii).

Actualizare 2015: Prefer sa folosesc rosiile sub forma de sos crud (pasez o rosie bine coapta in gradina, la blender cu oregano si usturoi sau, daca nu e sezonul, am la congelator) si, de asemenea nu mai amestec mai multe tipuri de cereale (quinoa cu ovaz), ci sa las un singur tip, preferabil fara gluten. De aici a aparut reteta noua, simplificata si mult mai gustoasa a noilor bombite de quinoa, pe numele lor Gustarel.

Am terminat retetele cu quinoa si intre timp s-au intors baietii de la plimbare. Nu cred ca v-am povestit, insa pe Pavel, de cand s-a nascut l-am scos afara zilnic, chiar si la minus 26 de grade si s-a obisnuit sa doarma somnul de zi in aer liber, in carucior. Indiferent de anotimp si vreme (si nu, nu a racit din cauza asta niciodata, ba din contra! ;)). Cand a dat prima zapada si caruciorul nu a mai mers, a trebuit sa ne mobilizam rapid si sa gasim o sanie buna de dormit in ea :). Ne-a ajutat si Mos Craciun, iar acum beneficiem din plin, dupa cum se vede.

Si tot intre timp s-au copt tartele, surpriza mea pentru baieti si cina familiei, alaturi de un compot de casa din piersici de Nazarcea si multa veselie.

Actualizare 2015: Intre timp prefer sa concelez piersicile si sa le fac “sos” sau “nectar crud” in miez de iarna, cu blenderul vertical sau cu Vitamixul.




Număr afişări : 95.416

Distribuie: