Cei 2P – adică Pavel si Petru, copiii noștri, au trecut printr-o fază nouă, fix la vârsta din fotografiile de mai jos (2014). Îi apuca brusc, mai ales seara la culcare. Când pe unul, când pe altul. Cine are mai mulți copii știe cum se contaminează reciproc frățiile lor: ”Sunt supărat, da’ nu știu de ce!”. Afectați nevoie mare, nu era chip să-i faci să zâmbească, nici să pătrunzi misterul nemulțumirii lor…
Ce să fac, să fie altfel – mai ales pentru un copil de 3 ani – decât traumatizantele clișee: ”Pentru ce ești supărat, domnule?”, ”Ce-ți lipsește, copile?! Ai de toate!”, ”Ai prea multe, de aia ești supărat!”, ”Ne sacrificăm pentru tine și tot nemulțumit ești!” etc. Mai bine hai să ne jucăm, facem un exercițiu de recunoștință – cei care au fost la conferințele mele precis și-l reamintesc. Se numește ”Trei binecuvântări”. (Dar nu, nu abandonați aici lectura – că nu pe ăsta vreau să vi-l propun pentru România, n-avem noi timp de TREI binecuvântări. Vă propun doar un exercițiu cu O SINGURĂ binecuvântare. Pe care nici măcar nu trebuie să o rostești. E suficient să o conștientizezi. Citiți până la final, vă rog.)
Fără să le spun lor că jucăm un joc și cum se numește, iaca, seara la culcare (pentru că atunci e ”ora magică”, momentul nostru de conectare profundă, de deschidere a inimilor) zic cu înflăcărare: ”Copii, gata! Am o idee: fiecare dintre noi spune trei lucruri pentru care se simte azi fericit și zâmbește. Încep eu!”. În fiecare zi alte si alte trei lucruri, mereu altceva. Credeți că nu se poate? Citiți până la final, mulțumesc pentru încredere.
A fost minunat vreo lună, mai ales că după primele zile, și-au dat repede seama că au epuizat lucrurile materiale care – ziceau ei – îi fac bucuroși și-au fost nevoiți să caute bucuria în acele lucruri care nu se pot cumpăra cu bani. Gata cu mașinuța, gata cu Spiderman, gata cu tractorul, gata cu mingea de fotbal, gata cu piscina gonflabilă.
”Aoleu! Păi și noi?… Pentru ce mai putem fi atunci bucuroși? Că nu mai știm pentru ce!” Atât mi-a fost. ”Mmm, noi suntem iar supărați!”.
Am sugerat discret: ”Poate pentru că avem o casă? Și pentru că e cald în casă? Și pentru că e apă la robinet în casă? Sau pentru că avem două mâini?” Cam subtil.
”Sau poate să ne bucurăm că-i pace?”, ”Sau că există natură verde, de exemplu?”
Au stat ei pe gânduri ce-au stat… Nu păreau convinși: ”Mda, o casă e ceva mare, poți să te bucuri, dar apa și două mâini e ceva normal!”, au dat verdictul. Bine. Atunci mâine ne jucăm ceva anormal. ”Ceva anormal?! Asta, da, e bine, ura, abia așteptăm.”
A doua zi ne-am legat o mână la spate și fiecare a trebuit să facă totul doar cu o mână. A fost hazliu vreo juma de oră, apoi a devenit frustrant. N-am zis nimic. Am dezlegat mâna fiecăruia și ne-am văzut de zi în continuare. Mai pe seara, hai să ne legăm un picior. ”Nu, nu vreau!”, a țipat Petru. ”E greu fără două picioare!” Pavel însă a vrut, dar n-a rezistat mult.
Seara – vă puteți lesne imagina – a fost mai ușor să găsim alte trei lucruri pentru care suntem recunoscători și să și râdem de bucurie. Copiii înțeleg repede, n-au nevoie de prea multă salată verbală de la noi. ”Eu sunt bucuros că văd, că nu mă doare burta, că am mămică și tătic”, ”Eu sunt bucuros că am apă de băut, că am două mâini și zece degete, de fapt sunt bucuros că sunt” și am dus-o așa… vreme lungă să ne-ajungă! A fost o altfel de rugăciune de mulțumire, a fost și o programare interioară pe o vibrație înaltă, vindecătoare. Și bine ne-a făcut, căci cine înțelegere puterea simțământului numit RECUNOȘTINȚĂ, conectat la energia abundenței va fi în veci.
Firește că după un timp, a apărut din nou vrăjmașul 🙂 : ”Noi vrem să mulțumim, noi vrem să fim bucuroși, da’ nu mai găsim, nu mai știm pentru ce? Noi am zis deja totul.” Bla bla, cum face mintea dacă îi iei în seamă pretențiile. Încă puțin și credeam și eu că s-au cam epuizat motivele, că deh, nu e greu să te complaci, greu e să te smulgi din călduța lâncezeală. Vocea discretă a intuiției s-a auzi imediat: ”Nu știi? Dar dacă ai ști că mâine, când te trezești, singurele lucruri pe care le vei avea sunt cele pentru care ai fost recunoscător cu o seară înainte? Poate atunci ai ști?…” 🙂 Le-am zis și lor și-a curs lista precum o cascadă, și-au înflorit zâmbetele precum o livadă primăvara.
Faceți acest exercițiu. Poporului român are nevoie să își reamintească să zâmbească. E aproape imposibil să-ți zâmbească cineva pe undeva în România. Cei 2P mă întreabă de fiecare dată – de ce sunt oamenii așa de supărați, de ce se uită atât de încruntați unii la alții și mai ales la copiii jucăuși?
Anul trecut am avut în România o conferință cu un invitat special, Lex van Someren (pentru cine nu știe, este un artist internațional, alături de care am cântat și eu. Am realizat împreună un CD terapeutic, Copil iubit, cu muzică pe frecvență de vibrație specială și pe care îl puteți asculta sau comanda cu reducere AICI). După conferință, în drum spre casă, ne-am oprit la restaurantul aeroportului Otopeni să bem un ceai și un fresh de portocale. Avionul a avut întârziere la îmbarcare, așa că am interacționat de mai multe ori cu chelnerii. Lex m-a întrebat discret ce se întâmplă, de ce sunt extrem de supărați la fiecare interacțiune? Sunt sigură că mă credeți că la cei 28 de ani ai lor, nu erau doar supărați, ci EXTREM de supărați. Și dacă nu mă credeți, cu atât mai bine – o să vă convingeți singuri dacă mergeți la oricare dintre restaurantele de la aeroportul Otopeni și îndrăzniți să cereți în loc de zahăr – miere și în loc de linguriță – un pai. 🙂 La al treilea ceai, Lex n-a mai rezistat și l-a întrebat cu blândețe și cu compasiune pe chelner, zâmbind cald (Lex e bunătatea întruchipată): „Tu știi să zâmbești?” 🙂
***
Tu frate și soră care citești acest articol, știi să zâmbești? Sau n-ai chef de exercițiul de mai sus? Atunci fii în slujba cuiva. Mergi la un centru de plasament, dă o mână de ajutor familiilor sociale, megi la Hospice Sfânta Irina unde voluntarii au grija sub coordonarea domnului Dr. Pavel Chirilă de bolnavii aflați în fază terminală, refuzați de spitale și pe care nu are cine să îi îngrijească și să îi petreacă dincolo. O să vezi că-ți vine imediat bucuria și recunoștința.
E prea dur ce ți-am propus? Atunci, iată ceva simplu. Foarte simplu: când te trezești dimineața – zâmbește. Simplul fapt că te-ai trezit nu e o nimica toată. Peste 1 milion de oameni mor zilnic în somn. Uită-te lângă tine sau prin casă. Cei dragi ție trăiesc? Zâmbește! Zilele trecute o cunoștință veche plângea la telefon, i-a murit soțul: ”M-am uitat la el dimineată și nu-mi venea să cred. Seara nu avea nimic! Cristela, doar 45 de ani!…”
Te crezi nemuritor? Probabil da, dacă te comporți prostește și îți permiți să uiți să zâmbești pentru simplu fapt că tu și cei dragi ție trăiesc. Probabil da, dacă îți permiți să uiți cât de binecuvântat ești zilnic în mii de feluri și îi dai voie creierului tău reptilian să preia controlul ca să muști din oameni.
Pentru o Românie cu fețe zâmbitoare, pentru nemurirea zâmbetelor pe chipurile noastre și ale copiilor noștri,
Cand imi este dor de o vorba inteleapta caut sa vad ce mai spune Cristela, OM DRAG.
Si de data aceasta am gasit balsam pentru suflet.
Sa te ocroteasca Sfintii Ingeri, sa ai sanatate si putere si sa te bucuri de cei dragi!
Cuvintele tale vin dint-un suflet curat si generos. Nu avem decat sa invatam si sa luam aminte la ceea ce ai experimentat.
Cu recunostinta, te imbratisez strans de pe meleaguri nemtene
Draga Lucia,
Comentariile voastre sunt pentru mine mesaje Divine si licurici pe Cale. Sunt recunoscatoare si multumesc, multumesc, multumesc!
Cu iubire,
cristela
Buna Cristela,
Articolul tau nu e deloc ridicol, e un indemn la normalitate, adica la iesirea din pacla raului si a nepasarii.
Cu multa pretuire si ganduri de recunostinta ca te-am descoperit cand am avut mare nevoie!
Draga Ana-Maria,
Multumesc tie. Ne-am descoperit reciproc, caci asta am fost meniti sa fim: fantani din care sa ne adapam reciproc. Apa dulce, clara si vie sa avem!
cristela
Zambesc! Tot ce asterni aici in acest jurnal deschis este genial. Zambesc! Cata dreptate ai, oare de ce uitam asa usor si repede ca fericirea este aici cu noi, mereu, de ce uitam de aceste lucruri simple care ne reconecteaza cu eul din noi?! Gata, de acum voi zambi si voi fi recunoscatoare, macar voi incerca si daca nu-mi iese imi tatuez pe mana “Zambeste”. Cu recunostinta iti zambesc 💛
Oana draga si zambitoare, se SIMTE deja ca zambetul tau da aripi fiecarei celule. Sa zambim impreuna vietii si luminii care suntem!
Cu pretuire,
cristela
Multumesc, Ingerul meu de pe Pamant! Ca ma aduci “acasa” de fiecare data …
Te iubesc <3
Frumoasa si buna Catalina, bine te-ai intors in Acasa Inimii tale! Te iubesc,
cristela
Multumesc mult !
CRISTELA,
Ce bine ca ai împărtășit cu noi și acest gen de articol.Simt ca in aceste vremuri la Școala Vieții pe Pământ, când din ce in ce mai multă lume resimte un dor de ….Acasă, postările tale sunt panaceu:))) Ma bucur ca ți-ai asumat un rol de deschizător de drumuri, de învățător blând, răbdător și prezent. Te imbratisez cu drag!
Draga Magda,
Multumesc frumos pentru cuvintele generoase. Sunt recunoscatoare! Invatator nu pot spune ca sunt, pentru ca mi-am asumat rolul de elev pentru toata viata. Insa da, misiunea si scopul vietii mele sunt clare, ma onoreaza si ma responsabilizeaza inclusiv fata de propria fiinta.
Cu iubire,
cristela
Draga mea Cristela,
Tu esti DIVINA, prin felul in care scrii, felul in care cantisi mai ales pentru felul in care ne TRANSMITI. Pe mine si pe cei dragi mie, ne ajuti ENORM si pentru asta iti MULTUMESC. Aseara, am facut si noi acest exercitiu si a fost EXTRAORDINAR. Ne-am simtit MINUNAT, iar ENERGIA, VIBRATIA noastra….a fost cu totul SPECIALA!
Te imbratisez cu Recunostinta si Iubire!
Draga Gabi, multumesc tie. Inima ta este sediul sensibilitatii si multumesc pentru ce-mi oferi si mie de acolo, multumesc si pentru increderea cu care impartasesti creatiile mele. Continuati zilnic. Cel putin cu zambetul confirmator – traiesc? Zambesc. Traiesc si ei? Zambesc din nou.
Cu iubire si cu recunostinta si de aici,
cristela
Nu sunt banalitati Cristela draga, eu chiar am realizat ca fac lucruri din astea, uit sa zambesc pentru ca trecem , fara sa vrem, zilnic , prin multe. Ba iti pierzi parintele, ba nu ai bani, ba nu ai timp pt ceva anume, etc . Citind ce ai scris , am realizat! Si a durut atat de tare incat nu mi-am putut opri lacrimile, realizand… Un bocet…dar plin de eliberare, pentru ca am inteles unde e problema mea. Am inteles ce e important si ce trebuie sa fac. Multumesc oamenilor pe care ii cunosc, pentru ca de la fiecare invat ceva si in felul asta, incet, ma inalt pe trepte superioare. Iti multumesc si tie , de asemeni, ca faci parte din oameni care m-au ajutat sa invat cate ceva, sa schimba ce nu merge…Ii multumesc lui Dumnezeu pentru voi….oameni -profesori pe care mi- i da!
Draga Mona, multumesc pentru sinceritate si emotie.
Parintii nu “ii pierzi” ei sunt mereu cu tine. Suntem vibratie si lumina si daca ne sporim perceptia (ceea ce nu ne invata nimeni nici acasa, nici la scoala) atunci le vom simti prezenta si binecuvantare ca pe un scut care ne protejeaza spatele si pieptul.
Una e tristetea, nu toate lacrimile sunt rele, asa cum ai experimentat, si alta e tristetea imaginara sau cea dicatat de ego.
Nu ai “bani insuficienti”, ci ai exact atat cat ai nevoie la momentul respectiv. Tu crezi ca sunt putini sau multi, dar Dumnezeu si Universul stiu de cat avem nevoie ca sa nu facem tampenii. Stiu ca inca nu prea distingem CLAR intre nevoi si dorinte.
Te cuprind, fruntea sus, zambeste si fii recunoscatoare. Si tu, si eu, si noi toti. Avem pentru ce. Doar la razboi si pace daca ma gandesc am cateva zeci de motive….
Cristela, draga mea. Ne-au coplesit cu idoctrinarea asta, ca tara noastra nu e buna de nimic, ca oamenii sunt …cum sunt, pesimismul social care se vrea la rang de lege. Ne vor pierduti, fara curaj, fara speranta. Cine vrea sa iasa din Matrix, are unde sa caute lumina, adevarul. Tu esti un o calauza binecuvantaat. Multumesc pentru ca ti-ai asumat sarcina aceasta. Te imbratisez, Gabi
Multumesc frumos pentru mesaj, Gabi draga mea. Te imbratisez la randul meu, cu speranta. Schimbarea incepe din interior, cu fiecare in parte. Romanii sunt prea preocupati sa indrepte sau sa scritice exteriorul si nu le mai ramane energie pentru a pune lucrurile in ordine la interior. Sus sa avem inimile,
cristela
Draga mea Cristela,
Dupa ce am citit intreg articolul mi-am zis:Doamne ce binecuvantare poti sa-mi dai sa gesesc acum in prima zi de post al Craciunului un articol atat de adevarat,inaltator si plin de trezire pentru romani.Eu,multumesc Domnului ca stiu sa zambesc in fiecare zi de 100 de ori.Asa sunt eu.Promit ca,am sa fac ex.de mai sus cel de multumire,cu copii mei de 17 si 15 ani.
Te imbratisez cu iubire si recunostinta si iti multumesc pentru ceea ce ne transmiti de fiecare data.”.Pentru nemurirea stelutelor din ochii lor”,zise ea cu glas divin.Te iubesc Oana-Timisoara.
Multumesc! Va iubesc si eu, draga Oana, caci parti ale aceluiasi Intreg suntem. Post cu folos.
cristela
Buna ziua, sunteti o persoana minunata si multumim pentru multele sfaturi pe care le postati pe acest site. Citind ultimul articol postat, parca am regasit-o pe Polyanna din “Jocul bucuriei”. O carte pentru copii de la 8 la 80 de ani….. Sunteti o dragutza, multa sanatate si Domnul sa va ajute in tot ce facetzi!
Amin!
Multumesc frumos pentru vorbele bune si comparatia care ma onoreaza. Cunosc cartea la care faceti referire.
Gand frumos,
Cristela GEORGESCU
Draga Cristela, Om minunat
multumesc pentru tot ce ne transmiti. tot ce vine de la tine prin tine e pentru suflet. intotdeauna caut in paginile tale sprijin mangaiere si confirmare. si desi nu ne cunoastem eu simt ca esti laanga mine de fiecare data si imi spui ca e bine. mama de fetita de 4 ani si un bb de 5 luni. acum rasfoim cu mult drag Diversificarea. iti multumesc pentru tot. ai fost mai mult decat o mama pentru mine. te iubesc! sa ai parte de lumina multa pe care tu o imparti cu ceilalti
Draga Ana, iti multumesc foarte mult pentru acest mesaj care m-a miscat. Te rog sa citesti, dar mai ales sa recitesti iar si iar cartea, pentru ca mesajele ei sunt de fiecare data altele. Cu cat vei deveni mai clara, cu atat mai multe mesaje noi si valoroase vei descoperi. Multumesc pentru tot, va imbratisez,
Cristela
Mi-au facut placere,bucurie ,mai multe postari ale dumneavostra !
Va multumesc, cu deosebita consideratie si respect !
LA MULTI ANI !
Bună seara!
Am făcut, într-un timp, acest exercițiu dimineața (îi mulțumeam lui Dumnezeu pentru câteva “daruri”, mari sau mici, deși unele se repetau) și nu doar că eram mai veselă, dar simțeam că toate îmi merg mai bine. Uneori mă simt copleșită de răsplata dată de Dumnezeu chiar pentru cele mai mărunte lucruri…
Repornesc în călătoria spre bucurie cu exercițiul mulțumirii!
Vă îmbrățișez cu drag, doamna Cristela!